Există puţine informaţii despre perioada de început a istoriei Bisericii Apostolice Armene. Un motiv principal pentru această lipsă este faptul că alfabetul armean s-a dezvoltat abia la începutul secolului al cincilea. Istoria primelor secole ale bisericii armene se bazează în întregime pe tradiţia care a fost transmisă oral din generaţie în generaţie şi care în secolul al cincilea a fost fixată în scris în literatura istorică şi cea hagiografică

Catolicizarea armenilor din Transilvania

În monografia ce am publicat în anul 1890 despre Armenii orientali din Bucovina am atins în capitolul al II-lea în treacet şi particularităţile lor religioase. Cu toate că aice n’am susţinut, că Armenii orientali ar fi partisani de ai lui Eutichie şi monofisiţi, ci numai am dis, că teologi greci, germani, francezi, ba chiar rusi si români îi tin de atari, totuşi am fost astfel înţeles ca si când aş fi şi eu de aceeaşi părere. Deci spre a nu fi reu înţeles voiesc în cele următoare să mă respic precis în aceasta materie şi declar, că Armenii orientali nu sunt partisani de ai lui Eutichie, prin’urmare nu sunt monofisiţi. Spre a documenta aserţiunea mea voiesc să me usez numai de cărţile liturgice şi alte scrieri teolo­gice de ale Armenilor orientali care singure au valoare în aceasta afacere, de oare-ce ele conţin confesiunea lor.

Despărţirea Vechilor Biserici Orientale de Biserica Universală în secolul al V-lea d. Hr., a avut cauza într-o neînţelegere terminologică referitoare la doctrina despre persoana lui Iisus Hristos şi în tensiunile de ordin naţional, politic şi social dintre Imperiul bizantin şi populaţiile de la răsăritul lui. Pe de o parte, acest eveniment dureros trebuie regretat pentru toate urmările nefericite pe care le-a avut pentru creştinismul răsăritean în ansamblul lui. Dar, pe de altă parte, trebuie să semnalăm cu mulţumire că despărţirea nu s-a adîncit mai departe, ci a rămas pînă azi o despărţire de suprafaţă, o neînţelegere pe chestiuni de termeni, nu o despărţire în credinţă.Convingerea aceasta s-a manifestat în diferite rînduri atît de către re­prezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, cît şi de unii din reprezentanţii Vechilor Biserici Orientale.

Formarea Bisericilor Orientale — nestoriană, monofizite şi monotelită — ca Biserici naţionale disidente, a fost rezultatul unui proces istoric lung şi complicat. Factorii naturali şi umani, politici şi religioşi, generali şi regionali, permanenţi şi temporali ai acestui proces, se împletesc într-o lungă şi variată ţesătură inextricabilă, care a implicat agenţi, interese şi consecinţe de tot felul.