Dacă se cunoaşte istoria vechei, Marei Armenii, această cunoaştere se datoreşte înainte de toate lucrărilor, de un aşa admirabil devotament ştiinţific, ale lui Victor Langlois. Dacă avem o culegere de hrisoave ale regilor Micii Armenii, este tot pentru că Langlois ne a dat acea „Comoară de Carte” (Trésor des Chartes) a Regatului Rupenizilor. Dacă avem la dispoziţia noastră în acest moment fragmente din istoricii armeni aparţinând epocii a doua, fragmente publicate în original sau în traducere, aceasta se datoreşte editurilor, care au întrebuinţat mult timp pentru a da un al doilea volum – dar, când l’au dat, l’au dat bine – editorilor francezi ai cărţii „Istorici armeni ai Cruciatelor” (Historiens arménienns des Croisades).

În anul 781, domnia în Bizanţ, o împărăteasă de mare valoare, cu numele de Irina, care întreţinea relaţiuni foarte prieteneşti cu Carol cel Mare. Pentru a întări şi mai mult aceste legături cu celebrul împărat cu barba colilie, ea logodi pe fiul său, Constantin VI-lea, în numela căruia domnia, cu principesa Rotruda, fiica lui Carol cel Mare. Constantin nu avea decât zece ani. Pentru a serba căsătoria, hotărîră să aştepte câtva timp.

I. Mauriciu, primul împărat de sânge armean a domnit între anii 582 şi 601. Istoricii greci spun că s’a născut la Arabisus, în Capadocia, pe când cronicarii armeni susţineau că era originar din Oşacan, sat vestit depe Ararat.

Una dintre paginile cele mai importante ale istoriei medicinei armene o formează acele spitale, pe care Armenia le-a avut încă la începuturile istoriei sale, şi în privinţa cărora nu există nicio relatare scrisă, oricât de succintă. Vom arunca asupra lor o privire în ordine cronologică.

Dacă această răspândire a creştinismului datează din epoca apostolică, tradiţia bisercii şi istoria ne relatează prin istoricii Movses Horenaţi şi Eusebiu din Cesareea că ideea de creştinism a intrat în Armenia încă din timpul vieţii lui Hristos. Legenda regelui Abcar din Edesa, denumit rege armean de către Movses Horenaţi, ni-l arată pe acesta ca fiind bolnav de lepră şi că, doritor de vindecare şi îmbrăţişare a perceptelor lui Hristos, îl invită pe acesta în Edesa. Ne-au rămas ca dovadă a acestui fapt un schimb de scrisori între Abcar şi Hristos.