Duminică, 23 Septembrie 1934, a încetat din vieaţă inginerul Gheorghe Balş, membru al Academiei Române, preşedinte al Crucii Roşii Române şi vice-preşedinte al Comisiunii monu­mentelor istorice.

Prin moartea lui, atât de timpurie, nu numai că dispare un reprezentant al uneia dintre cele mai de seamă familii boereşti dela noi, ci şi acel al intelectualităţii româneşti.

Fiu al lui Alecu Balş, unul dintre cei mai mari latifundiari ai timpului, s’a născut în anul 1868. După ce a studiat ingineria în Elveţia, — la Lausanne şi la Zurich, — Gheorghe Balş a făcut parte din echipa de ingineri cari sub conducerea lui Anghel Saligny, au construit podul dela Cernavoda şi farul dela Tuzla.

În deosebi s’a remarcat prin proectele sale pentru serviciul technic al Direcţiunii sanitare de pe lângă Ministerul de Interne_t dovedind multă pricepere, ceeace nu se putea explica decât prin cunoşterea adâncă a destinaţiei reale a acelor construcţii.

În felul acesta el a devenit, chiar în calitatea sa de inginer, un colaborator preţios al profesoruluf Cantacuzino. Apropierea de acesta l’a făcut să devină şi să rămână tot timpul în urma, unul din factorii efectivi la conducerea societăţii pentru profilaxia tuberculozei.

În afară de lucrările dela Direcţia sanitară, Balş a mai executat o serie de lucrări ce privesc irigaţiunile dela noi. Unele din ele au fost publicate în revistele „Agrarul” şi în „Buletinul societăţii politechnice” de prin anii 1903 — 1905.

Aceeace însă îl ridică mai presus de toate preocupările sale ştiinţifice, sunt studiile sale în domeniui istoriei artelor şi în special al arhitecturii româneşti. Pentiu ca să determtne originile acesteia, a trebuit să studieze întâiu de toate monumen<!--[if gte vml 1]> <![endif]--><!--[if !vml]--><!--[endif]-->tele prototip din peninsula balcanică. Printre aceste studii notăm:

1. O vizită la câteva biserici din Serbia, Bucureşti, 1911.

<!--[if !supportLists]-->2. <!--[endif]-->O biserică a lui Radu cel Mare şi Serbia la Lopuşnia,
Bucureşti, 1912.

<!--[if !supportLists]-->3. <!--[endif]-->Notiţe despre arhitectura Sf-lui Munte, Bucureşti 1913.

<!--[if !supportLists]-->4. <!--[endif]-->Mănăstirea din Nicipole, Bucureşti. 1915,

<!--[if !supportLists]-->5. <!--[endif]-->Bogdan-Serai, 1916, şi altele.

Ceva mai târziu, în volumul L’art roumain, scris în colaborare cu d-1 Iorga, Balş a arătat în linii mari, evoluţia arhi­tecturii moldoveneşti, temă asupra căreia a revenit mai târziu îa cele trei volume de o importanţă capitală pentru cunoaşterea arhitecturii bisericeşti din Moldova:

<!--[if !supportLists]-->1. <!--[endif]-->Bisericile lai Ştefan cel Mare.

<!--[if !supportLists]-->2. <!--[endif]-->Bisericile moldoveneşti din veacul al XVl-lea;

<!--[if !supportLists]-->3. <!--[endif]-->Bisericile moldoveneşti din veacurile al XVII şi al XVII-lea.
Metoda şi cunoştinţele extrem de bogate, acumulate ani

dearândul prin exerciţiul constant al studiilor sale mai ales prin ţările străine în care se ducea de mai multe ori pe an, sunt o pildă vie pentru oricine ar vrea că le urmeze. Toate acestea se resimt în special în ultimele sale volume. Nu găsim în ele nici o concluzie surprinzăsoare, ci toate sunt fireşti, tocmai pentru că sunt nişte rezultante ale unor pregătiri bine analizate şi documentate. Astfel, logica lui de cercetător era foarte prudentă. Timid prin caracter, modest fără seamăn, Balş prin natura acestor însuşiri desfăşura elementele arhitectonice în studiu aşa fel, în cât constatarea legăturilor între ele părea evidentă.

În privinţa aceasta este caracteristică atitudinea ce a luat-o faţă de arhitectura armenească sub aspectul influenţilor ce le-a exercitat faţă de cea românească.

Se ştie, câte încercări s’au făcut de diverşi cercetători pentru dovedirea influenţei arhitecturii armeneşti religioase asupra monumentelor similare din Europa. Există, în privinţa aceasta, o serie de studii, care de care mai interesante. Polemicile în jurul lor s’au ţinut lanţ Sunt prea cunoscute atacurile contra lui Strzygowski în legătură cu teoriile sale izvorâte din studiul arhitecturii armeneşti în ţara de origină. Strzygowski însă este un revoluţionar: concluziile sale par câte odată surprinzătoare. La Balş, dimpotrivă, găsim pentru fiecare idee – concluzie propusă, câte un element aparte, descoperit cu migăloşenia caracteristică lui, măsurat şi pus alături de elementul corespunzător incontestabil originar al arhitecturii armeneşti.

În privinţa aceasta notăm în deosebi studiile sale «Sur une particularii e des voutes moldaves», Bucureşti, 1925, communicat celui de al Il-lea congres de studii bizantine din Bucureşti, şi «Influences artneniennes etgeorgiennes sur l’architecture roumaine”, Bucureşti, 1931, comunicat celui de al treilea congres din Athena.

În linii generale, Balş constatase încă în studiul său „O vizită la unele biserici din Serbia” influenţa indirectă a arhitecturii armeneşti asupra celei româneşti prin intermediul Serbiei a cărei biserica din Vozia e un excelent exemplu. Asemenea d. ar­hitect Ghika-Budeşti arătase atari influenţe asupra artei munteneşti.

Iată la ce se reduc concluziile lui Balş.

Ca documente caracteristice ale bisericilor munteneşti sunt arcaturile de pe faţadele lor, cari datează din sec. XVI până la sec. al XIX-lea. Ele sunt în plin centru şi de secţiune semicirculară, simple, duble şi triple, toate pur decorative, fără de nici un rol constructiv. Sunt dispuse pe faţadă sau pe două rânduri, sau numai pe partea ei superioară. Pentru primele serveşte de exemplu mănăstirea Dealului, pentru cel de al doilea tip mănă­stirea din Argeş, la Curtea Domnească din Târgovişte, la Metropolia din Bucureşti, la Văcăreşti, etc. Aceste elemente decorative au mai multe variaţii. Or, trăsătura caracteristică a bisericilor armeneşti — spune Balş — sunt tocmai arcaturile aplicate, sus­ţinute de colonete subţiri de secţiune semicirculare. Ca exemple, el dă Sf. Bartolomeus. Ca şi în arhitectura armenească, elementul acesta este pur decorativ în cea românească. Se remarcă în special faptul că acest element pur decorativ trece şi peste un­ghiul construcţiei, ceeace se constată la biserica din Argeş, pre­cum şi la atâtea altele construite mai târziu.

Se mai adaogă la aceste constatări şl aparatul în care e aranjată piatra tăiată, care, deasemenea, nu ţine seamă de arc. Această caracteristică a arhitecturii armeneşti apropie de ea şi mai mult arhitectura mănăstirii Dealului şi a celei din Argeş.

O altă caracteristică a bisericilor din Muntenia — şi care îşi are origina în Armenia — este profilul soclului. Ca exemple de comparaţie el dă catedrala Sf. Grigore din Ani, Sf. Ecimiadzin şi altele.

Un alt element de influenţă, îl formează corniza mediană în formă de torsadă, care se constată la Argeş şi care nu mai există, decât în Armenia şi în regiunile cari au suportat influenţele acesteia, ca Georgia, pe deoparte, şi Kurdistanul pe de alta, precum şi regiunile de artă seldjuchidă şi turcă, regiuni ce s’au inspirat şi s’au împrumutat atât de mult din arta armenească.

O listă întreagă de monumente şi prezentarea lor în fotografii şi relevee întăresc aceste constatări.

O altă trăsătură a arhitecturii armeneşti — broderia pietrei sculptate — este şi ea nu mai puţin frecventă în arhitectura bisericilor munteneşti, în general şi cu privire la acele de pe cadrul ferestrelor şi al rozetelor. Un studiu amănunţit al elementelor acestor ornamente, e caracteristic felului lui Balş de a pătrunde o idee. Şi dacă — spune Balş — noi nu găsim peste tot în aceste elemente o perfectă asemănare, aceasta este tocmai caracteristic artei ornamentale, de a nu copia niciodată un motiv, ci a-1 face să varieze infinit, creîndu-se mii de variaţiuni asupra unei teme date. Gradul de reuşită e o dovadă de virtuozitate şi de talent.

Astfel de ornamente, întrebuinţate în panourile faţadelor, precum şi în încadramentele ferestrelor la Sf. Grigore din Ani, se întâlnesc la mănăstirea Dealului, ca încadrament de inscripţie sau bază a turlei Pantocratorului la Argeş. Nu numai acestea, ci aproape toate elementele decorative din Curtea-de-Argeş şi Deal indică aceiaş origină din Armenia, precum şi regiunile a căror artă a fost influenţată de arta acesteia.

Faptul acesta l’a făcut pe Balş să admită că arhitectul dela Curtea de-Argeş - meşterul Manole - nu numai că trebue să fi cunoscut bine arta decorativă a Caucazului, ci trebue să fi fost chiar armean, sau georgian, emigrat în Constantinopol, de unde ar fi fost invitat de Neagoe (el a fost înaintaşul arhitectului Sinan, născut armean, dar turcit în oastea ienicerilor din care făcea parte).

Elementele decorative ale bisericii din Curtea-de-Argeş au servit mult timp ca elemente de inspiraţie şi s’au păstrat până târziu de tot, în tradiţia arhitecturii bisericii munteneşti

În secolul al XVII-lea, influenţa arhitecturii armeneşti se resimte nu numai în privinţa bisericilor, ci şi în acea a construcţiunnor civile. Ca exemplu Balş dă biserica (1646) şi casa din Goleşti în care găsim încadramente cu ornamente de secţiune curbă şi nu tratate prin planuri închinate, caracteristice tradiţiunii bizantine.

Aceasta cu privire la Muntenia.

În Moldova însă, influenţa arhitecturii armeneşti s’a resimţit mai puţin, cu toate că Armenii au jucat aci un rol mai însemnat, de cât în Muntenia. De altă parte, elementele de influenţă armenească, sunt aci mai puţin evidente şi studiul lor cere mai multă atenţiune. Ca o caracteristică specială a bisericilor moldoveneşti — spune Balş, — anume arcurile care reduc diametrul cupolei, ea a pătruns în Moldova din Iran prin intermediul Armenilor. Arcadele false, de secţiuni semicirculare aplicate pe faţadele bi­sericilor, se întâlnesc de asemenea în Moldova, începând din secolul al XVI-lea. Oarecare particularitate, spre deosebire de bisericile din Muntenia, prezintă corniza mediană în formă de cablu întrebuinţat în felul în care îl întâlnim atât în chenarele manuscriselor armeneşti şi româneşti, cât şi în încadramentele inscripţiilor tombale. Iar dacă întrebuinţarea acestui ornament în arhitectura moldovenească nu este adecvată celei din izvoarele de inspiraţii armeneşti — variind formele — elementul principal al formei rămâne, totuşi, acelaş.

Acest element decorativ devine caracteristic bisericilor moldoveneşti mai ales în secolul al XVII-lea, când îl întâlnim în numeroase biserici, inclusiv Trei Ierarhi.

În sfârşit, la toate acestea Balş mai adaogă forma crucilor sculplate în stilul caracteristic armenesc sau georgian, precum şi ornamentele în relief ce formează încadramentele ferestrelor, executate în stilul caracteristic armenesc sau georgian, ceeace constatăm la biserica din Dolheştii-Mari, din secolul al XV-lea, împrumutat — spune Balş — dela încadramentul ferestrelor palatului fratelui celei de a doua soţii a lui Ştefan cel Mare, Măria de Mangup, din Crimeia. Or, aceste ornamente sunt armeneşti.

La toate acestea Balş adaogă, conchizând, că elementele arhitecturii armeneşti, pătrunse şi înrădăcinate în arhitectura românească, sunt trainice încă astăzi în arhitectura românească; ele sunt de întrebuinţare curentă, atât de artişti şi arhitecţi, cât şi mai ales de desenatori, cari caută în adâncul secolelor trecute elementele unei primăveri a artei româneşti.