Sunt autori cari caută origina dragonului covoarelor armeneşti în ţările chineze sau ale Asiei Centrale. Părerea aceasta este cu totul nefundată. Existenţa printre Armeni a dragonului datează din epocile pre-armeneşti şi chiar pre-istorice pe pămân­tul numit astăzi Armenia.

În jurul anului 1880 au ajuns în Europa, o mulţime de covoare vechi orientale, asupra originii cărora plana oarecare îndoială. În acea epocă, ele se încadrau sub denumirea de „Covoare-Kuba”, în grupa „Covoarelor caucaziene”.

Una dintre paginile cele mai importante ale istoriei medicinei armene o formează acele spitale, pe care Armenia le-a avut încă la începuturile istoriei sale, şi în privinţa cărora nu există nicio relatare scrisă, oricât de succintă. Vom arunca asupra lor o privire în ordine cronologică.

Două forţe opuse, printr’o acţiune contrară, amestecându-se şi contopindu-se cu un element nou, au determinat cursul vieţii armene şi au creiat caracterul poporului în decurs de milenii, — elementul răsăritean şi Apusean, spiritul european şi asiatic, Armenia găsindu-se pe hotarul ce desparte două lumi, a fost pururea teatrul întrecerii între popoare; soarta i-a ursit să slujească la împăcarea diferitelor culturi; a aceleia, pe temeiul căreia s’a desvoltat tot Apusul Creştin şi aceleia care în zilele noastre reprezintă Răsăritul Mahometan. „Armenia, avantgarda Europei în Asia”, — această formulă preconizată de mult, — dată fiind desvoltarea sa culturală, — căutarea şi găsirea sintezei Răsăritului şi Apusului, şi această tendinţă se constată în creaţiunile artei, literaturei şi poeziei armene.

Cu tot subiectul, în aparenţă pur religios, al acestei come­morări, este o strânsă legătură între acest subiect şi arta muzi­cală. Şi în adevăr, dacă ne-am întoarce la originea cea mai în­depărtată pe care am putea-o atinge în materia aceasta, la docimentele lăsate de civilizaţia armeană a evului mediu, trebuie să ne adresăm bisericii.