Vizită luminată
În perioada sărbătorii de Paști, timp de zece zile, am avut oaspeți la București pe doi dintre arhidiaconii Sfântului Scaun de la Etchmiadzin, Artak Gabrielyan și Garnik Shahinyan.
Sosiți la București în Săptămâna Patimilor, la invitația ÎPC Arhimandrit Datev Hagopian și la porunca patriarhală a Sanctității Sale Karekin al II-lea, Catolicosul și Patriarhul Suprem al Tuturor Armenilor, aceștia au înfrumusețat Sfintele sărbători Pascale cu vocea lor fermă și melodioasă și prin ținuta demnă a absolvenților institutului teologic de la Sfântul Scaun al Etchmiadzinului.
Tinerii arhidiaconi, de numai 23 și 25 de ani, au avut un program încărcat de vizite în parohiile din țară, încercând să dăruiască cu harul lor bucurie pascală și enoriașilor noștri din țară. Astfel, în Sâmbăta Mare, însoțindu-l pe părintele Paul Bogdan, au oficiat Sfânta Liturghie de Ajun, Djâracaluiț, la Pitești, loc unde de mai bine de cincizeci de ani Lumina Învierii lui Hristos nu a mai coborât de pe sfântul altar al bisericii la enoriași. Au slujit Sfânta Liturghie de Paști la București, unde a fost liturghier ÎPC Arhimandrit Datev Hagopian, Întâistătătorul Bisericii Apostolice și Ortodoxe Armene din România. În marțea Săptămânii Luminate, au slujit la Focșani împreună cu părintele Paul Bogdan, în capela din cimitirul armenesc, slujba de parastas și sfințirea mormintelor. La Târgu Ocna, miercuri, însoțitori ai părintelui Paul Bogdan, au oficiat slujbă de parastas la orele dimineții iar seara, la ora 18:00, pentru a da posibilitatea armenilor din Bacău de a ajunge la Tg. Ocna, au oficiat Sfânta Liturghie. La Iași au ajuns joi, unde au slujit la Sfânta Liturghie alături de părintele Torkom Mandalian și părintele Paul Bogdan de unde și-au continuat drumul spre Suceava. Aici, au oficiat slujba de seara la biserica Sfânta Cruce. La Botoșani, vineri, au oficiat alături de părintele Krikor Holca slujbe de parastas și sfințire de morminte. Duminică au oficiat alături de părintele Krikor Holca Sfânta Liturghie la Galați.
Tinerii arhidiaconi se întorc la Sfântul Scaun mâine, 04.05, ducând cu ei amintirea unei enorii care le-a apreciat harul și efortul depus. Un interviu cu cei doi va apărea într-un număr viitor al revistei Ararat.
Nu exista nici un comentariu la acest articol.
Inapoi
Adauga un comentariu