Apel pentru viitorul Bisericii noastre
Iubiți fii întru Domnul,
Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, un scaun a cărui vechime depășește cu mult o jumătate de mileniu, o moștenire sfântă pentru fiecare dintre noi, puntea de suflet între noi și Sfântul Scaun de la Etchmiadzin… este astăzi, după ani și ani de ființare, după zeci de generații dăruite credinței și neamului, lipsită de posibilitatea de a asigura, așa cum a făcut până acum, generația viitoare de oameni ai bisericii care să-i asigure existența în timpul ce va veni.
Citind istoria noastră, suntem copleșiți emoțional de dăruirea acelor oameni care au slujit sfintelor altare. Începând cu primul episcop, Ioan; continuând cu diaconul Mina din Tocat, îndureratul martor al prigonirii armenilor; preoții veniți din primul genocid și al doilea, 1890 și 1950, care au îmbogățit cu scrierile lor literatura religioasă, culturală și istorică a armenilor din România și terminând cu toți acei preoți care, anonim, au păstrat continuitatea apostolică a Sfintei noastre Biserici Apostolice pe meleagurile Țărilor Române, toți, dar absolut toți, s-au dăruit cu suflet și trup acestei comunități și credinței și tradițiilor noastre străbune.
Într-o comunitate ca a noastră, slăbită ca număr din cauza urgiei comuniste care ne-a văduvit de școli și accesul la practica neîngrădită a religiei, ne este din ce în ce mai greu să găsim între fiii noștri armeni din România doritori să îmbrace rasa preoțească și să își închine viața și familia Sfintei Biserici și neamului lor. Desigur, ne este ușor să aflăm slujitori ai altarului în Armenia sau în lume dar oare care dintre ei ar putea sluji cu aceeași abnegație ca acela care își are adânc înfipte în acest pământ rădăcinile neamului propriu?!
Facem apel prin această scrisoare părintească către toți dintre acei fii ai noștri care doresc să răspundă acestei chemări, de a deveni preot sau călugăr al Bisericii Armene din România. Nu va fi un drum ușor! Preoții vor studia 4 ani la Etchmiadzin și călugării 5. Dar vor avea oportunitatea să învețe limba străbună, să învețe istoria neamului și minunata teologie a bisericii noastre. Vor avea șansa unică de a se face părtaș din sufletul enoriașilor săi și parte a unui cin a cărui trudă se vede împlinită în toată România prin mănăstiri și biserici, cărți și icoane.
Îi rugăm pe cei care doresc să calce pe drumul greu dar plin de fericire al slujirii lui Hristos să intre în legătură cu noi prin consiliile parohiale sau direct, la sediul Arhiepiscopiei.
Așteptând vești bune de la voi, rugându-se plin de speranță în viitorul Bisericii noastre Apostolice și Ortodoxe și rugându-se pentru voi, vă binecuvântează cu dragoste în Hristos Domnul,
ARHIEPISCOPUL BISERICII ARMENE DIN ROMÂNIA
ARHIMANDRIT DATEV HAGOPIAN
Nu exista nici un comentariu la acest articol.
Inapoi
Adauga un comentariu