ARMENIA STRĂVECHE
Traducere Daniela Bezerian
Sursă: www.theancientweb.com (traducere a articolului care apare pe site)
ARMENIA STRĂVECHE
Traducere Daniela Bezerian
Menționat pentru prima oară în Biblie, străvechiul regat al Armeniei s-a numărat printre primele popoare ce a fost convertit la creștinism, transmițînd credința sa ortodoxă din generație în generație, de mai bine de 300 de ani încoace.
Străvechile regate armenești
Fiind una dintre cele mai vechi cilizații ale lumii, Armenia de odinioară includea și biblicul munte Ararat, unde se spune că Arca lui Noe ar fi poposit după trecerea Potopului. Armenia a fost primul stat de pe mapamomd care a adoptat creștinismul, ca religie (în jurul anului 300).
În secolul VI î.Chr., armenii s-au așezat pe teritoriul vechiului regat Urartu (denumirea siriană a muntelui Ararat) aflat atunci în regres, iar sub domnia lui Tigran cel Mare imperiul armean a atins apogeul, devenind unul dintre cele mai puternice de pe cuprinsul Asiei, având un teritoriu ce se întindea de la Marea Caspică pînă la Marea Mediterană. Totuși, de-a lungul unei bune părți a istoriei sale, Armenia a fost invadată de mai multe imperii cotropitoare.
Aflîndu-se sub continua amenințare a dominației forțelor străine, armenii au devenit deopotrivă cosmopolitani, dar și dîrzi apărători ai culturii și tradițiilor sale. De-a lungul secolelor, Armenia a fost cucerită de către greci, romani și persani.
Mituri ale originii armene
Armenii se consideră descendenții direcți ai lui Noe, supreviețuitorul Potopului biblic. Potrivit Genezei, Arca lui Noe a poposit pe vârful muntelui Ararat, în inima Armeniei. În timpurile străvechi, Araratul era considerat un Munte Sacru. Multe scrieri din antichitate localizau biblica Grădină a Raiului în Țara Armenia, denumită odinioară și Țara lui Ararat. Potrivit tradiției, se spune că Noe ar fi întemeiat orașul Nakhicevan, cea mai veche localitate armenească. Moses Khorenați, un renumit istoric ce a trăit în secolul V, ne înfățișează o genealogie detaliată a lui Haik din Japheth, fiul lui Noe și strămoșul armenilor. Astfel, teritoriul Platoului armenesc este considerat drept leagănul civilizației, punctul inițial de unde omenirea s-a răspândit apoi în întreaga lume.
Cel mai vechi mit detaliază străvechile războaie ale armenilor din antichitate, purtate împotriva asirienilor aflați în imediata lor vecinătate.
Haik, considerat a fi patriarhul poporului armean, și-a condus războinicii în lupta dusă pentru înfrîngerea lui Baeleus, uriașul asirian. În jurul anului 2100 î.Chr. a luat naștere prototipul primului stat armenesc. Chiar și astăzi, armenii își spun hay, iar patria lor se numește Hayastan, în cinstea străvechiului patriarh Haik.
În scripturile hitite se pomenește despre o țară numită Hayasa, în timp ce scrierile cuneiforme asiriene menționează Armenia cu denumirea de Urartu (Arartu), ceea ce înseamnă Ararat. Și în Vechiul Testament Armenia este strîns legată de Muntele Ararat („Regatul lui Ararat”).
În timpurile străvechi, Armenia era strîns legată și de rîurile Tigru, Eufrat, Arax și Kura. Din această cauză, asirienii învecinați numeau Armenia Nairi, ceea ce semnifică „Țara Rîurilor”.
Haik, considerat odinioară ca fiind doar un simplu erou dintr-o legendă epică, în prezent este prezentat de către anumiți cercetători ca un conducător al armenilor din secolul III î.Chr. Ulterior, istoricii au dovedit că Haik a fost înfrînt în luptă, fiind apoi proclamat ca primul zeu în panteonul zeităților Armeniei păgîne. Aram, unul dintre faimoșii discipoli ai lui Haik, a extins granițele țării în mod considerabil, transformând țara într-un stat puternic. De atunci înainte, grecii și perșii au început să numească țara Armenia, adică „Țara lui Aram”.
După trecerea în neființă a lui Aram, succesiunea la tron i-a revenit fiului său, Ara cel Frumos. O splendidă legendă armenească relatează că Ara era atât de chipeș încît Semiramida, regina asiriană (aceeași care a întemeiat Babylonul și a dat naștere Grădinilor Suspendate ce i-au purtat numele) s-a îndrăgostit de el. Însă Ara în mod repetat i-a respins avansurile și cererile în căsătorie, pînă cînd regina – copleșită de disperare – a pornit război împotriva iubitului ei. După o luptă încrîncenată, asirienii au cîștigat bătălia, iar Ara a fost ucis, în pofida rugăminților arzătoare ale Semiramidei ca viața conducătorului armean să fie crutață. Neconsolata Semiramida, căreia i se dusese vestea că era și o vrăjitoare desăvîrșită, a luat trupul neînsuflețit al viteazului armean, străduindu-se în zadar să îl readucă la viață. Cînd armenii tocmai se pregăteau să își răzbune regele ucis în luptă, Semiramida a îmbrăcat unul dintre soldații săi cu straiele lui Ara, răspîndind vestea că zeii îl readuseseră la viață. Astfel s-a pus capăt războiului.
Apogeul regatului armean
În anul 612 î.Chr., mezii au distrus Ninive, punînd capăt supremației asiriene. Astfel, străvechiul dușman al Armeniei ieșea definitiv din arena politică. Cincizeci de ani mai tîrziu, regele Tigran I, în alianță cu Cirus cel Mare (întemeietorul dinastiei ahemenide) a cucerit teritoriile aflate sub ocupația medă, întărind astfel regatul armean. Tigran I a avut 3 fii, ultimul dintre ei purtînd numele de Vahagn Învingătorul Balaurului. În tradiția armeană păgînă, Vahagn este glorificat în multe legende, în unele dintre ele fiind chiar zeificat și proslăvit precum Hercule. Însă perioada de pace s-a încheiat, pe măsură ce un număr nesemnificativ de regi au cîrmuit Armenia în următorii ani, în cele din urmă țara devenind tributară Persiei.
O inscripție de pe o piatră datînd din jurul anului 520 î. Chr. (cunoscută sub numele de „Piatra Behestun”, descoperită în Iran) citează Armenia printre țările aflate sub cîrmuirea regelui Darius I. Astfel, dinastia lui Haik și-a încetat existența, iar ulteriorii regi armeni au fost „unși” de către suveranii persani.
De-a lungul secolelor ce au urmat, oștirile armene au luptat pentru Persia, în majoritatea bătăliilor. Cavaleria armeană era foarte bine cunoscută și apreciată. Vahe, ultimul descendent al dinastiei lui Haik, a fost ucis în anul 331 î.Chr. în timp ce lupta pentru Darius împotriva lui Alexandru cel Mare.
După moartea lui „Alexandru Macedoneanul”, Armenia și-a redobîndit independența atunci cînd monarhia macedoneană s-a destrămat.
În jurul anului 190 î.Chr., prințul Artașes, guvernatorul Marii Armenia, a un unificat teritoriile armene, întemeind dinastia artașesiană. Totodată el a întemeiat și orașul Artașat. Potrivit unor istorici romani, edificarea noii capitale a fost urmărită de către renumitul conducător Hannibal din Carthagina, care s-a refugiat în Armania pentru a scăpa de prigoana romană. Sub domnia regelui Vagharșak, care s-a urcat pe tron în anul 149 î.Chr., țara s-a bucurat de pace și prosperitate.
Vagharșak a pus bazele nobilimii din cadrul regatului său, alcătuind totodată și noul sistem al rangurilor senioriale. Vagharșak a întemeiat orașul Armavir (reședința sa regală). Mai multe inscripții grecești datînd din acea perioadă (care au fost găsite la Armavir) atestă influența culturii grecești în Armenia.
Tigran cel Mare al Armeniei
Arșak (fiul lui Vagharșak) și Artașes (nepotul lui Vagharșak) au fost deopotrivă buni domnitori, însă cel care s-a remarcat cel mai mult a fost Tigran II (fiul lui Artașes), care a fost cel mai glorios dintre toți regii armeni.
I-a succedat tatălui său la tron, în anul 95 î.Chr. Fiind cumnatul, dar și aliatul de nădejde al lui Mitridate cel Mare (gloriosul rege al Pontului), Tigran II a luptat alături de ruda sa împotriva dominației romane.
Tigran II (cunoscut și sub numele de Tigran cel Mare) a extins granițele Armeniei de la Marea Caspică pînă la Egipt, dobîndind deplinul control asupra vastelor teritorii. După ce a subjugat provinciile din Siria, Cappadocia și Mesopotamia, Tigran a cucerit și Palestina, luînd mii de prizonieri. A unificat toate teritoriile armenești și a edificat 4 mari orașe în diferite zone ale imperiului, toate purtînd numele de Tigranakert. Întocmai ca tatăl său Artașes, Tigran a adus din Grecia multe statui ale zeilor greci. O statuie uriașă a lui Zeus a fost înălțată în cetatea Ani, iar în orașul Aștișat a fost ridicat un sanctuar pentru Anahit (zeița Afrodita).
Armenia, între Imperiul Roman și Imperiul Persan
În a doua parte a secolului III, Imperiul Part a fost înlocuit de către Imperiul Persan al dinastiei sasanide, mult mai puternic decît predecesorul său. De mai multe ori la rînd, sasanizii au încercat să includă Armenia pe lista teritoriilor ocupate, dar de fiecare dată au fost înfrînți de către regii armeni și generalii romani, chiar dacă uneori acest lucru s-a realizat cu destulă dificultate. Imperiul sasanid și-a redobîndit puterea în timpul împăratului Carus, ceea ce a adus avantaje Imperiului Roman.
Între timp, o schimbare religioasă avea loc: creștinătatea se răspîndea în țările răsăritene. Deși Biserica Armeană susținea că a fost întemeiată de apostolii Thadeus și Bartolomeu, se pare că primii misionari în cadrul teritoriilor aflate de-a lungul rîului Araxes au apărut mult mai tîrziu.
Apogeul a avut loc în anul 303, cînd Grigore Luminătorul (257 – 325) l-a covertit pe Tiridates III. Pentru prima oară în istorie, un întreg stat a devenit creștin. (Împărații romani Diocletian și Galerius, care persecutau sistematic noua credință, nu ar fi apreciat acest lucru). Biserica Armeană a rămas independentă și nu a acceptat anumite decizii ale Consiliilor Ecumenice.
În a doua jumătate a secolului IV, regele sasanid Șapur II a reușit să țină piept Romei, astfel dobîndind influență în Armenia (care a fost recunoscută de către împăratul roman Theodosius în anul 384, atunci cînd a semnat un tratat cu Șapur III, fiul lui Șapur II).
În anul 428, romanii și perșii au împărțit între ei străvechiul regat, dar tradițiile sale au supraviețuit în sînul Bisericii Armene.
Mitologie și credințe străvechi
Primul zeu din Armenia a fost totodată și unul dintre primele cuvinte ale limbii armene – „AR”, care se traduce prin „soare” sau „lumină”. Fiind sursa vieții, soarele a fost curînd investit cu puteri, devenind astfel zeu suprem.
Muntele Ararat este pomenit încă de prin anul 6000 î.Chr. în epopeea sumeriană Ghilghameș, în care se amintește că Ararat era țara munților unde viețuiau zeii.
Cuvîntul Ararat poate fi împărțit în 3 părți: AR-AR-AT.
AR-AR reprezintă forma la plural a zeului atotputernic, iar AT este forma arhaică a cuvîntului armenesc „hat”, care se traduce prin „o parte din”.
Prin urmare, ARARAT se traduce prin „o parte a zeilor, o parte a Creațiunii”.
Simbolurile timpurii ale reprezentării zeilor sunt în strînsă legătură cu simbolurile astrale. Prima apariție a zvasticii sacre și a crucii datează încă din jurul anilor 20.000 – 15.000 î.Chr., putînd fi găsite pe inscripțiile din șirul muntos Geghama. În încrustațiile din perioada anului 8500 î.Chr. se regăsesc simboluri asociate cu astronomia, atribuindu-le astfel și un aspect de zei-idoli: Soarele, Luna și constelațiile erau considerate a fi ele însele zeități, iar evenimentele astrale (de genul eclipsei sau al unei comete) erau interpretate ca modalități de comunicare cu zeii.
În mileniul 5 î.Chr., străvechii armeni combinau proslăvirea Soarelui cu astronomia sofisticată. Astăzi, lor li se atribuie crearea denumirilor constelațiilor ce alcătuiau zodiacul și tot ei sunt cei care au dat naștere primului calendar solar cu 365 de zile.
Tot în jurul mileniului 5 î.Chr., pe versanții muntoși ai Armeniei, în imediata vecinătate a izvoarelor, au început să fie ridicate tot mai multe „pietre ale dragonului” („vișap” = șarpe, dragon. Cuvînt împrumutat din limba iraniană).
La început, pietrele semănau cu niște pești deoarece în Armenia dragonii erau imaginați ca fiind niște creaturi uriașe, asemănătoare peștilor, un fel de încrucișare între o balenă și o sepie uriașă. Ulterior, pietrele monolite au fost încrustate cu șerpi, capete de animale, zvastici și cruci. Monumentele unice ale Armeniei preistorice sunt răspîndite în multe provincii ale Armeniei istorice: Gegharkunik, Aragațatn, Javakhk, Tayk, etc. Sunt pietre uriașe, semănând cu niște trabucuri și avînd o înălțime cuprinsă între 3 – 6 m. Deobicei sunt amplasate în munți, aproape de sursa izvoarelor, sau lîngă lacuri. Multe dintre ele au formă de pește, avînd încrustate pe ele piei de bou (cu cap și picioare). De asemenea, pe unele pietre este redată țîșnirea apei de izvor direct din gura pielii boului, iar alte vișaps poartă încrustate pe ele păsări, ce apar redate imediat sub capul boului.
Se presupune că prima stelă încrustată pe un vișap datează probabil din secolele 18 – 16 î.Chr. O inscripție urartiană aflată pe un vișap din Garni dovedește faptul că aceste stele au fost create în epocile pre-urartiene (înaintea secolului 8 î.Chr.).
Mai multe teorii încearcă să facă o interpretare a semnificației acestor pietre. Una dintre ele susține ideea că aceste monumente reprezentau dragoni ce păzeau sursele de apă (potrivit B. Piotrovski). Alte două teorii merg și mai mult înapoi, spre Astghik, zeița fertilității și a iubirii (potrivit M. Abeghian), iar o altă teorie susține existența lui „Ara Kerețig” („Ara cel Frumos”), „zeul muritor și reînviat” din tradiția armenească (G. Ghapantsyan).
„Mitul originar” indo-european (refăcut de V.V. Ivanov și V.N.Toporov) relatează bătălia dintre zeul tunetului și temutul său rival, șarpele. Victoria repurtată de către zeu stă la baza creării apelor cosmice (ploi, rîuri). Anumite aspecte ale pietrelor scot la iveală legătuira lor cu „mitul originar” al dragonului.
În acest context, este evident faptul că peștele uriaș ar putea fi reprezentarea șarpelui apelor (dragonii-șerpi erau uneori înfățișați sub forma unor pești, așa cum în Halieutika lui Oppian dragonul Typhon este reprezentat sub forma unui pește), în timp ce boul este simbolul zeului tunetelor în multe tradiții străvechi indo-europene și din Orientul Apropiat (huriene, hitite, indiene, grecești și armenești). Șirurile unduitoare ce apar deseori sculptate sub capul boului, ar putea reprezenta rîurile ce au luat naștere din ploile torențiale iscate în timpul bătăliei dintre zeu și șarpe.
În „mitul originar”, denumirea șarpelui derivă din particola indo-europeană wel. Potrivit regulilor gramaticale ale limbii armene, această particolă este posibil să se transformat în gel (în pronunția din Armenia răsăriteană este gegh). Luînd în considerare aceste caracteristici, este explicabil de ce pietrele vișap se regăsesc cu precădere în provincia Gelam, districtul Gelakuni din Munții Gelamay, la est de Lacul Sevan (moderna provincie Gegharkunik din Armenia).
Două grupuri mai ample de pietre vișap se regăsesc pe Muntele Gel (de unde izvorăște rîul Azat) și în preajma fortăreței Geli. Ca o particularitate, muntele din imediata vecinătate a piscului Gel (cel mai înalt din șirul munților Gelamay) poartă numele de Azhdanak, derivat din numele dragonului Ajdahak din străvechea tradiție iraniană.
Pe de altă parte, numele districtului Ueliku (unde se află „pietrele-dragon”), în contextul tradițiilor mitologice ale străvechilor popoare din Armenia, poate fi asemuit cu numele lui Ullikummi, uriașul de piatră, renumitul adversar al lui Teshub Ullikummi, zeul tunetelor și al furtunilor.
În mitul hurian (ce datează din secolul II î.Chr.), Kumarbi – tatăl și rivalul lui Teshub – complotează împotriva sa, cu gîndul de a-l detrona. De aceea, Kumarbi prăvale o stîncă în „Rîul Rece ca Ghiața”, astfel luînd naștere Ullikummi. Zeii s-au luptat cu monstrul, însă acesta creștea tot mai mare și mai mare, încât le-a fost imposibil să îl înfrîngă. Finalul epopeeii nu se cunoaște, dar se poate bănui că făcea referire la victoria repurtată de către zeul anotimpurilor.
Totuși, asceastă teorie ne face să ne punem mai multe întrebări.
Deseori pielea boului este sculptată pe „pietrele-dragon” ca și cînd pielea animalului ar fi fost aruncată în gura peștelui (în partea de sus a stelei). Nu putem da o altă interpretare a acestui lucru decît că este vorba despre un ritual de sacrificiu al boului. Cu alte cuvinte, boul – simbolul zeului tunetelor – pare să fi fost adus drept jertfă peeștelui uraș (simbolul șarpelui). Atunci, de ce a fost necesară imitarea unui asemenea ritual, în loc de a-l realiza cu adevărat ?
Limba uriană și cea urartiană sunt două ramuri ce derivă din familia graiurilor huro-urartiene, pe cînd limba armeană este de proveniență indo-europeană. Numele Ullikummi, așa după cum am văzut, este posibil să fi fost împrumutat de la indo-europeni, deși cercetătorii tind să considere mitul Ullikummi ca fiind complet hurian, și nu indo-european. În acest caz, ne punem întrebarea cine au fost creatorii „pietrelor-dragon”: triburile huro-urartiene sau cele indo-europene ?
În jurul anului 3000 î.Chr., străvechii armeni au dat naștere unei iconografii specifice, precum și unui întreg panteon al zeilor. Divinitățile armene erau în continuare axate pe venerarea soarelui, dar în perioada urartiană au început să semene tot mai mult cu zeitățile mesopotamiene și egiptene, care erau reprezentate drept combinații dintre oameni și animale.
Divinitățile cu aspect uman au apărut în timpul perioadei elenistice din Armenia. Deși se asemuiau foarte mult cu zeii și zeițele grecești (fapt care, la început, a dat naștere speculațiilor că zeitățile armenești ar fi avut proveniență grecească), astăzi se crede tot mai mult că numeroși zei greci au fost, de fapt, moșteniți din străvechi surse armenești, mulți dintre ei avînd origini chiar în India. Spre exemplu, eroicele fapte ale lui Hercule au fost inițial atribuite regelui-zeu armean Haik, în secolul II î. Chr.
Panteonul zeilor armeni
Aramazd = Tatăl tuturor zeilor și zeițelor, creatorul Cerului și al Pământului.
Primele două litere ale numelui său „AR” reprezintă rădăcina
indo-europeană a cuvîntului ce simbolizează soarele, lumina și
viața. Aramazd era sursa fertilității solului, făcîndu-l roditor și
îmbelșugat. Sărbătoarea prin care era venerat se numea Am'nor
sau Anul nou, care avea loc pe 21 martie, în străvechiul calendar
armenesc (care coincidea cu echinoxul de primăvară).
Anahit = Zeița fertilității și a nașterii. (La început, a fost zeița razboiului).
În secolul I î. Chr., Anahit era principala zeitate divinizată în Armenia.
Nuneh = Zeița înțelepciunii, a bunului-simț și a maternității.
Protectoarea casei și supreveghetoarea familiei.
Vahagan = Zeul tunetelor, al norilor și al focului.
Numele său derivă din Vah =zeu și Agne = foc.
Vahagan este constelația Orion.
Astghik = Zeița iubirii și a frumuseții, simbolizată prin lumina cerească.
Era soția (sau iubita) lui Vahagan, zeul focului și al metalului.
Astghik era și zeița apelor. Sărbătoarea prin care era venerată avea loc
la jumătatea lunii iunie și se numea Vardevar, care și acum
se celebrează în Armenia, turnîndu-se apă peste trecători.
Ara Kerețig („Ara cel Frumos”) = Zeul primăverii, al florei, al agriculturii,
al semănatului și al apei.
Deseori asociat cu Isis, Vișnu și Dionysos,
ca simbol al noii vieți.
Haik = Rege, dar în legendă este părintele Armeniei, cel care l-a ucis pe Bel,
zeul babilonian (care în istorie a fost Nemruth, regele babilonian căruia
Biblia îi atribuie încercarea de construire a Turnului Babel).
Armatele lui Haik au invadat Babylonul, punînd bazele regatului din care
armenii de astăzi își au originea. Legenda lui Hhaik este antemergătoare
celei despre Hercule.
Tsovinar, Nar = Zeița apei, a mării și a ploii. Era o făptură de foc, care făcea ca
ploaia și grindina să cadă din ceruri cu forța pe care ea
o impunea.
Vanatur = Zeul ospitalității și al gazdelor generoase.
Tir = Zeul literaturii, al științei și artei. Era totodată și un tălmăcitor al viselor.
Tork Angegh = Zeul puterii, al cutezanței, al războiului și al forțelor armate.
Aralez = Unul dintre cei mai vechi zei armeni din cadrul panteonului divinităților.
Avea aspectul unui cîine, ale cărui forțe includeau și puterea de a învia
Morții, lingîndu-le și curățindu-le rănile.
Inapoi
Adauga un comentariuKeri pe 2010-04-11 14:12:39
Armenian Highlands: the birth place of civilization
from this source: (http://www.answerbag.com/q_view/38638)
--------------------------------------------------------------------------------
I hope the following information will interest you.
Based on my exposure to European and Near-Eastern research regarding genetics, archeology, mythology and linguistics, I have come to the conclusion that the aboriginal homeland of Armenians and all proto-Indo European and Aryan tribes were somewhere within the vicinity of the Armenian Highlands (eastern Anatolia, northern Mesopotamia, north eastern Iran and the southern Caucasus), more specifically, within the triangle formed by the Caspian sea, the Black Sea and the Mediterranean Sea.
Putting aside wishful thinking and fairytales propagated by self-serving "Euro-centric" White Supremists on the one hand and equally unreliable Zionist saturated academia within America and England on the other hand, there is a large body of evidence that mainstream western academia has not been exposed to yet that clearly points to the Armenian Highlands as the primordial location where civilized man as represented by Indo-European and Mesopotamian tribes first entered the pages of history.
According to Armenian and some European scholars and scientists, the following statements are either accepted as corroborated facts yet to be disproved by other discoveries elsewhere, or very likely speculation and/or theories that yet need to be corroborated through additional research. Thus, based on the evaluation of various scholarly and scientific disciplines, the Armenian Highlands are said to be:
The earliest location where metal smelting is said to have taken place.
The earliest location where agriculture is said to have been developed.
The earliest location where animal husbandry is said to have been developed.
The earliest location where wheeled transportation is said to have been implimented.
The earliest location where petroglyphs of wheels, ox carts and swastikas are depicted.
The earliest location where mankind is said to have developed a keen understanding of movements of the stars and the planets.
The earliest location where cyclopic walls and round dwelling have been unearthed.
The earliest location where some of the Babylonian, Sumerian, Iranian, Celtic, Slavic, Germanic and Greco-Roman gods and goddesses have their primordial predecessors.
The location where Babylonian/Sumerian and Hebrew sacred texts indicate the civilization/mankind was first "created."
The location where Babylonian/Sumerian and Hebrew sacred texts indicate the world was repopulated after the Great Flood.
The location where, according to Hebrew sacred scripture, God is said to have changed the languages of mankind, thus, scattering them to the far corners of the world. (in my opinion, most probably a metaphor describing the Indo-European language diffusion)
The following web-sites are related to the aforementioned statements:
Indo-European homeland, Armenian prehistoric artifacts:
http://www.armenianhighland.com/home...onicle120.html
Karahunge: Armenia's "stonehenge" advent of astronomy:
http://www.tacentral.com/karahundj/karahundj1.asp
Shengavit: a seven thousand year old dwelling:
http://www.armenianow.com/2003/nove...atures/history/
Metsamor: Pre-ancient dwelling a center for metallurgy and astronomy:
http://www.tacentral.com/history/metsamor.asp / http://www.tacentral.com/astronomy.asp?story_no=3
Petroglyphs: Neolithic depictions of celestial bodies, swastikas, wheeled transportation, etc:
http://www.arminco.com/hayknet/naskal.htm / http://www.iatp.am/ara/map/index.html
Pre-historic religions within the Armenian Highlands, Armenian national gods and goddesses:
http://www.ercole.net/hayaser/religion.asp / http://www.angelfire.com/hi/Azgaser/AR.html
from this source: (http://www.answerbag.com/q_view/38638)
--------------------------------------------------------------------------------
I hope the following information will interest you.
Based on my exposure to European and Near-Eastern research regarding genetics, archeology, mythology and linguistics, I have come to the conclusion that the aboriginal homeland of Armenians and all proto-Indo European and Aryan tribes were somewhere within the vicinity of the Armenian Highlands (eastern Anatolia, northern Mesopotamia, north eastern Iran and the southern Caucasus), more specifically, within the triangle formed by the Caspian sea, the Black Sea and the Mediterranean Sea.
Putting aside wishful thinking and fairytales propagated by self-serving "Euro-centric" White Supremists on the one hand and equally unreliable Zionist saturated academia within America and England on the other hand, there is a large body of evidence that mainstream western academia has not been exposed to yet that clearly points to the Armenian Highlands as the primordial location where civilized man as represented by Indo-European and Mesopotamian tribes first entered the pages of history.
According to Armenian and some European scholars and scientists, the following statements are either accepted as corroborated facts yet to be disproved by other discoveries elsewhere, or very likely speculation and/or theories that yet need to be corroborated through additional research. Thus, based on the evaluation of various scholarly and scientific disciplines, the Armenian Highlands are said to be:
The earliest location where metal smelting is said to have taken place.
The earliest location where agriculture is said to have been developed.
The earliest location where animal husbandry is said to have been developed.
The earliest location where wheeled transportation is said to have been implimented.
The earliest location where petroglyphs of wheels, ox carts and swastikas are depicted.
The earliest location where mankind is said to have developed a keen understanding of movements of the stars and the planets.
The earliest location where cyclopic walls and round dwelling have been unearthed.
The earliest location where some of the Babylonian, Sumerian, Iranian, Celtic, Slavic, Germanic and Greco-Roman gods and goddesses have their primordial predecessors.
The location where Babylonian/Sumerian and Hebrew sacred texts indicate the civilization/mankind was first "created."
The location where Babylonian/Sumerian and Hebrew sacred texts indicate the world was repopulated after the Great Flood.
The location where, according to Hebrew sacred scripture, God is said to have changed the languages of mankind, thus, scattering them to the far corners of the world. (in my opinion, most probably a metaphor describing the Indo-European language diffusion)
The following web-sites are related to the aforementioned statements:
Indo-European homeland, Armenian prehistoric artifacts:
http://www.armenianhighland.com/home...onicle120.html
Karahunge: Armenia's "stonehenge" advent of astronomy:
http://www.tacentral.com/karahundj/karahundj1.asp
Shengavit: a seven thousand year old dwelling:
http://www.armenianow.com/2003/nove...atures/history/
Metsamor: Pre-ancient dwelling a center for metallurgy and astronomy:
http://www.tacentral.com/history/metsamor.asp / http://www.tacentral.com/astronomy.asp?story_no=3
Petroglyphs: Neolithic depictions of celestial bodies, swastikas, wheeled transportation, etc:
http://www.arminco.com/hayknet/naskal.htm / http://www.iatp.am/ara/map/index.html
Pre-historic religions within the Armenian Highlands, Armenian national gods and goddesses:
http://www.ercole.net/hayaser/religion.asp / http://www.angelfire.com/hi/Azgaser/AR.html
1 
