Ceva despre poezia din Evul Mediu - Nicolae Iorga
Prima formă a literaturii armene culte este prosa. Ea este de caracter istoric și foarte strâns legată de soarta Bisericii armenești. Literatura aceasta este de două feluri: una spontană și o alta prefăcută, cerută într’un anume moment. Biserica avea nevoie de o literatură ca să se știe cum s’a introdus creștinismul și să se presinte figurile cele mari din vremea aceia, ca să se veșnicească martirii luptelor împotriva Perșilor. Pe dealtă parte, câte un rege cerea să se scrie istoria poporului armean potrivit cu interesele sale. Atunci scriitorul făcea ce putea, căuta prin arhive, dar dese ori înșela, inventa câte un alt scriitor foarte vechiu care vorbia despre lucruri ce n’au existat niciodată.
Valoarea limbii armene - Antoine Meillet
Bogăția și suplețea acestei limbi au fost o forță pentru Națiunea Armeană din ziua acestei traduceri. Națiunea Armeană i-a rămas credincioasă și ea își face o cinste să sărbătorească astăzi încă, amintirea acestei creații (scris cu prilejul jubileului de 1500 de ani al traducerii Bibliei în limba armeană.).


