Cinematograful, din simplă descoperire ştiinţifică, a devenit în răstimp de 40 de ani o artă tot atât de iubită, detestată sau discutată, ca toate celelalte arte, cari au precedat-o în economia estetică a lumii noastre. Ba chiar se scrie astăzi despre această artă, mai mult decât se scrie despre teatru sau poezie. Nu numai despre filme şi vedete, despre cinematograful ca artă ci şi despre creatorii principali ai acestei arte. Despre regizori. Aceştia apar ca nişte adevăraţi demiurgi ai unei noui vieţi, imprimând pe peliculă, cu ajutorul unei tehnici complicate, o viziune anumită. De capacitatea artistică a regizorului depinde valoarea artistică a filmului. Împărţit între imperative estetice şi sugestii sau obligaţii comerciale, regizorul se vede adesea constrâns să trădeze arta, s’o trivializeze. Cei cari au reuşit înalţe cinematograful pe un plan de artă, se pot număra pe degete. Printre ei, se situiază, conturându-se mai luminos cu fiece nou film, Rouben Mamoulian..

Nu povesti aici viaţa lui rătăcitoare. Ne vom mulţumi să-i caracterizăm opera. Îl vedem pornit din Armenia să cucerească lumea, răzbind cu greu din ţară în ţară, peste mări şi ţări, până în America marilor surprize. Omul acesta s’a strecurat printre străini, depănându-şi printre aventuri, cari fără îndoială l’au fecundat şi l’au călit, visul său, filmul lui interior. Acest film s’a desfăşurat şi s’a îmbogăţit dealungul călătoriei sale şi atunci când la Hollywood, Rouben Mamoulian şi-a impus voinţa lui artistică directorilor de producţie, i-a fost lene să rupă din filmul său interior câteva mii de metri de peliculă pentru a satisface cu vârf şi îndesat lăcomia spectatorului de cinema. Ma<!--[if gte vml 1]> <![endif]--><!--[if !vml]--><!--[endif]-->moulian nu se putea prezenta însă lumii în debutant şovăitor, în ucenic şi imitator al cutărui sau cutărui mare regizor. Primul lui film trebuia să însemne o cucerire definitivă, o strălucită victorie artistică. Orgoliul lui îi dicta aceasta. Intuiţia lui îi ajută să descopere două talente noui, două revelaţii pentru ecran: Fredrich March şi Miryam Hopkins. Regizorul trebuia să se simtă liber să-şi folosească, după voinţă şi în limitele economiei rolurilor, actorii. Subiectul filmului îl găsise în nuvela lui Stevenson; Strania aventură a Domnului Jekyll şi a Doctorului Hyde. Acest film care a lansat o vedetă masculină, una femenină şi un regizor, s’a numit Bestia. Filmul a fost lucrat cu un admirabil instinct cinematografic. Fiecare imagine însemna un sentiment, o ideie. Nimic superfluu. Nici o insistenţă supărătoare. Ca spectator te abandonezi întreg realităţii filmului, într’atât era această realitate de imediată. Erau momente de-o atât de con­centrată emoţie, încât această emoţie te copleşea până a deveni intolerabilă. Momentele se înlănţuiau firesc, acţiunea crescând într’un ritm perfect. Jocul acela atât de dificil al dedublării eroului, transformările, masca lui Frederich March, efectele de umbră şi lumină, dovedeau prezenţa şi vigilenţa ochiului unui regizor, care astăzi este celebrul Rouben Mamoulian. Din această izbândă a unui om, izbândă şi a artei cinematografice, derivă toate celelalte victorii care i-au urmat. Love me to night (Iubeşte-mă astă noapte) ne-a oferit pagini rare de humor şi un Maurice Chevalier inedit; Song of songs (Voluptate) ne-a înfă­ţişat o Marlene Dietrich mai interiorizată, mai puţin deslănţuită sensualiceşte. Greta Garbo, sub privegherea lui Mamouiian în Regina Cristina, a reuşit să anihileze aproape trei secoli, trăind aevea, emoţionant de veridic, aventura reginei suedeze. Iar în ultimul timp, Învierea, după romanul lui Tolstoi, chiar dacă n’a fost o evocare tocmai rusească a unei lumi tolstoiene, a reînviat amplu şi patetic romanul a doi îndrăgostiţi, Ana Sten şi Fredric March, transfiguraţi de ochiul îndemnător şi împlinitor al regi­zorului.

Pentru a complecta brelanul, trebuie să adăogăm şi filmele „We live again” (Trăim din nou) şi „Becky Scharp”, în care, la ritmul imaginilor Mamoulian uneşte ritmica culorilor, deschizând astfel drumuri noui şi posibilităţi neaşteptate de creaţie.

E suficient, cred, să amintim această operă, ca să realizăm ce înseamnă Rouben Mamoulian pentru arta cinematografică.

Această a şaptea artă este în bună parte însă, o artă colectivă şi anonimă. Aşa se explică faptul că cele mai bune filme sunt cele americane şi ruseşti. Căci Americanii şi Ruşii ştiu să colaboreze, să-şi sacrifice la nevoie micile lor vanităţi pentru ca să creeze opere mari, opere cari înghit fără mari recompense munca atâtora. Nu e mai puţin adevărat însă că din munca quasi-anonimă a studiourilor, se detaşează, în lumina publicităţii şi în glorie, câteva nume. Printre acestea vei găsi şi valori artistice. Sunt într’adevăr genii actoriceşti cari merită nimbul pe care-1 poartă. Adevăraţii creatori ai artei cinematografice, regizorii — sunt mai puţin răsfăţaţi. E mai bine aşa. Orice succes prea gă­lăgios poate deveni nefast. Rouben Mamoulian e mai puţin popu­lar ca Frederic March, pe care l’a lansat, nu fără a se fi bucu­rat şi el, desigur, de talentul marei vedete americane de azi. O prea mare popularitate însă n’ar îi un mediu prielnic pentru Rouben Mamoulian ca să elaboreze şi să realizeze capodoperile pe cari le aşteptăm încă.

Arşavlr Acterian