Pentru noi, subiectul ei, care este luat din martirologul creşti­nismului, prezintă o deosebită însemnătate, deoarece Poliect este armean de origină.

În ultimul secol, literatura armeană modernă s’a desvoltat în două ramuri: literatura armeană apuseană, în Turcia şi în coloniile armeneşti, având ca centre Constantinopolul, Smyrna, Veneţia, Parisul şi literatura armeană răsăriteană, la Armenii din Rusia, având ca centre importante Tiflisul, Baku şi Moscova.

E foarte natural ca în jurul vieţii şi operei unui om care a umplut toată poezia româneasca, cu strălucirea spi­ritului său, să se creeze o întreagă literatură, şi era foarte firesc ca să devie obiecte de dispută, toate eta­pele vieţii sale, şi’n deosebi origina sa, despre care s’au emis atâtea păreri de câteva decenii încoace.

În Dicţionarul de „Figuri de armeni din România”,aparţinând regretatului Bogdan Căuş,Hagop Djololian,cunoscut,îndeobşte, în cercurile specialiştilor sub numele de Siruni e definit,pe bună dreptate,drept unul dintre prestigioşii umanişti ai veacului XX.

Încă din fragedă copilărie mi s-a vorbit cu evlavie în familie despre două mari personalităţi româneşti: Mihai Eminescu şi Nicolae Iorga. Despre primul,poate,din cauza paternităţii sale ipotetice.Despre al doilea ca unul din marii prieteni ai armenilor. La maturitate mi-am dat seama că nu era doar o opţiune a familiei mele. Nu întâmplător aveam să întâlnesc în istoria recentă a naţionalismului autohton şi prezenţa unor consângeni.Cum s-au rătăcit fraţii Acterian printre ei,cum de şeful organizaţiei muncitoreşti al „verzilor”a fost un „ian”nu e cazul să analizez aici şi acum.