CAMENIŢA

 

SAU

CRONICA ARMENILOR

POLONIA Şl MOLDOVA

TRRDUCERE DIN LIMBR ARMEANĂ, CU O NOTIŢĂ

DE

GR. A. BUIUCLIU

CONSILIER LA ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

BUCUREŞTI Inst. de Arte Grafice CAROL GOBL

S-r I. St. Rasidescu

16, STRADA DOAMNEI, 16 1906,

 

 

 

Sânt acum câţiva ani, am dat la lumină, ca o pagină a istoriei Moldovei, mai întâi textul armenesc ş'apoi traducerea românească (i) a povestirei în versuri făcută de un martor ocular a prigonirilor îndurate de Armeni sub Ştefan Rareş Vodă. Am amintit cu acea ocazie despre existenţa unui document armenesc inedit până atunci, mult mai important pentru istoria Moldovei decât povestirea Diaconului Minas Tokatţi, ş'anume despre o cronică scrisă la Cameniţa (Ka-mieniec Podolski), cuprinzând, între altele, fapte de ale Domnilor Moldovei dintre anii 1457—1621. De atunci am pus să se tipărească acea cronică în editura Mechitariştilor din insula sfântului Lazar de lângă Veneţia, în scop ca în urmă s'o fac cunoscută istoricilor din ţară, prin o traducere românească, împrejurări neatârnate de voinţa mea impedicându-mă până astăzi de a-mi îndeplini această dorinţă, m'am decis de a da celor interesaţi, deocamdată, cel puţin o idee despre acest document, publicând în traducere unele pagini din el.

Câteva cuvinte, mai întâiu, despre origina acestui document, şi despre chipul cum am fost pus pe urmele lui.

Originalul manuscript care a servit la tipărirea textului armenesc 'şi care se află astăzi în posesiunea Mechitariştilor din Veneţia, a aparţinut odinioară bibliotecei Tribunalului armean din Lemberg, unde se aflau sute de manuscripte, cele mai multe aduse din Armenia, de prin secolele al X-lea şi al Xl-lea. Această bogată bibliotecă deveni prada tuturor

 

 

(1) Vezi „Convorbiri Literare" No. 1 şi 2, anul 1895.

după ce Armenii, convertiţi la catolicism cu sila, sub Vladi-slav III, începură a se poloniza ş'a deveni din ce în ce mai nepăsători pentru tot ce amintea trecutul lor. Nu se mai găsia în acea bibliotecă decât un număr de 42 manuscripte pe care un preot mechitarist în trecerea lui prin Lemberg, în anul 1791, le dobândi fără nici o greutate pentru mănăstirea lui. El avu din fericire buna idee de a adeveri despre primirea lor în josul unei liste în limba armeană şi cea latină, desluşitoare a conţinutului fiecărui volum, arătând totodată că ie ia pentru mănăstirea sfântului Lazar.

Această listă, cine ştie prin ce împrejurări, a ajuns la biblioteca naţională din Paris, şi face parte din volumul No. 26 intitulat Diverse al suplimentului fondului de manuscripte armeneşti, volum alcătuit din foi volante şi scrieri din toate timpurile, fără nici o legătură între ele, şi cele mai multe fără nici un interes.

Răsfoind acest volum, am dat la pagina 155 peste lista în două limbi cu adeverinţa preotului mechitarist în care, în dreptul No. 7, subiectul manuscriptului stă astfel indicat în latineşte : Antiquitates dignee memoria, posterităţi mami-uotatione traditce singularius porro de rebus gestis Prinei-pitim Moldaviconim.

Luându-mă după această indicaţie am cerut ş'am obţinut dela mănăstirea sfântului Lazar să mi se pue la dispoziţie acest manuscript care zăcea acolo de mai bine de un secol, între cele condamnate de a nu vedea lumina tiparului nici odată, neoferind vr'un interes pentru istoria Armenilor în genere.

Manuscriptul formează un volum legat de 112 foi din care lipsesc trei dela început şi câteva din corpul volumului. Scrierea îi este destul de îngrijită, lămurindu-se foarte bine că ea aparţine la patru mâni deosebite. -

Studiind acest manuscript, am văzut că este o cronică cuprinzând pe lângă evenimentele privitoare în special la Armenii clin Polonia şi din Moldova, faptele politice mai însemnate petrecute în aceste teri între anii 1430—1652.

Partea privitoare la Domnii Moldovei nu este cea mai puţin importantă din această cronică, ceea ce şi explică titlul sub care ea a fost trecută în lista volumelor rămase în biblioteca Tribunalului armean din Lemberg.

Importanţa acestei cronici este mai ales ca ea a fost scrisă treptat treptat de oameni contemporani ai faptelor petrecute, cel puţin cele dela 1560 înainte: cât pentru faptele ce preced, ele au fost reproduse prin prescurtare din alte cronici de mâna chiar care a început a scrie în anul 1560. Că acea parte este o prescurtare şi nu o copie din vr'o cronică anterioară se învederează între altele din însemnarea făcută în dreptul anului 1448, unde pe lângă evenimentul întâmplat în acel an, suirea pe tron a Regelui Casimir al 6-lea, se pomeneşte de fiul acestuia care nu s'a născut decât 19 ani în urmă, şi de moartea aceluiaş rege care s'a întâmplat 44 de ani mai târziu. Iată acea însemnare : „Anul 1448 : „s'a aşezat pe tron Regele Casimir care e tatăl lui Sig-„mund, ş'a murit în anul 1492". Apoi în şirul anilor ajungând la anul 1467 se scrie : „S'a născut Regele Sigmund „la întâiu Ianuarie, ziua reînoirei anului".

Cei ce au luat în scris faptele dela 1560 înainte sânt preoţii cari s'au succedat la biserica sfântului Neculae din Cameniţa, ş'anume preotul Ioan dela 1560 — 1605, preotul Grigorie dela 1605—1616 ; preotul Axente dela 1616—1621 şi preotul Iacob dela 1621 până la sfârşit.

Aceste date le-am stabilit observând menţiunile ce scrii-torii fac întâmplător de fapte care-i privesc pe ei direct sau pe predecesorii lor. Astfel, pentru a nu cita decât ceea ce priveşte pe preotul Ioan, am găsit în dreptul anului 1597: „Venit-au Episcopul Nemţilor Voluţchi în vizită la „biserica noastră a Sfântului Nicolae împreună cu Starostele Potoţchi şi alţii, şi făcând mai multe întrebări despre „obiceiurile şi regulele noastre bisericeşti, eu păcătosul şi „nevrednicul protopop Ioan dădui răspunsurile cuvenite spre „mulţumirea tutulor".

Apoi la anul T6IT, am găsit cu mâna celui ce a început

a scrie la 1605 şi a continuat până la 1616, următoarea însemnare: „S'a strămutat către Domnul bătrânul protopop

„foan, în vârstă de 84 ani, având 56 ani de preoţie

„la biserica S-tului Nicolae din Kamenez şi 29 de protopo-„pie. Fie-i ţărâna uşoară/'

După cum s'a arătat mai sus, scopul principal al acestor cronicari a fost de a scrie evenimentele privitoare la Armeni. Tot ce se atinge de istoria Poloniei şi a Moldovei nu vine în scrierea lor, decât în mod lăturalnic, şi întru cât aceasta stă în legătură cu soarta coreligionarilor lor.

Domnitorii Moldoveni pomeniţi de ei sânt mai toţi acei cari s'au succedat dela Ştefan cel Mare (1457) şi până la Ştefan fiul lui Tomşa (1621). Faptele lor sânt uneori numai menţionate în scurt, alteori sânt amplificate şi dau loc la adevărate naraţiuni. La toti aceşti Domni, cronicarii nu le cruţă nici laudele, nici ocările, judecându-i bine înţeles numai din propriul lor punct de vedere. Din această pricină adesea ori judecata lor se deosebeşte de aceea a cronicarilor moldoveni. Buni sânt Domnii cari au lăsat pe Armeni în pace. Răi sânt acei care i-au tulburat în liniştea lor. In privinţa acestor din urmă ei nu găsesc cuvinte destul de aspre pentru a-i înfiera. Adeseaori, oprindu-se în cursul istorisirei, ei înşiră blestemurile cele mai groaznice contra Domnitorilor de care aveau a se plânge, calificându-i de hoţi, călăi, păgâni, spurcaţi, câini şi altele, atât pe ei cât şi pe toţi Moldovenii de obşte.

Pentru aceşti cronicari Moldova sau Ţara Vlahilor, după cum o numiau ei potrivit terminologiei după atunci, făcea una cu Tara Lesilor, când era vorba de coreligionarii lor: căci, pe lângă relaţiile de tot felul, atât de strânse din acele timpuri între popoarele aşezate de o parte şi de alta a Nistrului, Armenii mai aveau motive speciale de apropiere între ei. Originari cu toţi din capitala Ani şi a împrejurimilor ei, aparţinând aceloraş emigraţiuni, pentru interesele lor religioase, ei formau o singură obşte supusă aceluiaş şef care era Episcopul din Lemberg: dovadă întru aceasta stă un document vechiu din 1389 păstrat de Mechitarişti, care e cartea prin care Catalicosul sau Patriar-hul suprem al Armenilor cu sediul în Ecimiazin, rânduind pe Episcopul Ioan la scaunul din Lemberg, supune către el pe lângă Armenii clin Luţca (Luck) şi Cameniţa, şi pe acei din Şiret, Suceava şi Ţara Vlahilor. Această împrejurare lămureşte ceea ce poate să pară ciudat la prima vedere, că clericii dela biserica S-tului Nicolae din Cameniţa, având a înregistra faptele privitoare la poporul lor, se ocupă •deopotrivă de ceea ce se petrece la Armeni de o parte şi de alta a Nistrului, în Polonia şi în Moldova.

Cronica e scrisă în limba armeană numai în parte, adică pe un period de 181 ani (1430—1611), iar restul e scris în limba tătară cu litere armeneşti. Iată cum se explică istoriceşte această anomalie.

Armenii din Polonia cari au păstrat mult timp limba lor, adică dialectul din Ani, foarte apropiat de limba literară armeană, s'au văzut cotropiţi pe la sfârşitul secolului al XV-lea de un mare număr de coreligionari veniţi din ţerile tătare, şi mai ales din Crimeea după retragerea Genovezilor, cari vorbeau între ei o tătărască stricată. Această limbă, din cauza numărului considerabil al acelor cari o întrebuinţau, a ajuns să se impună obştiei întregi, până şi în actele oficiale a Tribunalelor armene, rămânând limba strămoşască numai în biserică; dar mai târziu, sub influenţa catolicismului, si cu amestecul Armenilor cu Lesii, în biserică limba armeană a fost înlocuită prin cea latină, iar în popor limba tătărască prin cea leşască. Aşa se face că, cu începere dela 1611, cronica din Cameniţa e scrisă în limba tătară. Aceasta e cauza care m'a împedicat până acum să public traducerea de mult promisă.

Paginele scrise în armeneşte, sau mai exact acele ce se refer la Domnii Moldovei, le am de mult traduse; cât pentru cele în tătăreşte, neputându-le pricepe singur, şi având nevoie de un ajutor, ori unde m'am îndreptat, nu am putut ajunge la un sfârşit mulţumitor; din împrejurarea că tătăreasca din cronică nu e cea adevărată, si nici măcar cea puţin stricată ce se vorbia la început, ci mai mult o limbă formată pe baza acestei din urmă, cuprinzând un mare număr de cuvinte armeneşti, leşeşti si moldoveneşti, mai mult sau mai puţin schimonosite, cu întorsături de fraze ,din toate aceste limbi, ceea ce face că acesta limbă în ţerile tătare mai că nu e pricepută, iar în Polonia, astăzi, nu e pricepută de loc. Mai am încă o ultimă speranţă. Când voiu perde şi pe aceasta, mă voiu mărgini, nu fără părere de rău, de a da la lumină, atunci, numai ceea ce am tradus din limba armeană.

I Partea ce o publicăm acum cuprinde toată epoca lui Des-pot-Vodă. Cronicarul armean relatează despre acest Domn un fapt care, după cât mi s'a asigurat, nu s'ar menţiona de alţi istorici. Despot, biruitor la Verbie, după ce izgoneşte pe Alexandru Lăpuşneanu şi pune stăpânire pe tronul Moldovei, se proclamă rege, cu învoirea împăratului Ferdinand. D-l N. Iorga, într'un studiu recent (i), aminteşte despre un ban bătut sub Despot, ajuns Ioan Vodă, care pe o parte poartă bourul Moldovei, iar pe cealaltă capul Domnului însuşi cu banda Cezarilor pe plete. Nu este oare o legătură între

. aceasta şi ceea ce spune cronicarul armean despre Despot ?

 

GR. M. BUIUCLIU.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(1) Vezi Convorbiri literare pe 1906, No. 2. «Meşteşugul de pictură si sculptură în trecutul românesc».

 

 

■ CAMENITA. ■

SAU

 

CRONICA ARMENILOR

 

DIN

 

POLONIA ŞI MOLDOVA

 

(FRAGMENT)

 

 

 

„15S0. Octomvrie în 15. Se ivi în aceste timpuri un oarecare Despot care se dădea pe sine de domn al Vlahilor. El de neam era Sârb, adică Arnăut: şi se duse la Ferdinand, împăratul Creştinilor, care-i dădu un oarecare număr de ostaşi, şi arme multe şi bune de tot felul, tunuri, puşti şi săbii, şti trimiseră să domnească peste ţara Vlahilor, ai cărei locuitori erau în mare strâmtorare si îndurau mari chinuri din partea spurcatului lor Domn numit Petre Alexandru, om crud, de zece ori mai crud decât a fost Iulian pentru creştini. Cu osebire rău a fost acesta pentru biata naţie armenească pe capul căreia a adus multe nenorociri ce nu e în stare cineva nici să le povestească, nici să le asculte. Dar pentru câte facu el Armenilor, răsplătească-i Dumnezeu, dându-i rău pentru rău, răzbunându-ne pe noi în nemărginita sa putere.

„Şi când mai sus pomenitul Despot veni cu oastea lui şi se apropie de nenorocita ţară a Vlahilor, câinii de boeri vicleni îşi călcară jurământul; căci ei mai 'nainte scriseseră

Iui Despot aşa: De vei veni aice, noi pe Domnul nostru îl vom omori, şi ne vom supune ţie, pentru ca tu să ne fii Domn. Iar spurcatul Iulian adună în grabă toată ţara şi înjghebă oaste mare cu care se coborî la Hotin unde se opri vre-o două trei zile. Scopul lui era ca dacă cumva va veni acolo asupră-i Despot cu oaste multă, el să treacă dincoace şi să fugă lângă regele nostru Sigmund; dar Despot nu avea oaste multă, şi cât avea o îngrozi Voivodul nostru Ialoveţchi ş'o fugări, până ce ajunse lângă împăratul Ferdinancl. Iar nelegiuitul vesel se întoarse să se aşeze în ticăloasa lui Domnie. Şi aşa nu se făcu nimica, nefiind dat de sus ca să se facă, precum şi stă scris ca să nu poată omul face nimic dela sine, dacă nu e dat lui de sus să facă.

.,17)61. Noemvrie în 13. Slavă tie Doamne Dumnezeule care în milostenia ta ne-ai întărit cu răbdarea, de am ajuns ceasul să vedem şi noi prigonirea şi chinuirea acelor ce ne-au prigonit şi ne-au chinuit pe noi; căci multe suferinţe şi cruzimi îndurat-a biata noastră naţie, rămasă fără stăpân, din mâna Domnului acelei blestemate teri a Vlahilor, cel fără de lege şi spurcat Voivod Alexandru, fiul peirei şi omul nelegiuirilor, moştenitorul Iadului şi locaşul tuturor relelor, care mândrindu-se de slava lui ca si Satana, cu o cutezanţă ne mai pomenită şi o răutate nemărginită făuri în protiva noastră toate nelegiuirile care se află descrise mai sus; şi cu toate aceste ale lui nelegiuiri şi răutăţi, bunul şi milostivul Dumnezeu se arătă îngăduitor şi nu-l pedepsi de îndată, iar nouă ne dădu răbdarea trebuincioasă până ce sosi ceasul, şi atunci ridicându-şi braţul a tot puternic stârni în contra lui vijelia ce avem a descrie mai jos.

„Ducele cu numele de Despot care se ivi în ţara Francilor, trăi pe lângă Cesarul creştinilor Ferdinand din copilărie până la vrâsta de om; ş'atunci găsi un prieten vred-nic de el, un prinţ mare cu numele de Vlaschi din ţara leşească, cu care se uni şi se înţelese în toate. Şi era ducele Despot fără putere şi sărac de tot, căci tot ce avuse în ţara lui fu răpit de Turci. Iar numitul Vlaschi (i) avea tari multe : si cetăţi si oraşe si sate, si tot ce a avut a pus zăloe ş'a luat bani o mulţime. Apoi cu ajutorul lui Dumnezeu adună ostaşi, şi împărţindu-i în cete câte de 10,50,100 şi 1000 rândui asupra lor căpitani şi conducători trebuitori, dându-le arme de războiu multe şi bune. După aceasta luând cu sine pe Despot se porni asupra Domnului acelei ţări blestemate, cu numele de Alexandru, pentru a doua oară: căci despre cea dintâi venire a lui am vorbit mai sus, arătând cum magnaţi Ieşi îl luară pe fugă pentru a face pe placul celui de al doilea Iulian: aici noi scriem despre a doua lui venire. Şi când veni şi se apro -pie de ţara zisului nelegiuit cu oaste şi cu toate cele trebuitoare, trecu fără întârziere apa ce se chiamă râul Turlu (2). Nelegiuitul se afla la Botoşani, iar oastea lui era în parte aşezată dealungul drumului ca să păzească şi să-i dee de ştire despre venirea duşmanului, pe când el cu ai lui boieri petrecea în veselie cu mâncări şi băuturi, cu cântăreţi şi jucători. îndată ce oastea lui Despot dădu de păzitorii nelegiuitului, ea îi dărâmă pe toţi, şi venind şi alţii dela locurile pe unde erau aşezaţi de pază îi dărâmă şi pe aceştia, iar cari putură scăpa fugiră către nelegiuitul şi-i dădură de veste că se apropie oastea duşmanului. La auzul acestei veşti, el se arătă voios şi mândru, şi porunci îndată boie-rilor săi, ca să se gătească de luptă, să-şi îmbrace zalele, să-si iea armele si să iasă înaintea duşmanului. Iar el spur-catul, pregătind armele de luptă ce avea, le adună toate la un loc, atât cele de tăiat cât şi cele de ars, şi într'o clipă veniră împrejurul lui toţi luptătorii şi toată oastea lui de viteji, care era multă şi fără de număr: şi cum se întâlniră cele două oşti, se aşezară faţă în faţă, unii de-o parte şi alţii de alta, iar spurcatul începu a se îngâmfa ca Belial şi cu odas tare a zice nelegiuiţilor săi ostaşi: bucurati-vă, voi

 

(1) Letopiseţele îi zic Laski. Cronica armeană când Vlaski când Laski.

(2) Spre miază noapte şi răsărit, râul ÎSistru, căruia Turcii ii zic Turla,

desparte Moldova de Polonia şi de Tătarii de Ocia ov. (Cantemir. Des-

crierea Moldovei, Cap. II, pag 4).

ostaşi şi căpitani, căci iată că au căzut duşmanii în mâinile noastre; dar eu, în numele lui Dumnezeu, vă rog să nu-i omorîţi, ci să-i prindeţi de vii pe toţi şi să-i legaţi, căci voiu eu singur, cu mâna .mea să-i fac să piară în cele mai mari chinuri. Iar nelegiuitul sta urcat pe două care de pari ascuţiţi, ca la vre-o două mii, ce-i adusese pentru ei, si în-cepu să aşeze pe ostaşi punând în frunte pe cei mai deprinşi şi mai viteji, punându-se şi el singur în frunte; şi după ce aşeză pe ostaşi rânduri rânduri, unii după alţii, porunci să se pună înaintea lor armele de foc ce le zic tunuri, din care avea şaisprezece mai mari, şi le îndreptă spre oastea lui Despot; se dădu foc tutulor tunurilor deodată, clar nu se făcu nici un rău cu ele, trecând pe deasupra duşmanului ; căci nelegiuitul cu oastea lui era pe un deal, iar Despot în vale: dar era şi Dumnezeu cu el, deaceea nu s'a primejduit de fel. Apoi porunci de a doua oară să se umple tunurile, şi de a doua oară iarăşi nu se primejdui duşmanul, ba din potrivă nelegiuiţii fură ucişi de tunurile lor, rămânând oastea lui Despot neclintită şi adunată la un loc. După aceasta porunci vameşului său »sâ iasă cu calul şi să joace după cum e obiceiul călăreţilor, dar îndată ce ieşi, căzu, se rostogoli pe gâtul calului şi se lovi de pământ. Apoi porunci unui alt călăreţ să iasă înainte: şi acestuia îi căzu coiful de pe cap. După aceasta începu să îmbărbăteze oastea lui zicând: voi boieri şi căpitani, fiţi viteji şi vă aruncaţi asupra acestor necredincioşi, să-i zdrobiţi şi să-i ucideţi pe toti, să nu rămâie nici unul din ei; iar ei îngâmfaţi de mân-dria Domnului lor, se aruncară cu toată oastea asupra lui Despot, precum odinioară Goliat asupra lui David, şi când se loviră cele două oşti, peri aceea a nelegiuiţilor. Toată oastea lui Despot era de 1.200 oameni; iar cealaltă aproape de 40.000, toţi deprinşi la luptă: cu toate aceste ei au fost biruiţi şi ucişi prin puterea Dumnezeiască de cei mai puţini la număr, crutându-se viaţa numai celor ce s'au închinat si s'au dat supuşi. Şi după ce s'a întâmplat una ca aceasta, spurcatul s'a pus pe fugă, fără ca nimeni să-l poată prinde

 

 

şi suindu-se pe un deal mare privi câmpul acoperit de trupurile soldaţilor săi şi începu amar să plângă, amin-tindu-şi de nelegiuirile sale, zicând : aceasta îmi este pedeapsa dela Dumnezeu. Dumnezeu însuşi s'a războ't cu mine, si cu mâna-i a tot puternică m'a nimicit pe mine şi pe ostaşii mei, de vreme ce cu 40.000 de oameni nani putut să ţin piept la o oaste aşa de mică.

„Şi cuprins de aceste gânduri, fugi părăsindu-şi ţara şi trecând în aceea a Turcilor. Iar Despot se îndreptă spre Suceava, şi pe când era aproape îi veni veste că spurcatul a adunat din nou oaste ca să vie asupra lui. Aflând despre aceasta, Despot se întoarse înapoi şi eşindu-i înainte îi dădu lupta pentru a doua oară şi-l bătu precum şi pe cei o mie de Turci ce-i adusese în ajutor dela Acher-man. După aceasta întorcându-se veni cu mare alai la scaunul lui, la Suceava, şi schimbă pe toţi diregătorii şi slujbaşii punând pe alţii în locul lor, iar pe acei cari se su-puseră lui îi păstră în slujbă. Pe Pârcălabul Hotinului sco-ţându-l, puse în loc pe un Franc cu numele Pisoschi şi din toate celelalte cetăţi şi oraşe câte sânt în ţară, scoase pe diregătorii Vlahi şi puse în loc Latini; şi aşa aşezându-se în Domnie trimise la Turc să-i vie pecete, ca să-i plătească birul; aceasta pentru anul dintâiu; cât pentru mai târziu va fi cum va da Dumnezeu, căci el avea gând să stea mult în acea ţară, pentru care să-i ajute Domnul nostru I. H. cu puterea-i nemărginită. Iar ţie, Doamne, slavă în vecii vecilor amin.

„(Vă rog pe toţi pentru simţurile mele slăbite să vă rugaţi lui Dumnezeu ca să le întărească. Pe mine leneşul la bine, şi harnicul la rău, păcătosul, nenorocitul şi neprice-putul să-l pomeniţi înaintea Domnului; cât pentru scrierea mea fiţi îngăduitori, căci cerneala nu mi-a fost bună).

„Pentru toate acele prigoniri şi suferinţe ce a îndurat biata noastră naţie, şi despre care am pomenit mai sus, arătând cum unii au fost schinjuiţi ca să se lepede de legea lor, cum toate bisericele au fost dărâmate din temelie si odoarele din ele prădate, pentru toate aceste cruzimi şi ncle-legiuiri săvârşite din porunca spurcatului Alexandru, bunul şi milostivul Dumnezeu a trimis asupra lui şi-a poporului său pedeapsa cuvenită, făcându-i în douăsprezece zile să piară şi să se facă nevăzuţi ca şi fumul focului; şi dacă acei nelegiuiţi se înălţaseră cândva ca cedri din Liban, aceasta n'a fost pentru mult timp, căci îndată s'au trecut ca colbul pe care-l duce vântul în vreme de furtună. Iar nenorocita naţie a Luminatorului mult puţin a fost mângâiată prin mila Domnului care a învrednicit-o să-si. vază duşmanii fugăriţi şi împrăştiaţi, şi casele lor pustiite. Şi fiindcă acest credincios Despot a venit la Domnia acestei ţări prin voea lui Dumnezeu, apoi pe Armeni i-a adus înapoi şi le-a dat voe să se poarte după legile lor, slobozi şi pe faţă, poruncind ca nimeni să nu le spue nici un cuvânt de rău, şi să nu-i judece, iar acei ce ar îndrăzni să judece sau să batjocorească pe Armeni clin pricina legii lor, să fie pedepsiţi cu moarte.

„15(52. August îu 15, ziua Sâmbătă, sărbarea Sfintei Fecioare şi Maicei Domnului. Pe Ducele Despot pe care Dumnezeu l-a rânduit Domn asupra ticăloasei teri a Vlahilor, a tot puternicul şi milostivul Dumnezeu să-l întărească în domnia lui, până în adânci bătrâneţe, neclintit şi neschimbat întru fericirea sărmanei noastre naţii rămase fără stăpân, pentru ca în pace şi linişte să se poată bucura de legea ei care i-a fost dată de Sfântul Părinte Grigorie Iluminatorul Armeniei.

„în ziua, deci, însemnată mai sus, cu mila lui Dumnezeu şi voinţa Cesarului creştinilor, Despot a pus coroană pe Domnia lui, şi s'a încoronat după cum e obiceiul la regi miruiti si din res:i născuţi, si în aceeaşi zi făcu obsteste cunoscut că toţi să-l numească Rege, lucru ce până atunci nu se întâmplase în acea ţară, dela cel d'întâiu Domn şi până la el, şi despre care nu avuse pildă nici în neamul lui, din moşi şi strămoşi, deşi el pe sine se numea fiu de prinţ, dar nu era în adevăr, şi nu avea dovezi c'ar fi fiu de rege miruit şi purtător de coroană, dintre acei la cari este obicei că din tată în fiu si din neam în neam s'în veci să fie în-coronaţi la timp. Acesta însă, numai din propria lui voinţă, şi din înalta lui poruncă, s'a înălţat cu ajutorul atotputer-nicului împărat ceresc, pentru care Domnul Nostru I. H. să-i dea viaţă liniştită, şi mâna atotputernicului Dumnezeu să-l păzească şi să-l ţie în scaunul lui neclintit, dându-i ple-care spre cele bune pentru toate neamurile, dar mai.ales pentru sărmanul neam al Armenilor, care să poată câtva timp să găsească linişte şi să fie scutit de prigonirile şi suerinţele ce-au îndurat din partea nelegiuiţilor şi necredincioşilor Vlahi, popor de creştini falşi, spurcaţi, cari sânt Macedonianii şi Arianii.

,,1562. în 18 Dechemvrie. In al doilea an al Domniei lui, Despot n'a mai voit să ştie de Laski, nici să-şi ţie juământul, deşi în mai multe rânduri jurase pe Sfânta Cruce ca să-i dee jumătate din Domnia ţărei lui, drept recunoştinţă, pentru câte Laski făcuse pentru el, ceea ce poate judeca cetitorul din cele scrise mai sus. Apoi îi luă Hotinul din mână, şi pe Pisoski, care cu împuternicirea lui Laski şedea în cetate, îl îndepărtă şi rândui în slujbă pârcălabi Vlahi; dar această răsvrătire a lui e semn de peire pentru capul lui: el singur s'a osândit pe sine.

 

„1583.—în 13 Iulie. Cneazul rus Vişnovski s'a dus în ţara Vlahilor, ca să se facă Domn acolo, având cu dânsul 3.000 de călăreţi, iar nelegiuitul neam al Vlahilor l-a lăsat să intre în ţară de a ajuns până la Suceava, unde a stat două săptămâni cercând să îndepărteze pe Despot din cetate şi să se pue el Domn în locul lui. Dar Despot se apără pe cât putu: apoi propuse lui Vişnovski pace cerând să-l lase să meargă cu ai săi unde va voi: această cerere însă nu-i tu primită, voind Cneazul cu sila să-l scoată din Domnie şi să-l ucidă. După aceasta s'au adunat nelegiuiţii Vlahi în număr mare şi s'au aruncat asupra Cneazului şi a oastei lui bătându-j şi ucigându-i pe toţi, iar pe Vişnovski l-au prins de viu, precum şi pe Pisoski şi pe mulţi alţi: unora le-au tăiat nasul şi urechile, iar pe alţii, între care pe Cneazul şi pe Pisoski, i-au legat şi i-au trimes la Sultan; şi astfel a perit acest Viş-novski din pricina mândriei lui, şi cu dânsul a făcut se piară pe toţi ai lui. Apoi voind nelegiuitul popor al Vlahilor să ucidă pe Despot, acesta fugi din manile lor şi se închise în cetatea Sucevei, iar ei aleseră dintre dânşii pe un oarecare Tomşa care fusese ajutor de câmp a lui Despot, şi-l făcură Domn pe ţară în locul lui, dar lui Despot, timp de trei luni, nu-i putură face nici un rău, ci din potrivă acesta ucise pe mulţi din necredincioşi, având cu el cinci sute de oameni, fugiţi odată cu dânsul şi veniţi împreună în Suceava. Iar acest blestemat Tomşa a fost un om spurcat şi rău: el a făcut să piară o mulţime de oameni nevinovaţi în cele mai mari-cruzimi: pe un călugăr Ioan poreclit Zur-Cădag (Căciulă-Strâmbă), om liniştit şi nevinovat a pus să-l spânzure de-o grindă; pe Voitul Armenilor numit Iiacires, om bun şi ele treabă, asemenea l-a spânzurat, şi odată cu dânsul pe trei femei armence cu copiii lor. Dee-i Domnul ca răsplată rău pentru rău spre răzbunarea sângelui celor drepţi şi nevinovaţi.

După aceasta numitul Prinţ Laski, despre care am scris mai sus, arătând câte a făcut pentru Despot, aflând despre cele întâmplate acestuia, s'a grăbit să vie cu oastea lui, care nu prea era numeroasă, în Cameniţa, şi stătu acolo două luni până mai adună oameni, ş'apoi intră în ţara Vlahilor cu oastea lui, care era mică la număr, când acea a nelegiuiţilor Vlahi era ca lăcustele de multă; si abia sosi Laski în Suceava şi află că Despot a fost ucis de chiar mâna ticălosului de Tomşa; atunci el n'a mai mers mai departe, ci s'a întors, şi a părăsit ţara nesupărat de nimeni".