În cartea sa asupra religiei populare a Armenilor, Manuk Abeghian a descris amănunţit felul în care ss desfăşoară sărbă­toarea primăverei în oraşul său natal, Astapat (Der armenische Volksglaube, Leipzig, 1899, p. 63 şi urm.). Am arătat în altă parte (Le festin d’immortalite, etude de mytologie comparee indo-europeenne <<Anales du Musee Guimet, Biblioteque d’Etudes, t. XXXIV, Paris, 1924>>) cum ritualul acestei sărbători, miturile pe care le oglindeşte, cuprinde ritualul şi miturile sărbătoarei primăverii indo-europene, a băuturii nemuririi. — Să reamintim trăsăturile principale ale descrierii lui Manuk Abeghian.

În ajunul sărbătoarei, fete tinere cărora li se dă numele de „Hoaţe de apă”, se duc în mare taină să scoată apă din fluvii, isvoare sau fântâni, şi o aduc in oraş. Aici, se varsă apa furată într’un vas anume în care se amestecă diferite flori, mai ales florile magice, — Horot şi Morot, — constituind astfel o băutură. După aceea, construesc un manechin de lemn pe care îl îm­bracă în veşminte de tinere căsătorite şi-l împodobesc cu perle, bijuterii etc; cântecul care însoţeşte această operaţie afirmă că soarele şi chiar luna formează ţesătura rocihei de nuntă, că norii, marea şi soarele alcătuesc podoabele. Se fixează această Pan­doră minunată pe vas şi toată noaptea tinerele fete fac de pază, în timp ce băeţii caută să ia băutura şi manechinul.

La răsăritul soarelui, fetele se duc să se aşeze aproape de un râu cu manechinul şi vasul; după o masă în comun, ele îşi trec manechinul din mână în mână măngâindu-l. La urmă o fată care se confundă cu manechinul, fiind îmbrăcată cu o haină identică, scufundă gajuri în vas şi le scoate în cântecele tradiţionale, fiecare cuplet fixând soarta unuia dintre asistenţi — o „soartă” unde este vorba, bineînţeles, de căsătorie şi fericire.