Romana Romana English English
Articole
Vizită luminată
În perioada sărbătorii de Paști, timp de zece zile, am avut oaspeți la București pe doi dintre arhidiaconii Sfântului Scaun de la Etchmiadzin, Artak Gabrielyan și Garnik Shahinyan. Sosiți la București în Săptămâna Patimilor, la invitația ÎPC Arhimandrit Datev Hagopian și la porunca patriarhală a Sanctității Sale Karekin al II-lea, Catolicosul și Patriarhul Suprem al Tuturor Armenilor, aceștia au înfrumusețat Sfintele sărbători Pascale cu vocea lor fermă și melodioasă și prin ținuta demnă a absolvenților institutului teologic de la Sfântul Scaun al Etchmiadzinului.
Տարելից
Duminică, 15 mai, în Catedrala Sfinții Arhangheli din Capitală, Arhiepiscopia Bisericii Armene din România va comemora un an de la trecerea la cele veșnice a celui care a fost timp de 50 de ani Întâistătătorul Bisericii Armene din România, Arhiepiscop Dyrair Mardichian.
GÂNDURILE UNUI PREOT AL BISERICII ROMÂNE UNITE CU ROMA – GRECO-CATOLICE DIN VICARIATUL DE BUCUREȘTI LA COMEMORAREA VICTIMELOR MASACRULUI CONTRA ARMENILOR ( METZ YEGHERN) ADRESAT FRAȚILOR CREȘTINI DIN BISERICA APOSTOLICĂ ARMEANĂ
Ca și în alte momente, suntem sufletește alături de frații creștini armeni din București, dar și din întreaga Românie ori de peste tot locul, la acest 24 aprilie, când armenii din lumea întreagă îi comemorează pe aceia din neamul lor care au primit cununa mucenicească a martiriului. Și cum am fi putut fi altfel dacă nu împreună, cum spune psalmistul, alături de frații noștri care-l mărturisesc pe Hristos cel mort și înviat. Dacă întotdeauna participăm cu entuziasm la momente de mare bucurie, în egală măsură, ne simțim obligați în conștiință să fim la fel de aproape în momentele de aducere aminte a celor care ne-au lăsat ca idealuri mântuirea sufletului și propășirea seminției din care ne tragem seva
Mesajul Consiliului Mondial al Bisericilor pentru 24 aprilie
Data documentului: 14.04.2011 Mesaj pentru Ziua Memoriei Genocidului armean Paștele, Ziua glorioasă a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, cade în acest an pe 24 aprilie și coincide cu Ziua Memoriei Genocidului armean. Pentru prima dată din 1915, 24 aprilie cade în Duminica Paștelui în calendarul bisericesc armean. Este cu adevărat o coincidență semnificativă, că existența națiunii armene și a oamenilor în sine este un semn special al puterii de înviere într-o lume a morții. Când creștinii din întreaga lume sărbătoresc Paștele la aceeași dată în acest an, este o oportunitate istorică pentru noi toți să plătim tribut memoriei victimelor inocente ale genocidului armean.
Mesajul Î.P.C. Arhimandrit Datev Agopian, Arhiepiscopul Bisericii Armene din România de 24 aprilie
Astazi este 24 aprilie iar noi, ca fii ai Eparhiei Armene din Romania, dorim să aducem în fața popoarelor lumii anumite amintiri și fapte ; 1. De-acum ajunge! Turcia minte încercând să convingă popoarele spunând că în anul 1915 nu a avut loc genocidul, ci un război între armeni și turci și că pe câmpul de luptă armenii au fost înfrânți. Ce rușine! Actuala Republică Turcă știe foarte bine că în anul 1915 guvernul Turciei otomane a programat și a dus la îndeplinire genocidul. Să se ducă și să citească arhivele care se găsesc la ei și în diferite țări ale lumii. 2. De-acum ajunge! Turcia ascunde adevărul
Pagina anterioara 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Pagina urmatoare
Cauta in site
Coperta creative society