O contribuție la istoria trecutului Armenilor din România-ARAZ
Toți acei cari se ocupă cu istoria coloniilor armenești, trebue să fie recunoscători Profesorului P. P. Panaitescu dela Universitatea din București care aduce o însemnată contribuție istoiiei contemporane armene, — un hrisov dat de un domnitor român în anul 1401 prin care se încuviințează înscăunarea unui episcop armean pentru a păstori pe credincioșii acestei țâri.
În sine această revelație nu este nouă. Un istoric care s’a ocupat acum un secol, în 1842, cu istoria coloniei armenești din Polonia, K. Zacharja, sieviez, relatează în opera sa „Știri despre Armenii din Polonia” despre un decret al Domnitorului Alexandru al Moldovei dat în arul 1401 pentru instalarea episcopului armean Hovhannes, relație care este amintită după o jumătate de secol dela aceasta, în 1891, de un alt autor polonez, Al Czolowski, în lucrarea sa „Chestiunile moldovenești în Polonia până la 1412”.
Însă deabea la 1932 lumea științifică îace cunoștință cu documentul, cu ocazia Expoziției Armene din Lemberg, când însuși Proî. P. P. Panaitescu împreună cu Păr. Z. Obertinski îl scot la iveală dintre hârtiile cancelariei bisericei armene din Lemberg, document pe care îl scoate la lumină Păr. Obertinski într’o broșură în limba germană, „printre altele”, adică fără să dea mare importanță acestuia și în traducere având anumite erori.
Onoarea publicări acestui document cu traducerea sa corectă în limba română aparține deci d-iui P. P Panatescu care îi publică mai întâi în „Revista Istorică Română” iar apoi într’o broșură separată împreună cu explicațiile necesare.
Cieace dă o importanță deosebită descoperirii Prof. Panaitescu, este aceea că hrisovul lui Alexandru cel Bun este cel mai vechiu document scris despre vechea colonie armeană din România. Într’adevăr sunt amintite în unele opere a diferiților autori despre prezența anterioară a elementului armenesc în țările române, și despre existența bisericilor armenești, cum sunt la Botoșani în 1350, Cetatea Albă în 1380, Iași în 1395, însă înainte de 1401 n’avem nici un document scris. Acest document, publicat de Prof. Panaitescu, care este hrisovul în slavonește al lui Alexandru cel Bun din 30 Iulie 1401, constitue cel mai vechiu act al istoriei ecestei colonii, mai cu seamă că este publicat într’o traducere românească perfectă.
Hrisovul lui Alexandru cel Bun ne dă posibilitatea să stabilim deasemeni, și mai cu seamă, cea mai veche dată a existenței eparhiei armene din România.
Într’adevăr, din memorialele manuscriselor și din vechile enciclice am putut să conchidem că în 1365 se întemeiază eparhia din Lemberg prin Episcopul Grigore și se consolidează în 1375 de Episcopul Hovhannes. Catolicoșii de pe vremea aceea puneau sub jurisdicțiunea spirituală a episcopilor din Lemberg și pe Armenii din Moldova cari n’aveau încă un șef spiritual propriu. Când după o jumătate de secol bisericile armene din Moldova devin inportante, atunci episcopii armenii din Lemaerg vin în anumite luni ale anului la Suceava și rămân un timp, ca a doua reședință episcopală, așa cum a făcut Episcopul Avedik (1415). Existenta unei eparhii armene proprii în Moldova se semnalează la 1506 sub Episcopul Simeon.
Astfel că prezența unui episcop armean în 1402 în Moldova și acela cu anumite drepturi, este o revelație și pentru istoria eparhiei armene și supune unei noui clasificări, — a șefilor spirituali armeni care au condus bisericile armenești din această țară, — pe care am reușit să o formăm întemeindu-ne pe memorialele manuscriselor și pe relatările vechilor enciclice.
Și dacă trebuește refăcută succesiunea episcopilor cari au păstorit pe Armenii din România, am avea următorul tablou:
Episcopii cu reședința la Lemberg și cari au păstorit și în Moldova:
1365 Grigore.
1375 Hovhannes.
Episcop cu reședința la Suceava ca șef spiritual al Armenilor din Moldova:
1401 Hovhannes.
Episcop cu reședința în aceeaș măsură la Suceava și Lemberg:
1415 Avedik.
Cu reședința la Lemberg păstorind deasemeni și în Moldova:
1457 Haciatur.
Episcopi cu reședința la Suceava, șefi spirituali ai Moldovei:
1506 Simeon.
1551 Hovhannes.
1568 Hovhannes din Bogdan (Moldova). Când scaunul eparhial se mută la Iași:
1607 Hovhannes din Suceava.
1613 Andreas.
Din nou cu reședința episcopala la Suceava.
1624 Hazar.
1641 Andreas.
1651 Anton.
1662 Hovhannes.
1669 Sahak.
1676 Minas Zilihdar, care împreună cu o colonie armeană numeroasă trece în Transilvania, trecând mai târziu la catolicism.
Iată textul hrisovului pe care îl publică Prof. P. P. Panaitescu cu facsimilul respectiv:
„Din mila lui Dumnezeu, noi Alex. Voevod, domn al țării Moldovei cu fratele meu Bogdan, facem cunoscut cu această scrisoare a noastră tuturor bunilor pani care vor privi la această scrisoare sau vor auzi, că acest adevărat Ohanes episcop armenesc a venit la noi, la scaunul nostru cel moldovenesc și s’a prezentat nouă cu drepte scrisori ale patriarhului ecumenic Antonie de Constantinopol, pentrucă pe patriarhul lor armenesc nu l-am cunoscut încă, ca să se ridice la această episcopie, cu ajutorul domnului nostru Vitovt. De asemenea ne-a jurat domniei noastre să primească și să așeze toată rânduiala bisericească.
„Deci noi am dat episcopului armenesc Ohanes bisericile armenești și pe popii lor. În întreaga noastră țară va avea puterea asupra Armenilor cu dreptul său episcopal. I-am dat scaun la cetatea noastră. Care dintre Armeni îl veți cinsti, va fi ca și cum ați face-o pentru noi, în țasa noastră a Moldovei; care nu-l va asculta, noi îl vom pedepsi cu mâna lui.
„Iar la aceasta este credința mea, a mai sus scrisului Alexandru Voevod și credința fratelui domniei mele, a lui Bogdan, și credința tuturor boerilor moldoveni și mici și mari. Și s’a scris la Suceava sub pecetia noastră în anul 6909 (1401), Iulie în 30 cu mâna lui Bratei”.
Inapoi
Adauga un comentariuNu exista nici un comentariu la acest articol.
