Romana Romana English English
Noutati
Activitatea Arhiepiscopiei Armene din România pe anul 2011
Ales Întâistătător al Arhiepiscopiei Bisericii Apostolice și Ortodoxe Armene din România, IPC Arhimandrit Datev Hagopian, încă de la începutul misiunii sale apostolice aplică în România experiența pastorală dobândită în cei paisprezece ani de păstorire în Franța și Olanda. Venit din aceste comunități religioase bogate în activitate socială și culturală, IPC Datev Hagopian, a început organizarea asociațiilor de tineret și de femei, precum și vizitele pastorale în București și provincie. După o idee ambițioasă, IPC a început să viziteze cele 900 de familii de armeni din București, dorind să creeze astfel o legătură între enoriași și biserică, refăcând o punte ruptă odată cu instalarea comunismului.
Împărțit între treburile interne ale Arhiepiscopiei din București și enoriași, IPC a acordat o egală importanță parohiilor aflate în provincie, autorităților locale și întâistătătorilor bisericilor ortodoxe și catolice din acele parohii, oficiind vizite după un program riguros.
Astfel, începând cu vizita de la Constanța, 30-31 ianuarie; Focșani și Târgu Ocna, 9-10 februarie; IPC a continuat vizitele în Roman și Suceava , 11-13 februarie; Pitești, 16 februarie; Iași, 25-27 februarie; Brăila și Galați, 12-14 martie; Botoșani, 27-29 martie. Cu excepția Bisericii Armene din Roman, vizitată cu ocazia drumului înspre Suceava, IPC Datev Hagopian va mai vizita în viitorul apropiat biserica din Tulcea și vechile amplasamente ale bisericilor și școlilor demolate care au ființat în Babadag și Sulina.
Vizitele pe scurt:
 
Constanța, 30-31 ianuarie
În Constanța, Înalt Prea Cucernicul părinte Arhimandrit a oficiat Sfânta slujbă de Liturghie și s-a întâlnit cu enoriașii Parohiei Bisericii Armene din Constanța și cu reprezentanții filialei Uniunii Armene din Constanța. A luat la cunoștință de problemele acestei comunități și a purtat discuții despre rezolvarea acestora.
Principala problemă a acestei parohii, discutată cu Părintele Protopop Avedis Mandalian și Consiliul Parohial, este lipsa fondurilor necesare întreținerii imobilului și asigurării funcționării administrative. Actualmente, Parohia Constanța este susținută material de către Arhiepiscopie în ceea ce privește plata salariilor personalului angajat și plata impozitelor către stat. Situația este încă în analiză și se caută soluții pentru remedierea acestei situații.
Și de la această parohie s-a ridicat un fond de carte și obiecte în vederea conservării și restaurării lor.
Părintele Arhimandrit a fost oaspetele IPS Arhiepiscopului Teodosie Tomitanul. Fiind un vechi prieten al armenilor, IPS Arhiepiscopul Teodosie Tomitanul, a evocat colaborarea frățească pe care a avut-o în decursul timpului cu Arhiepiscopia Armeană din România. ÎPC Arhimandritul Datev Hagopian l-a invitat pe Înalt Preasfinția Sa în Armenia cu ocazia ceremoniei de hirotonie episcopală care va avea loc probabil imediat după Sfintele Paști.
La Consiliul Județean; părintele Arhimandrit s-a întâlnit cu Domnul Vicepreședinte Grigore Florin Tecău. După schimbul de amabilități protocolare, s-a discutat pe marginea proiectelor comune care ar putea promova Județul Constanța ca punct turistic de interes pentru armenii din Armenia și diaspora.
La Primăria Constanța, Părintele Arhimandrit a fost primit de către Domnul Viceprimar Decebal Făgădău. Și aici s-a vorbit despre proiecte comune de promovare culturală a Constanței. Domnul Viceprimar, dovedindu-se a fi un erudit, a apreciat cărțile aduse în dar de către Părintele Arhimandrit, cărți despre istoria Bisericii Armene din România și a propus printre altele și tipărirea unei monografii a comunității armene din Constanța.
 
Focșani 9 februarie
Însoțit de preotul Vicar Eparhial și delegat al Bisericilor din Pitești, Focșani și Târgu Ocna, IPC Arhimandrit Hagopian a vizitat bisericile din Focșani Sfânta Maria, Sfântul Gheorghe, cimitirul și capela cimitirului din aceeași localitate. Prezentându-i-se starea de degradare în care se află biserica Sfânta Maria și știind că aceasta face obiectul unui contract de folosință cu Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei pe 30 de ani care expiră peste cinci ani, IPC și-a exprimat îngrijorarea față de situația bisericii și a început deja să facă demersuri pentru reabilitarea acestui Sfânt lăcaș de cult. Biserica Sfântul Gheorghe, nou restaurată cu ajutorul autorităților române, este obiectul unui alt contract de concesiune pe o durată de 10 ani, tot cu Episcopia Buzăului, aceasta din urmă având ca plată pentru această concesiune construirea unei camere mortuare, a unei săli de mese și pictarea bisericii cu un pictor armean. Toate aceste noi imobile construite de parohia ortodoxă română ce folosește biserica vor fi construite în numele și pentru Parohia Bisericii Armene din Focșani.
Cimitirul este bine îngrijit dar capela are nevoie de reparații la acoperiș. De asemenea, aceasta are nevoie de un sistem de încălzire.
De la Biserica Sfânta Maria, dată în folosință, s-au ridicat obiecte de cult care s-au transportat la muzeul arhiepiscopiei unde sunt expuse și urmează a fi recondiționate. S-au ridicat și câteva cărți în stare avansată de degradare care se află acum în carantină la biblioteca arhiepiscopiei. Urmează ca de la Focșani să se aducă la București restul de arhivă veche, arhivă din care face parte și fondul arhivistic al fostei școli armene din Focșani.
Înalt Preacuviosul Părinte a vizitat și proprietățile din Focșani: fosta casă parohială, care este nefolosită și are nevoie de reparații capitale, și imobilele de lângă biserica Sfânta Maria care actualmente sunt date în chirie.
 
Târgu Ocna 10 februarie
ÎPC Părinte Datev a vizitat Parohia Bisericii Armene din Târgu Ocna unde a oficiat o slujbă religioasă. Aici s-a întâlnit cu enoriașii armeni din Târgu Ocna și Bacău.
În noua casă de odihnă construită la Târgu Ocna a avut loc o agapă unde Înalt Preacuviosului Părinte i s-au adus la cunoștință problemele enoriașilor precum și dorința armenilor băcăuani de a avea propriul locaș de cult.
Starea de degradare avansată a bisericii a fost consemnată și, în primul consiliu eparhial, s-a dispus repararea acestui sfânt locaș de cult. Din cauza lipsei de fonduri dar pentru a se conforma dispozițiilor, PC Pr. Ezras Bogdan a început demersurile necesare obținerii de fonduri de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Astfel, în scurt timp, se vor primi sumele necesare întocmirii expertizei tehnice și a proiectului.
 
Roman 11 februarie
În drum spre Suceava, Înalt Preacuviosul Părinte Arhimandrit s-a oprit la Roman unde a vizitat Biserica Sfânta Maria, imobilul fostei școli armene și parcelele armenești din cimitirul municipal.
La biserică, Înalt Preacuviosul Părinte s-a întâlnit cu părintele Doru Ionel, preotul care păstorește parohia ortodoxă română care are în îngrijire biserica. Fiind obiectul unui contract de concesiune încheiat cu mai bine de treizeci de ani în urmă, biserica din Roman se află într-o stare foarte bună. Concesiunea acestei biserici se poate prelungi o dată la cinci ani. S-a consemnat că în biserică, în afara numeroaselor icoane, nu se află obiecte de cult și arhivă.
Imobilul fostei școli armene, aflat în imediata apropiere a bisericii, este fără chiriași la această dată. Are nevoie de reparații și de valorificare cât mai rapidă.
În parcelele armenești din cimitirul municipal, parcelele armenești abia se mai observă. 90% din locuri sunt reconcesionate de administrația cimitirului municipal altor credincioși decât acei ai bisericii armene. În Roman mai trăiesc doar doi armeni. Neavând o cerere de locuri de veci și având în vedere faptul că biserica Armeană nu are drept legal de administrare a acestor parcele, se va trece imediat la protecția locurilor care încă nu s-au înstrăinat. Astfel, cu ajutorul părintelui Doru Ionel, se va face muncă de cercetare despre personalitățile care sunt înmormântate în acel cimitir și ale căror morminte mai există pentru a obține de la Consiliul Județean Neamț protecție asupra acelor morminte ce vor fi înregistrate în rândul monumentelor istorice.
 
Suceava 11-13 februarie
Oficialități:
Întâlnirea cu Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Sucevei, Pimen, a început în sfânta biserică a arhiepiscopiei unde amândoi eparhii s-au rugat Bunului Dumnezeu pentru credincioșii lor și pentru legăturile de frățietate ce leagă bisericile lor. În decursul discuțiilor purtate, ÎPS Pimen a evocat acea parte a trecutului său care este în strânsă legătură cu armenii și și-a exprimat dorința de a continua relația de frățietate care a avut-o și cu predecesorul Înalt Preacuviosului Părinte Arhimandrit Datev Hagopian, de fericită pomenire Arhiepiscopul Dirayr Mardichian. ÎPC Arhimandrit Datev Hagopian a mulțumit în numele său și a înaintașilor săi pentru găzduirea seculară de care se bucură armenii pe acele plaiuri ortodoxe românești, găzduire pentru care armenii, ca loiali trăitori în o astfel de puternică cetate a credinței, și-au dat viața atunci când a fost nevoie așa cum ar fi făcut-o pentru patria lor de proveniență.
S-a discutat apoi pe tema convenției de dare în folosință Arhiepiscopiei Sucevei a bisericii Sfântul Simeon (Turnu Roșu) din Suceava, care s-a perfectat acum aproape douăzeci de ani, și la a cărei reconstrucție se avansează foarte greu din lipsă de fonduri. ÎPC Părintele Arhimandrit, a menționat în acest dialog și faptul că reconstrucția bisericii s-a făcut după un proiect care nu a avut aprobarea Arhiepiscopiei Armene din România, așa cum ar fi fost normal.
Ierarhii celor două biserici s-au despărțit asigurându-se reciproc de faptul că în viitor vor face tot ce le stă în putință pentru a menține neîntreruptă legătura de dragoste dintre enoriașii lor și între Bisericile lor.
În timpul discuțiilor, Domnul Gheorghe Fluture a prezentat delegației Bisericii Armene amplul program cu caracter religios „Pelerin în Bucovina”. Acest program, care va începe în luna iulie și se va termina odată cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, constă în organizarea unui pelerinaj cu pornire de la Viena și cu punctul terminus în Județul Suceava, la Mănăstirile Hagigadar, Putna și Cacica. Sute de pelerini vor porni spre aceste mănăstiri pe jos, cu bicicletele sau cu trenul și își vor încheia pelerinajul manifestându-și astfel nu numai credința dar și respectul pentru cele trei confesiuni creștine cooptate în acest proiect. Fiind nu numai un proiect religios dar și unul care este menit să stârnească interesul turiștilor europeni și americani, acest pelerinaj a captat interesul IPC Arhimandritului Datev Hagopian care și-a manifestat dorința de a susține demersurile Domnului Gheorghe Fluture și de a crea lobby în comunitățile armenești din Europa și Statele Unite unde, reprezentanții Consiliului Județean vor susține acest proiect.
În timpul acestor discuții s-a născut și ideea de a înfrăți Județul Suceava cu o regiune din Armenia. Această idee, de înfrățire a unei regiuni sau orașe din România cu regiuni și orașe din Armenia, a fost susținută de către IPC Datev Hagopian în toate primăriile și consiliile județene vizitate.
La Primăria Suceava, IPC Arhimandrit Datev Hagopian, însoțit de aceiași preoți, s-a întâlnit cu Domnul Primar Ioan Lungu. Aici s-au discutat diferite parteneriate pe teme culturale și sociale ale Arhiepiscopiei Armene din România cu Primăria Suceava. De asemenea, s-a discutat de principiu parteneriatul Primăriei Suceava cu Arhiepiscopia în ceea ce privește evenimentul religios din 2012, aniversarea a 500 de ani de la târnosirea bisericii Sfânta Maria a mănăstirii Hagigadar. IPC Datev Hagopian, l-a asigurat pe Domnul Primar că Suceava este pentru armenii din toată lumea cel mai important loc de pelerinaj și că, datorită acestui lucru, va face tot ce îi stă în putință pentru a promova Suceava în Europa, unde viețuiesc peste 3.000.000 de armeni, și în Statele Unite ale Americii. S-a discutat și despre transformarea zonei Zamca într-o zonă de interes turistic și, cu eforturi comune, realizarea în acest cartier a unui ambiant potrivit cu importanța monumentului istoric, Mănăstirea Zamca.
Bisericile și mănăstirile armene din Suceava
Primul popas a fost făcut la Hagigadar unde, Înalt Prea Cucernicul Părinte, s-a întâlnit cu arhitectul și constructorul care au în lucru proiectul de amenajare al mănăstirii. S-a discutat proiectul la fața locului și s-au luat anumite măsuri de organizare a lucrărilor astfel încât acestea să nu deranjeze hramul bisericii din august. ÎPC părintele arhimandrit a vizionat și lucrările de restaurare a catapetesmei, lucrare coordonată de părintele diacon Haik Azarian și sponsorizată de către domnul Hagop Kouyoumdjian. Tot prin grija domnului Kouyoumdjian se va amenaja întreg ansamblu mănăstirii: zidurile exterioare ale bisericii, zidurile mănăstirii, fresca interioară, incinta și dealul pe care este amplasat edificiul.
La mănăstirea Zamca, Înalt Prea Cucernicul Părinte a analizat lucrările de restaurare, lucrări care au început în anii 60 și care sunt încă în curs de desfășurare. Cu deosebit regret a observat că vechi pietre de mormânt, inscripționate în limba armeană, au fost distruse de lamele buldozerelor iar bucăți din ele au fost folosite ca material de construcție. Părintele Arhimandrit a vizitat și amenajările care s-au făcut până acum în corpul de clădire de la intrare. După vizita la aceste două mănăstiri, Hagigadar și Zamca, Părintele Arhimandrit a propus în Consiliul Eparhial reînființarea vieții mănăstirești prin aducerea de călugări din Armenia.
Biserica Sfânta Cruce
La această biserică Părintele Arhimandrit a oficiat Sfânta Liturghie și s-a întâlnit cu enoriașii din Suceava.
Din fondurile de arhivă și bibliotecă, precum și din fondul muzeal, s-au ridicat cărți și obiecte de cult în vederea conservării și restaurării. Ele se află acum înregistrate la biblioteca și muzeul Arhiepiscopiei. Tot de la această biserică, dintr-o cameră din turnul clopotniței, s-au ridicat ulterior 80 de piese de mobilier bisericesc și icoane din secolul XIX aflate într-o stare de degradare avansată. Ele provin probabil de la vechea biserică din Bacău sau dintr-un proces de reamenajare a actualei biserici Sfânta Cruce. Munca de identificare a lor este în curs de desfășurare.
La cimitirul armean, unde este Capela Pruncu, Părintele Arhimandrit a sesizat că multe locuri de veci au fost date credincioșilor ortodocși români.
Biserica Sfântul Simeon
Această biserică este obiectul unui act de dare în folosință Arhiepiscopiei Ortodoxe a Sucevei și Rădăuților, încheiat cu aproximativ cincisprezece ani în urmă. Biserica Sfântul Simeon, cunoscută în Suceava și cu numele de Turnul Roșu, datorită turnului de cărămidă al clopotniței, se află în proces de restaurare. Vorbind la fața locului cu reprezentantul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Sucevei, preotul paroh al acestei biserici care are în grijă lucrările de restaurare, Înalt prea Cucernicul Părinte și-a exprimat îngrijorarea și nemulțumirea pentru faptul că acoperișul acestei biserici a fost executat după un proiect care nu a fost aprobat de către Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, așa cum este prevăzut în contractul de dare în folosință. De asemenea, Părintele Arhimandrit a atenționat asupra faptului că lucrările de amenajare interioară, altar și frescă, trebuie executate în viitor doar cu acordul expres al Arhiepiscopiei Armene.
 
Pitești, 16 februarie
La Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Pitești Părintele Arhimandrit a oficiat Sfânta Liturghie și a participat la agapa organizată de către Consiliul Eparhial. Printre problemele discutate cu enoriașii s-a discutat și despre recondiționarea bisericii și montarea unui sistem de încălzire. Sobele pe gaz care sunt în funcțiune nu asigură necesarul de căldură propriu desfășurării în bune condiții a slujbei religioase.
La Consiliul Județean Argeș și la Primăria Pitești, Părintele Arhimandrit s-a întâlnit cu Domnul vicepreședinte al Consiliului Județean, Grigore Florin Tecău și cu Domnul Viceprimar Tudor Pendiuc. Ca și în celelalte orașe vizitate, s-au pus bazele unor proiecte de colaborare și ajutor reciproc. De asemenea, domnii vicepreședinți ai celor două instituții s-au arătat dispuși pentru a sprijini Parohia Bisericii Armene din Pitești în vederea reamenajării bisericii. Amândoi au ținut să aprecieze implicarea activă a Parohiei Armene și a filialei UAR Pitești în proiectele care se desfășoară pe plan local.
 
Iași, 25-27 februarie
Părintele Arhimandrit a fost invitat de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Teofan la micul dejun. După cuvenitele schimburi de sincere amabilități protocolare care s-au purtat în limba română și armeană, cei doi ierarhi ai bisericii au purtat discuții directe în limba franceză.
IPS Mitropolit Teofan, ca un adevărat cunoscător al istoriei Bisericii și istoriei locurilor, a evocat legătura seculară dintre cele două Biserici și enoriașii lor, începând cu prezența seculară a armenilor în România până la relațiile actuale a celor două Biserici. Înalt Preasfinția Sa a fost încântat să audă de organizarea unor ample manifestări religioase și culturale care vor avea loc în anul 2012 când se vor aniversa 500 de ani de la târnosirea bisericii Sfânta Maria a mănăstirii Hagigadar. De asemenea, Înalt Preasfinția Sa era la curent cu proiectul Consiliului Județean Suceava , „Pelerin în Bucovina” și de asocierea în acest proiect a Mănăstirii Putna cu Mănăstirea Hagigadar și a asigurat că participă la acest proiect.
Înalt Prea Cucernicul Părinte Datev Hagopian, și-a manifestat ca și în alte locuri fericirea sufletească de a sluji într-o țară preponderent ortodoxă și a ținut să sublinieze în mod deosebit observația sa cu privire la religiozitatea creștinilor ortodocși români, lucru neîntâlnit în Franța și Olanda, țări în care a slujit până acum.
Preasfințitul Părinte Episcop Petru Gherghel, Episcopul Bisericii Catolice din Moldova, l-a primit pe Părintele Arhimandrit într-o întâlnire deschisă și frățească. La această întâlnire au participat Domnul senator Varujan Vosganian și Domnul Dr. Zareh Nazarian. Ambii ierarhi au discutat despre viața credincioșilor și a eparhiilor lor și despre relațiile pe plan mondial dintre Biserica Armeană și Biserica Catolică.
Domnul Președinte al Consiliului Județean Iași, Constantin Simirad, l-a primit pe Părintele Arhimandrit în audiență la sediul Consiliului Județean unde între cei doi interlocutori s-a purtat o discuție elevată despre istoria celor două popoare, român și armean, și despre istoria celor două Biserici. Domnul Vicepreședinte Constantin Simirad, l-a asigurat pe Părintele Arhimandrit de tot sprijinul său în ceea ce privește viața religioasă și culturală a armenilor ce locuiesc în Municipiul Iași
La Primăria Municipiului Iași, ÎPC Arhimandritul Datev Hagopian a fost primit în audiență de către Domnul Primar Gheorghe Nichita. Ca și la celelalte primării vizitate, Părintele Arhimandrit a propus înfrățirea Municipiului Iași cu un municipiu din Armenia. Proiectele comune de promovare a Municipiului Iași din punct de vedere turistic în comunitățile armene din lume a fost una din discuțiile purtate de cei doi interlocutori.
Vizita la Biserica Sfânta Maria și la cimitirul armean din Iași
Părintele Arhimandrit a oficiat Sfânta Liturghie. Vizita sa coincizând cu alegerile locale ale filialei UAR Iași, a participat și la ședința de alegeri după care a purtat discuții cu enoriașii săi din Iași.
Înalt prea Cucernicul Părinte a apreciat munca depusă de Domnul Zareh Nazarian și Consiliul Parohial Iași pentru restaurarea Bisericii, la sfințirea căreia a participat Sanctitatea Sa Catolicosul și Patriarhul Suprem al Tuturor Armenilor, Karekin al II-lea.
Din subsolul casei ce se află în incinta bisericii, imobil în care a funcționat școala armeana, s-au ridicat obiecte de cult deteriorate și s-au transportat la București. De asemenea, dintr-o magazie aflată în aceeași locație s-au ridicat cărți bisericești deteriorate și sa-u adus la București în vederea recondiționării.
Părintele Arhimandrit a vizitat și Biserica Sfântul Sava, aflată în vecinătate cu Biserica Sfânta Maria, care, conform istoriei, a aparținut Arhiepiscopiei Armene din Iași. Această biserică se află în proces de restaurare cu fonduri europene. Ce s-a remarcat la această biserică este capela de botez unde, în zid, este vizibil locul cristelniței, amplasament liturgic propriu Bisericii Armene.
La cimitirul armean din Iași s-a propus recondiționarea monumentelor funerare.
 
Pe data de 28 februarie, Excelența Sa Mohamed El-Tib, ambasadorul Libanului la București, a organizat o recepție în onoarea IPC Datev Hagopian. La această recepție au fost prezenți Excelența Sa ambasador Hamlet Gasparyan, ambasadorul republicii Armenia în România și excelențele lor ambasadorii Irakului și Siriei.
 
În perioada 12 – 14 martie 2011 Î.P.C Arh. Datev Hagopian a efectuat o vizită pastorală în orașele Brăila și Galați.
Sâmbătă 12 martie, la ora 10.30, Î.P.C Arh. Datev Hagopian împreună cu preoții Avedis Mandalian și Holca Krikor au oficiat o slujbă la Biserica Armeană din Brăila, după care s-a întâlnit cu enoriașii armeni. După slujbă, Î.P.C Arh. Datev Hagopian a vizitat proprietățile parohiei. S-a constatat că biserica are nevoie de reparații și sistem de încălzire. S-a hotărât amplasarea în curtea bisericii a unui monument Hacikar închinat genocidului din 1915.
Tot sâmbătă după amiază, Î.P.C Arh. Datev Hagopian a fost primit de către Î.P.S Arhiepiscop Dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Galațiului și Dunării de Jos la reședința Catedralei Arhiepiscopale din Galați.
Duminică, 13 martie, Î.P.C Arh. Datev a oficiat Sf. Liturghie la Biserica Armeană din Galați împreună cu Pr. Krikor – parohul acestei biserici, Pr. Avedis Mandalain și corul din Constanța. După slujbă, Î.P.C Arh. Datev a discutat cu enoriașii veniți la biserică. Î.P.C Arh. Datev a apreciat comunitatea armeană din Galați, mulțumind Consiliului Parohial, părintelui Krikor Radu și în special D-lui Bedros Aharonian pentru aportul său adus la refacerea bisericii. A recomandat continuarea lucrărilor de refacere-consolidare a școlii armene și refacerea altarului bisericii.
După amiază, Î.P.C Arh. Datev împreună cu preoții Avedis și Krikor, au asistat la finalul slujbei de Liturghie de la Catedrala Ortodoxă din Galați, slujbă oficiată de Î.P.S Arhiepiscop Casian care la prezentat pe Î.P.C Datev credincioșilor români din Galați. Cu această ocazie Î.P.C Datev a ținut un cuvânt de mulțumire adresat Î.P.S Casian și enoriașilor declarând că a venit ,,ca oaspete și se desparte ca un frate” .
Luni, 14 martie, Î.P.C Datev a avut întâlniri cu oficialitățile din Galați și Brăila: cu Dl Dumitru Nicolae – primarul Galațiului, Dl. Eugen Chebac – președintele, Consiliului Județean Galați și cu directorul bibliotecii județene Galați, Dl. Zamfir Ilie. Biblioteca județeană deține 1500 de cărți ce aparțin comunității armene din Galați. P.C Arh. Datev apreciază grija colectivului bibliotecii pentru cărțile armenești care se află într-o stare foarte bună.
 
Trebuie menționat că în urma diligențelor făcute de Ambasada republicii Armenia în România și în urma vizitelor IPC Datev Hagopian, pe date de 26 octombrie s-a concretizat proiectul de înfrățire a unor orașe din România cu orașe din Armenia prin vizita în Armenia a primarilor unui grup de autorități locale. Din grup fac parte primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, vice-primarul Focșaniului, Bogdan Matișan, primarul Romanului, Laurențiu Dan Leoreanu, primarul Gherlei, Ovidiu Ionel Drăgan, primarul Dumbrăveniului (Sibiu), doamna Georgeta Irimie, și primarul Frumoasei (Harghita), Ferencz Tibor.
 
 
Întâlnire oficială la Primăria Sector 2 a Capitalei
În data de 31 martie, însoțit de PC Preot Ezras Bogdan și Doamna Madlene Karakașian, ÎPC Arhimandrit Datev Hagopian a vizitat pentru prima oară Primăria Sectorului 2 și pe edilul acestei instituții, pe Domnul Primar Neculai Onțanu.
După schimbul de amabilități protocolare, dialogul s-a continuat într-o atmosferă caldă pricinuită pe de-o parte de faptul că între Domnul primar și armeni există o veche legătură de prietenie și colaborare în diverse proiecte iar, pe de cealaltă parte, de faptul că Arhiepiscopia și Parohia București, ce se află în sectorul 2, au beneficiat de-a lungul timpului de sprijinul Primăriei Sectorului 2, în special în momentele când biserica și clădirile au suferit avarii în urma construirii în imediata vecinătate a unui imobil cu un destin nefast.
Noi proiecte s-au conturat în decursul acestei vizite. Primul, schimbarea denumirii unei străzi din sector și denumirea acesteia cu numele Sanctității Vazken I, personalitate marcantă a Bisericii Armene care, provenit din România a fost timp de mai bine de 40 de ani Catolicosul și Patriarhul Suprem al Tuturor Armenilor. Tot cu privire la această personalitate, se întrevede amplasarea unui bust într-o piațetă sau parc al sectorului 2.
Un alt proiect este aniversarea a 140 de ani de la nașterea marelui om de cultură Nicolae Iorga, un filo-armean autentic și un armenolog de marcă. Acest eveniment va prilejui conferințe în parteneriat cu Primăria Sector 2 și amplasarea unui bust ce aparține lui Nicolae Iorga în incinta muzeului Casei de Cultură Dudian, din Bulevardul Carol I, nr.43.
Pe agenda celor doi interlocutori se află și înfrățirea Sectorului 2 al capitalei cu un oraș din Armenia, obiectiv ce va fi dus la îndeplinire prin mijlocirea Ambasadei Republicii Armenia la București.
Întâlnirea a luat sfârșit cu asigurările reciproce de cooperare pe plan social și cultural.
 
Pe data de 1 aprilie, ÎPC Arhimandrit Datev Hagopian, însoțit de către PC Preot Ezras Bogdan, a fost oaspetele Înalt Preasfinției Sale Arhiepiscop și Mitropolit Ioan Robu.
Ierarhii celor două biserici au purtat un dialog deschis despre problemele întâlnite de cele două Biserici în viața religioasă și administrativă. De asemenea, au discutat și despre neajunsurile cauzate de cele două imobile-gigant construite în imediata apropiere a catedralelor celor două Arhiepiscopii, catolică și Armeană.
Înalt Preasfinția sa Arhiepiscopul Ioan Robu l-a familiarizat pe Părintele Arhimandrit cu ierarhia și organizarea Bisericii Catolice din România, enumerându-i scaunele episcopale și desfășurarea jurisdicțională a acestora pe tot cuprinsul României, prezentându-i totodată forurile de conducere ale acestora. Purtându-se discuția despre Ordinariatul Armean din România, instituție care nu mai apare în Legea Cultelor promulgată în anul 2006, Părintele Arhimandrit și-a exprimat îngrijorarea pentru pierderea elementului armenesc din comunitățile catolice din Ardeal. Înalt preasfinția sa, Arhiepiscopul Ioan Robu, a promis mijlocirea unei întâlniri între Părintele Arhimandrit și ierarhul Bisericii Catolice de Alba Iulia, IPS Arhiepiscop Gyorgy Jakubini.
Având în vedere că IPS Arhiepiscopul Ioan Robu nu a vizitat niciodată Armenia și arătându-se interesat de acest lucru, ÎPC Părintele Arhimandrit la invitat pe Înalt Preasfinția Sa la Sfântul Scaun de la Etchmiadzin.
 
11 aprilie
 
Însoțit de Pr. Ezras Bogdan și av. Stana Bogdan, IPC Arhimandrit Datev a vizitat fostele parohii din Tulcea și Babadag.
În Tulcea a vizitat proprietățile eparhiei și biserica Sf. Grigore Luminătorul, biserică dată în folosință Arhiepiscopiei Bisericii ortodoxe Române. După analizarea potențialului financiar al acestor locații și după discuția avută cu domnul Lucian Simion, reprezentantul celor aproximativ 40 de armeni din Tulcea, s-a înfiripat pentru prima dată ideea de a reactiva această parohie desființată în anii 2000.
În orașul Babadag s-a constatat că rapoartele anterioare ale reprezentanților bisericii care administraseră imobilele acestei parohii sunt greșite. Fosta școală armeană există și a fost înstrăinată de către Primăria Babadag în anul 2004 iar fostul cimitir armean, actualmente izlaz, se află în proprietatea primăriei. S-a angajat un expert pe plan local pentru a face o expertiză topo a acestor bunuri în vederea recuperării lor de la autorități. Cei 13 armeni din Babadag vor ființa ca parohie anexată la viitoarea parohie armeană din Tulcea.
 
Sfintele Paști
 
În perioada sărbătorii de Paști, timp de zece zile, am avut oaspeți la București pe doi dintre arhidiaconii Sfântului Scaun de la Etchmiadzin, Artak Gabrielyan și Garnik Shahinyan.
Sosiți la București în Săptămâna Patimilor, la invitația ÎPC Arhimandrit Datev Hagopian și la porunca patriarhală a Sanctității Sale Karekin al II-lea, Catolicosul și Patriarhul Suprem al Tuturor Armenilor, aceștia au înfrumusețat Sfintele sărbători Pascale cu vocea lor fermă și melodioasă și prin ținuta demnă a absolvenților institutului teologic de la Sfântul Scaun al Etchmiadzinului.
Tinerii arhidiaconi, de numai 23 și 25 de ani, au avut un program încărcat de vizite în parohiile din țară, încercând să dăruiască cu harul lor bucurie pascală și enoriașilor noștri din țară. Astfel, în Sâmbăta Mare, însoțindu-l pe părintele Paul Bogdan, au oficiat Sfânta Liturghie de Ajun, Djâracaluiț, la Pitești, loc unde de mai bine de cincizeci de ani Lumina Învierii lui Hristos nu a mai coborât de pe sfântul altar al bisericii la enoriași. Au slujit Sfânta Liturghie de Paști la București, unde a fost liturghier ÎPC Arhimandrit Datev Hagopian, Întâistătătorul Bisericii Apostolice și Ortodoxe Armene din România. În marțea Săptămânii Luminate, au slujit la Focșani împreună cu părintele Paul Bogdan, în capela din cimitirul armenesc, slujba de parastas și sfințirea mormintelor. La Târgu Ocna, miercuri, însoțitori ai părintelui Paul Bogdan, au oficiat slujbă de parastas la orele dimineții iar seara, la ora 18:00, pentru a da posibilitatea armenilor din Bacău de a ajunge la Tg. Ocna, au oficiat Sfânta Liturghie. La Iași au ajuns joi, unde au slujit la Sfânta Liturghie alături de părintele Torkom Mandalian și părintele Paul Bogdan de unde și-au continuat drumul spre Suceava. Aici, au oficiat slujba de seara la biserica Sfânta Cruce. La Botoșani, vineri, au oficiat alături de părintele Krikor Holca slujbe de parastas și sfințire de morminte. Duminică au oficiat alături de părintele Krikor Holca Sfânta Liturghie la Galați.
 
 
13 mai
IPC Arhimandrit Datev Hagopian, domnul senator Varujan Vosganian și domnul deputat Varuja Pambuccian au semnat o scrisoare comună adresată președintelui României, Traian Băsescu, în care au penalizat declarațiile anti-armene ale acestuia, declarații făcute în timpul vizitei sale oficiale la Baku.
 
21-28 mai
La porunca Sanctității Sale Karekin al II-lea, Catolicosul și Patriarhul Suprem al Tuturor Armenilor, părintele arhimandrit s-a deplasat în Bulgaria pentru a prezenta Eparhiei Armene din Bulgaria, în numele Sfântului Scaun, pe noul locțiitor al scaunului vacant al Eparhiei, PC Arhimandrit Abcar Hovaghimian. Cu această ocazie s-au oficiat slujbe în aproape toate parohiile bisericii armene din Bulgaria.
 
Pe data de 26 iunie Părintele Arhimandrit a participat la recepția organizată de către Excelența Sa ambasador Hamlet Gasparyan la Hanul lui Manuc. Această recepție a fost organizată în scopul de a onora sfârșitul de mandat al ambasadorilor Georgiei și Ciprului.
 
 
Pe data 22 iulie, IPC Arhimandrit Datev Hagopian a participat la ceremonia aniversării zilei de naștere a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preafericitului Părinte i s-a dăruit din partea Eparhiei Armene o reproducere din manuscrisele armenești, executată pe piele de către PC diacon Haik Azarian.
 
La începutul lunii septembrie, IPC Arhimandrit Datev Hagopian, aflat în concediu de odihnă, s-a întâlnit la Los Angeles cu membrii Asociației Culturale armeano-române, Raffi. Le-a prezentat acestora problemele cu care se confruntă Eparhia și i-a îndemnat să se apropie de acel loc în care au fost găzduite familiile lor la ceas de restriște, după genocidul din anul 1915. Cunoscut fiindu-i faptul că această organizație ajută cu donații pe bătrânii nevoiași ai parohiei din București, Înalt Preacuviosul Părinte le-a mulțumit în cuvântul său și a încercat să retrezească în sufletul membrilor Raffi interesul pentru comunitatea armeană din România unde unii dintre aceștia mai au rude.
 
Pe data de 15 august, după hramul bisericii Sfânta Maria de la Hagigadar, Preacucernicul Părinte Arhimandrit s-a deplasat la biserica armeană catolică de la Dumbrăveni unde a fost oaspetele comunității armenilor catolici. A participat la slujba religioasă și la agapa frățească ce a urmat. S-au vizitat de asemenea, muzeul comunității și sediul acesteia.
 
14 septembrie,
Părintele Arhimandrit a oficiat slujba de hram a Bisericii Sfânta Maria din Galați.
 
19-21 septembrie
Înalt Preacuviosul Părinte a participat în Armenia la Congresul Diasporei și a luat cuvântul în plen prezentând Eparhia noastră și problemele cu care se confruntă aceasta.
 
28 septembrie
Eparhia a participat la ceremoniile de ziua națională a Republicii Armenia și de asemenea, a contribuit material pentru buna desfășurare a acestora.
 
7 octombrie
În timpul vizitei la Pitești, s-a organizat o ședință a consiliului parohial unde s-au discutat problemele parohiei. S-a hotărât efectuarea unei expertize a interiorului bisericii și continuarea lucrărilor de renovare. S-au vizitat proprietățile parohiei și s-a conceput o strategie de rentabilizare a acestora.
 
9 octombrie Sf. Tarcmanciaț (Sfinții Traducători)
Părintele Arhimandrit a oficiat slujba de hram a Bisericii Sfânta Maria din Constanța, care funcționează în fosta școală a Parohiei Bisericii Armene din Constanța. A participat la agapa organizată după Sfânta Liturghie de domnul Hacic Garabed, președintele filialei UAR Constanța unde a luat cuvântul felicitând această filială a UAR care reușește prin eforturi proprii să păstreze vie viața comunitară armeană din Constanța. De asemenea, Preacuviosul Părinte i-a felicitat profesorii și pe copiii care au susținut un minunat program de dansuri și recitare de poezie armeană.
 
26 octombrie
A avut loc la Palatul Victoria o întâlnire de lucru între PC Arhimandrit Datev Hagopian, Arhiepiscopul Bisericii Armene din România și Excelența Sa Domnul Emil Boc, Prim-ministrul României. La întâlnire au participat domnul deputat Varujan Pambuccian și părintele vicar, pr. Ezras Bogdan.
După schimbul de saluturi, Părintele Arhimandrit Datev Hagopian a prezentat pe scurt importanța eparhiei armene din România în cadrul Bisericii Apostolice și Ortodoxe Armene, subliniind faptul că această eparhie este cea mai veche eparhie armeană din lume, înființată în anul 1401 și, de asemenea, și-a exprimat dorința ca Bucureștiul să devină capitala europeană a armenilor. Această dorință se bazează pe faptul că în Europa trăiesc aproximativ 5.000.000 de armeni care au ca unic loc de pelerinaj european mănăstirile armenești Hagigadar și Zamca din Suceava.
Scopul principal al întâlnirii a fost acela de a propune Excelenței Sale, domnului prim-ministru Emil Boc, președinția de onoare a aniversării în anul 2012 a 500 de ani de la târnosirea bisericii Sfânta Maria a mănăstirii Hagigadar din Suceava, aniversări la care vor participa Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Catolicosul și Patriarhul Suprem al Tuturor Armenilor și înalte oficialități ale Republicii Armenia.
Excelența Sa, s-a arătat onorat de această propunere și a acceptat-o exprimându-și totodată bucuria pentru faptul că aceste două monumente de interes patrimonial vor fi redeschise ca locașuri de rugăciune primind în ele trăitori, revenind astfel la viața de care au fost private mai bine de o sută de ani.
Întâlnirea s-a încheiat cu asigurări reciproce de colaborare pe toate planurile.
 
Pe data de 6 noiembrie, la Sfântul Scaun de la Ecimiadzin, a avut loc slujba de hirotonie episcopală a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Datev Hagopian. Slujba de hirotonie a fost oficiată de către Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Catolicosul și Patriarhul Suprem al Tuturor Armenilor.
În perioada 4-6 noiembrie au avut loc în Armenia mai multe ceremonii prilejuite de ziua aniversară a Sanctității Sale și de împlinirea a 12 ani de păstorire apostolică pe Sfântul Scaun al Ecimiadzinului. La aceste ceremonii, PS Episcop Datev Hagopian a participat împreună cu preoții Ezras Bogdan și Torkom Mandalian și o delegație formată din 30 de reprezentanți ai Eparhiei și ai Uniunii Armenilor din România, delegați veniți din România pentru a participa la slujba de hirotonie.
Din partea Eparhiei au făcut parte din această delegație: Pr. Ezras Bogdan, Pr. Torkom Mandalian, d-na Ines Budan, dl. Mhitar Dolmanian, dl. Vartan Arachelian, dl. Vasile Agop, d-na Armenui Gheorghiu, d-na Cocoș Marcrid, dl. Harutiun Nefian, dl. Sergiu Budan, d-na Aida Dragomirescu, d-na Eujenia Andrei, dl. Paul Mocanu, dl. Laurențiu Lazarovici, d-na Ștefana Donighian și dl. Vahe Hovaghimian.
Din partea UAR au făcut parte din delegație: dl. Varujan Vosganian, dl. Sirun Terzian, dl. Berci Margarian, dl. Zare Nazaryan, dl. Hacic Garabed, d-na Musa Haciaturian, dl. Antranic Salgian, dl. Mihai Stepan-Cazazian, d-na Carmen Dropol, d-na Natalia Gheorghiu, dl. Esztegar Ioan, dl. Ioan Călinescu, dl. Nișan Sorin Bogdan Căuș, dl. Drtad Bartumian și d-na Arșaluis Gurău.
Pe data de 11 noiembrie, conform tradiției Bisericii Armene, PS Episcop Datev Hagopian a oficiat slujba de liturghie pe altarul Coborârii (Igiman seghan), fiind slujit la altar de pr. Ezras Bogdan.
Pe data de 13 noiembrie, cu ocazia hramului catedralei armene din București Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, în prezența a aproximativ 500 de enoriași sosiți din toată țara, PS Episcop Datev Hagopian a oficiat prima liturghie arhierească. După săvârșirea Sfintei Liturghii, la Clubul Diplomatic, a avut loc agapa frățească, moment în care Preasfințitul a primit felicitările celor prezenți.
În data de 20 noiembrie, Preasfinția Sa Episcopul Datev Hagopian, Întâistătătorul Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, însoțit de preot vicar eparhial Ezras Bogdan, a oficiat sfânta liturghie de hram a bisericii armene Sfânta Maria din orașul Târgu Ocna.
Atât la slujba de hram cât și la agapa ce a urmat, agapă plătită din fondurile Arhiepiscopiei, au participat aproximativ 130 de armeni din București, Pitești, Botoșani, Galați, Brăila, Bacău, Piatra Neamț și Tulcea. Au mai fost prezenți la acest eveniment doamna primar a orașului Târgu Ocna, domnul vice-primar al orașului, precum și domnul Dan Lospa, ce a deținut până nu cu mult timp în urmă funcția de prefect de Neamț.
După sfânta liturghie, PS Episcop Datev Hagopian a oficiat o slujbă de parastas pentru toți cei înmormântați în cimitirul din Târgu Ocna și a purtat discuții cu cei prezenți în vederea reactivării parohiilor armene din Bacău, Tulcea, Roman și Babadag.
În timpul agapei, după ce domnul Paul Mocanu, vice-președintele Consiliului Parohial a Parohiei Bisericii Armene din Târgu Ocna a prezentat un film realizat de către TVR1 despre familia domniei sale, între PS Episcop Datev Hagopian și doamna primar, a avut loc un schimb de cadouri și discursuri.
De la Biserica din Târgu Ocna, Preasfințitul Episcop a luat în custodie o cruce de altar datată 1794/1795, cruce dedicată bisericii din Focșani și care, probabil, a fost adusă la Târgu Ocna în anul 1825, împreună cu alte obiecte și clopotul. Acest obiect va fi restaurat și păstrat în Muzeul Dudian din București.
A doua zi, pe data 21 noiembrie, la ora 11, PS Episcop Datev Hagopian, a efectuat o vizită oficială la primăria din Târgu Ocna unde, împreună cu doamna primar au pus bazele programului de vizită a Sanctității Sale Karekin al II-lea în Târgu Ocna, vizită care va avea loc în data de 11 august 2012, când Sanctitatea Sa, în fruntea unei delegații din care vor face parte prim-ministrul Republicii Armenia și alți înalți demnitari ai Republicii Armenia, v-a trece prin orașul Târgu Ocna în drum spre Suceava unde se vor desfășura ceremoniile prilejuite de împlinirea a 500 de ani de la târnosirea bisericii Sfânta Maria a mănăstirii Hagigadar.
Din Târgu Ocna, în aceeași zi de 21 decembrie, PS Episcop Datev Hagopian a vizitat șantierul deschis la mănăstirea Hagigadar din Suceava unde, împreună cu arhitectul și constructorul au căutat soluții pentru schimbarea destinației imobilului din curtea bisericii din casă de odihnă pentru pelerini în locuințe pentru trăitorii din mănăstire.
În seara aceleiași zile, Preasfințitul a vizitat șantierul bisericii Sfânta Maria din Botoșani unde, împreună cu doamna Viorica Popa, vice-președinta Consiliului Parohial al Bisericii Armene din Botoșani, au discutat câteva detalii despre lucrările de finisare a bisericii.
Din Biserica Sfânta Maria, Preasfințitul a luat în custodie în numele Muzeului Dudian, o „cruce de mort” datată la sfârșitul anilor 1800. Se pare că în interiorul acestei cruci se află pietricele de la Sfântul Mormânt. Tradiția locală spune că acest fel de cruci erau folosite pentru înmormântare când, familia, punea astfel de cruci pe pieptul celui decedat pentru a crea o legătură spirituală între el și locul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Crucile acestea se folosesc și astăzi la împodobirea mormântului lui Hristos în Vinerea Mare, în timpul slujbei de prohod. Acest obicei nu este exclusiv un obicei al armenilor din Botoșani și ar fi interesant de cercetat acest lucru pentru a afla locul de proveniență al acestora.
În dimineața zilei de 22 noiembrie, în drum spre București, PS Episcop Datev Hagopian s-a oprit la capela cimitirului armean din Focșani pentru a verifica lucrările de reparații suportate de către Arhiepiscopie. Domnul Gurguță… a prezentat pe scurt lucrările și a discutat cu Preasfinția Sa despre casa parohială din Focșani care are nevoie de reparații urgente pentru a putea primi sub acoperișul său pe preotul ce va fi desemnat să slujească în această parohie.
În seara zilei de 22 noiembrie, Preasfințitul a fost oaspetele Ambasadei Libanului.
Pe data de 15 decembrie a avut loc la Suceava, mănăstirea Zamca, recepția lucrărilor de sistematizare verticală. La recepție au participat din partea Arhiepiscopiei Armene din România: Episcop Datev Hagopian, pr. Krikor Holca, pr. Torkom Mandalian și consilier Mihitar Dolmanian.
În cursul discuțiilor purtate cu reprezentanții Ministerului Culturii, PS Episcop Datev Hagopian a reiterat o mai veche nemulțumire a Arhiepiscopiei Armene din România și anume că la absolut toate monumentele istorice ce aparțin Bisericii Armene din România, monumente ce au fost renovate prin sprijin bugetar, Ministerul Culturii a făcut modificări de arhitectură fără a avea consimțământul Arhiepiscopiei. Un astfel de exemplu este biserica Sfântul Simion din Suceava căreia i s-a construit un acoperiș în două ape, caracteristic bisericilor moldovenești.
În perioada 16-23 decembrie a avut loc la Sinaia, cu sprijinul financiar al UAR, tabăra de iarnă a ACYO, organizația de tineret a bisericii armene din România. La eveniment au fost prezenți 32 de tineri care au participat la cursuri de învățare a limbii armene, cursuri predate în armeana de răsărit de către PS Episcop Datev Hagopian și în armeana de apus de către pr. Ezras Bogdan. Programul taberei de iarnă a mai cuprins prelegeri despre istorie și cultura poporului armean precum și vizionarea câtorva filme artistice armenești.
Pe data de 17 decembrie PS Episcop Datev Hagopian, asistat de preoții Torkom Mandalian și Krikor Holca, a oficiat sfânta liturghie de hram a bisericii Sfânta Maria din Botoșani.
 
 
 
 
1. Oaspeți în Eparhie
 
28-29 ianuarie
A avut loc pentru prima oară în România o vizită oficială a membrilor UGAB care au ținut lucrările ședinței anuale de lucru în la ”Casa de cultură Dudian”. În urma discuțiilor purtate cu președintele UGAB Europa, domnul Alexis Govcian, s-a convenit ca organizația UGAB să înființeze un sediu în România și să sprijine biserica în procesul de renovare a patrimoniului său cultural mobil și imobil.
 
Cu ocazia vizitelor oficiale în România au vizitat Eparhia noastră: în data de 21 aprilie, ministrul educației și Științei, Excelența sa Armen Așodian; 10 martie, ministrul transporturilor, Excelența Sa Manuk Vardanyan; 22 septembrie, prim-ministrul Armeniei, Excelența Sa Tigran Sargsyan.
 
28 martie
Domnul Taner Akçam, istoric și sociologist de origine turcă, autorul cărții „Un act rușinos, genocidul armean și problema responsabilității turce” a lansat cartea sa în România. Acesta a vizitat sediul Arhiepiscopiei, muzeul și biblioteca și i-a mulțumit părintelui arhimandrit pentru prefața scrisă de acesta la ediția în limba româna a cărții sale.
Domnii Taner Akçam și Raymond Kevorkian, primul sosit din SUA iar al doilea din Franța, au suținut în aula ASE București o conferință cu temele Negarea ca un concept național de securitate (Taner Akcam) și Genocidul Armenilor o distrugere în două etape 1915-1916. (Raymond Kevorkian)
 
29 martie
S-a înființat în România filiala Himnatram, asociație guvernamentală de strângere de fonduri pentru modernizarea Armeniei. Eparhia noastră a primit în vizită pe președintele acesteia domnul Hraci Hovhannisyan. Ca pre;edinte al filialei din Romnia a fost numit domnul Garabed Haciadrian
 
 
17 iunie
La invitația Preacuviosului Părinte Arhimandrit a venit din Armenia pentru o perioadă de doisprezece zile cercetătorul Vartan Devrighian. Acesta a studiat manuscrisele armene din muzeu și a vizitat aproape toate parohiile din țară. În urma acestei vizite, domnul Devrighian a publicat în revista Azk trei ample articole despre Eparhia noastră și, până în prezent, se ocupă de un program de evaluare și restaurare a acestora.
 
22 octombrie
A sosit la invitația UAR membrii comunității din Șumen, Bulgaria care au susținut la Teatrul Evreiesc un spectacol de cântec al corului „Sircart Cilinghirian” și dans cu ansamblu de dans „Grunk”. Grupul a fost însoțit de către Arhimandrit Abcar Hovaghimian, locțiitor al scaunul episcopal al Bulgariei. Preacuviosul părinte a oficiat liturghia de duminică și a predicat enoriașilor din București.
 
Noiembrie
 
Pe data de 6 noiembrie, la Sfântul Scaun de la Ecimiadzin, a avut loc slujba de hirotonie episcopală a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Datev Hagopian. Slujba de hirotonie a fost oficiată de către Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Catolicosul și Patriarhul Suprem al Tuturor Armenilor.
În perioada 4-6 noiembrie au avut loc în Armenia mai multe ceremonii prilejuite de ziua aniversară a Sanctității Sale și de împlinirea a 12 ani de păstorire apostolică pe Sfântul Scaun al Ecimiadzinului. La aceste ceremonii, PS Episcop Datev Hagopian a participat împreună cu preoții Ezras Bogdan și Torkom Mandalian și o delegație formată din 30 de reprezentanți ai Eparhiei și ai Uniunii Armenilor din România, delegați veniți din România pentru a participa la slujba de hirotonie.
Din partea Eparhiei au făcut parte din această delegație: Pr. Ezras Bogdan, Pr. Torkom Mandalian, d-na Ines Budan, dl. Mhitar Dolmanian, dl. Vartan Arachelian, dl. Vasile Agop, d-na Armenui Gheorghiu, d-na Cocoș Marcrid, dl. Harutiun Nefian, dl. Sergiu Budan, d-na Aida Dragomirescu, d-na Eujenia Andrei, dl. Paul Mocanu, dl. Laurențiu Lazarovici, d-na Ștefana Donighian și dl. Vahe Hovaghimian.
Din partea UAR au făcut parte din delegație: dl. Varujan Vosganian, dl. Sirun Terzian, dl. Berci Margarian, dl. Zare Nazaryan, dl. Hacic Garabed, d-na Musa Haciaturian, dl. Antranic Salgian, dl. Mihai Stepan-Cazazian, d-na Carmen Dropol, d-na Natalia Gheorghiu, dl. Esztegar Ioan, dl. Ioan Călinescu, dl. Nișan Sorin Bogdan Căuș, dl. Drtad Bartumian și d-na Arșaluis Gurău.
Pe data de 11 noiembrie, conform tradiției Bisericii Armene, PS Episcop Datev Hagopian a oficiat slujba de liturghie pe altarul Coborârii (Igiman seghan), fiind slujit la altar de pr. Ezras Bogdan.
Pe data de 13 noiembrie, cu ocazia hramului catedralei armene din București Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, în prezența a aproximativ 500 de enoriași sosiți din toată țara, PS Episcop Datev Hagopian a oficiat prima liturghie arhierească. După săvârșirea Sfintei Liturghii, la Clubul Diplomatic, a avut loc agapa frățească, moment în care Preasfințitul a primit felicitările celor prezenți.
În data de 20 noiembrie, Preasfinția Sa Episcopul Datev Hagopian, Întâistătătorul Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, însoțit de preot vicar eparhial Ezras Bogdan, a oficiat sfânta liturghie de hram a bisericii armene Sfânta Maria din orașul Târgu Ocna.
Atât la slujba de hram cât și la agapa ce a urmat, agapă plătită din fondurile Arhiepiscopiei, au participat aproximativ 130 de armeni din București, Pitești, Botoșani, Galați, Brăila, Bacău, Piatra Neamț și Tulcea. Au mai fost prezenți la acest eveniment doamna primar a orașului Târgu Ocna, domnul vice-primar al orașului, precum și domnul Dan Lospa, ce a deținut până nu cu mult timp în urmă funcția de prefect de Neamț.
După sfânta liturghie, PS Episcop Datev Hagopian a oficiat o slujbă de parastas pentru toți cei înmormântați în cimitirul din Târgu Ocna și a purtat discuții cu cei prezenți în vederea reactivării parohiilor armene din Bacău, Tulcea, Roman și Babadag.
În timpul agapei, după ce domnul Paul Mocanu, vice-președintele Consiliului Parohial a Parohiei Bisericii Armene din Târgu Ocna a prezentat un film realizat de către TVR1 despre familia domniei sale, între PS Episcop Datev Hagopian și doamna primar, a avut loc un schimb de cadouri și discursuri.
De la Biserica din Târgu Ocna, Preasfințitul Episcop a luat în custodie o cruce de altar datată 1794/1795, cruce dedicată bisericii din Focșani și care, probabil, a fost adusă la Târgu Ocna în anul 1825, împreună cu alte obiecte și clopotul. Acest obiect va fi restaurat și păstrat în Muzeul Dudian din București.
A doua zi, pe data 21 noiembrie, la ora 11, PS Episcop Datev Hagopian, a efectuat o vizită oficială la primăria din Târgu Ocna unde, împreună cu doamna primar au pus bazele programului de vizită a Sanctității Sale Karekin al II-lea în Târgu Ocna, vizită care va avea loc în data de 11 august 2012, când Sanctitatea Sa, în fruntea unei delegații din care vor face parte prim-ministrul Republicii Armenia și alți înalți demnitari ai Republicii Armenia, va trece prin orașul Târgu Ocna în drum spre Suceava unde se vor desfășura ceremoniile prilejuite de împlinirea a 500 de ani de la târnosirea bisericii Sfânta Maria a mănăstirii Hagigadar.
Din Târgu Ocna, în aceeași zi de 21 noiembrie, PS Episcop Datev Hagopian a vizitat șantierul deschis la mănăstirea Hagigadar din Suceava unde, împreună cu arhitectul și constructorul au căutat soluții pentru schimbarea destinației imobilului din curtea bisericii din casă de odihnă pentru pelerini în locuințe pentru trăitorii din mănăstire.
În seara aceleiași zile, Preasfințitul a vizitat șantierul bisericii Sfânta Maria din Botoșani unde, împreună cu doamna Viorica Popa, vice-președinta Consiliului Parohial al Bisericii Armene din Botoșani, au discutat câteva detalii despre lucrările de finisare a bisericii.
Din Biserica Sfânta Maria, Preasfințitul a luat în custodie în numele Muzeului Dudian, o „cruce de mort” datată la sfârșitul anilor 1800. Se pare că în interiorul acestei cruci se află pietricele de la Sfântul Mormânt. Tradiția locală spune că acest fel de cruci erau folosite pentru înmormântare când, familia, punea astfel de cruci pe pieptul celui decedat pentru a crea o legătură spirituală între el și locul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Crucile acestea se folosesc și astăzi la împodobirea mormântului lui Hristos în Vinerea Mare, în timpul slujbei de prohod. Acest obicei nu este exclusiv un obicei al armenilor din Botoșani și ar fi interesant de cercetat acest lucru pentru a afla locul de proveniență al acestora.
În dimineața zilei de 22 noiembrie, în drum spre București, PS Episcop Datev Hagopian s-a oprit la capela cimitirului armean din Focșani pentru a verifica lucrările de reparații suportate de către Arhiepiscopie. Domnul Gurguță a prezentat pe scurt lucrările și a discutat cu Preasfinția Sa despre casa parohială din Focșani care are nevoie de reparații urgente pentru a putea primi sub acoperișul său pe preotul ce va fi desemnat să slujească în această parohie.
În seara zilei de 22 noiembrie, Preasfințitul a fost oaspetele Ambasadei Libanului.
 
 
 
Activități și proiecte
 
Organizarea Arhivelor
Puși în situația de organiza arhivele Arhiepiscopiei conform legilor în vigoare, Arhiepiscopia a angajat o firmă de specialitate care urmează să claseze arhiva din București și din Țară. Datorită lipsei de fonduri, până acum fiind plătit un contract de 7000 de euro, Arhiepiscopia a fost nevoită să întrerupă acest proces de îngrijire și clasare a arhivei. Cu toate acestea s-a solicitat tuturor parohiilor de a trimite la sediul Arhiepiscopiei toată arhiva veche în vederea continuării acestei lucrări. Pentru tot procesul se prevede o cheltuială ce depășește suma de 7000 de euro. Totuși, având ca alternativă confiscarea acestor arhive de către stat, Arhiepiscopia Armeană din România va plăti aceste sume sau va căuta sponsori care vor să sprijine această lucrare.
 
Inventarierea bunurilor imobile
S-a început un amplu proces de inventariere a bunurilor imobile ce aparțin sau au aparținut Bisericii Armene din România.
Cooperând cu parohiile și arhivele naționale, sub îndrumarea unui avocat, se face o evidență a tuturor bunurilor deținute de parohii din anii 1940 până în prezent. La sfârșitul lucrării se va obține o situație clară a tuturor proprietăților Bisericii Armene din România. Date ca: acte de proprietate, acte de înstrăinare, imobile care se află în curs de redobândire sau pe lista de așteptare pentru despăgubiri, suprafețe, adrese; vor fi inserate într-o bază de date și vor fi la îndemâna tuturor armenilor care au interes în aflarea acestora.
Până în prezent s-au descoperit ilegalități săvârșite în parohia Constanța unde au fost înstrăinate fără drept trei imobile. Măsurile administrative ce se impun se află actualmente în studiul Consiliului Eparhial.
 
În perioada 11-15 august a avut loc la mănăstirea Zamca din Suceava, tabăra de vară a tineretului armean, ocazie cu care s-a înființat Asociația de Tineret a Bisericii Armene din România. La această tabără au participat un număr de 70 de tineri proveniți din toate parohiile armene ortodoxe și catolice din țară. Programul a fost vast și a cuprins conferințe și lecții de armeană. Au conferențiat în ordinea următoare: IPS Arhimandrit Datev Hagopian, pr. Ezras Bogdan, senator Varujan Vosganian, deputat Varujan Pambuccian, ambasador Hamlet Gasparyan și vice-președintele UAR Sirun Terzian. Lecțiile de armeană au fost ținute de pr. Ezras Bogdan.
 
Realizarea unei pagini de web a Arhiepiscopiei Bisericii Armene. A fost contractată o firmă care are ca sarcină realizarea unei pagini complexe de web care va cuprinde toate datele istorice și administrative ale Eparhiei, va fi interactivă și va avea un comitet de redacție care va actualiza zilnic datele. Acest proiect a costat 4.500 de euro.
 
S-a realizat o bază de date foto care cuprinde toate bisericile din țară. Acest proiect a costat 4.000 de euro. Urmează a în primăvară să fie contactată aceeași firmă pentru a realiza o bază de date care să cuprindă toate obiectele de cult și icoanele din bisericile și muzeele parohiilor armene din țară. Având aceste baze de date se vor realiza în viitor mult mai ușor proiectele editoriale.
 
În prezent se lucrează la organizarea ceremoniilor ocazionate de împlinirea în anul 2012 a cinci sute de ani de la târnosirea bisericii Sfânta Maria a mănăstirii Hagigadar din Suceava. În acest sens sunt în lucru trei cărți ce vor apărea la editura Zamca: Siruni – ”Biserica Armeană pe pământ românesc”; Hovhanes Kalpakian – „Comunitatea Armeană”; din română în armeană, Eduard Jamgocian – „Catedrala Armeană din București”; Sergiu Selian – „Scurtă schiță istorică a comunității armene”. Cu aceeași ocazie se vor tipări timbre poștale și se va bate monedă.
Biserica mănăstirii este în lucru prin sponsorizarea de 350.000 de dolari făcută de domnul Hagop Kouyoumdjian. Această generoasă sumă va acoperi toate cheltuielile de reparații interioară, pictură frescă și restaurare altar precum și parte a lucrărilor exterioare ce se impun în acest moment. De asemenea, domnul Kouyoumdjian va suporta și cheltuielile amenajării în partea exterioară a mănăstirii a unor grupuri sanitare. Toate aceste lucrări vor fi gata până în luna august a anului 2012.
 
Tot în stadiul de proiect se află și manifestările culturale ce vor avea loc în anul 2012 cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la tipărirea primei cărți în limba armeană, anul 2012 fiind declarat în Armenia Anul Tiparului Armean.
 
S-a realizat un relicvariu de argint sub formă de mână în care s-au depus moaștele Sfântului Ioan Botezătorul. Acest relicvariu, făcut din donații ce se ridică la suma de 3000 de euro, se află din data de 13 noiembrie pe altarul Catedralei Sfinții Arhangheli din București, căruia îi este dedicat. Se află în proiect executarea altor câteva relicvarii care să conțină moaștele aflate în posesia eparhiei noastre: Sfântul Ștefan, Sf. Pantelimon, Sf. Grigore din Nareg.
 
Se lucrează la traducerea canoanelor mănăstirești în vederea întocmirii unui regulament de funcționare a mănăstirilor Hagigadar și Zamca din Suceava în vederea redeschiderii acestora ca unități de cult active, cu trăitori în mănăstire. Tot pentru aceasta, Arhiepiscopia a început să caute atât în Armenia cât și în Diaspora doritori de trai mănăstiresc. În paralel se caută soluții administrative pentru asigurarea traiului acestora.
 
Este în curs un amplu proces de restaurare a patrimoniului mobil. S-au restaurat deja zece obiecte aflate în Muzeul Dudian și câteva obiecte ale parohiilor din Galați și Botoșani. Se caută în prezent sponsorizări pentru restaurarea fondului muzeal care cuprinde lucrări de textile, metale, lemn și hârtie, lucrări ce necesită sume ce depășesc 500.000 de euro. De asemenea, se caută sponsori sau fonduri și proiecte pentru modernizarea ansamblului bibliotecă-muzeu.
 
Tot sub îndrumarea IPC Arhimandrit Datev Hagopian, Consiliul Eparhial începe pregătirile de alegeri generale atât în parohii cât și în Eparhie începând cu primăvara anului viitor. Tot atunci se vor reînființa noi parohii și se vor uni altele, dar nu administrativ, ci doar pastoral, în funcție de numărul preoților din Eparhie. Astfel, s-a solicitat de la Sfântul Scaun de la Etchmiadzin ca până în primăvara anului viitor să ne fie repartizați trei preoți. Structura viitoare a parohiilor este:
- 1. București, 2. Pitești, 3. Galați-Brăila, 4. Constanța-Tulcea-Babadag, 5. Iași-Botoșani, 6. Suceava, 7. Focșani-Tg. Ocna- Bacău-Roman.
 
Arhiepiscopia, în colaborare cu UAR și enoriașii a organizat întâlniri lunare a credincioșilor. Se prevede permanentizarea acestor întâlniri și organizarea unor agape în zilele de sărbătoare: Întâmpinarea Domnului, Vartananț, Lăsata Secului Postului Mare, Mijlocul Postului Mare, Înălțarea Domnului, Cincizecimea, Tarcmanciaț, Schimbarea la Față a Domnului și Înălțarea Sfintei Cruci.
 
În plan editorial se află în lucru o colecție de traduceri ale Sfintei Liturghii, a Botezului, Cununiei și a slujbei de înmormântare. Aceste lucrări vor fi editate pentru uzul credincioșilor și vor fi publicate în armeana clasică, română, transliterație și armeană.
 
În ceea ce privește construcțiile sau renovările, se află în lucru proiectul de consolidare și reamenajare a bisericii Sfânta Maria din Tg. Ocna, proiect ce costă 35.000 de euro; corpul de clădire al Mănăstirii Hagigadar, renovare ce costă 350.000 de euro; sediul Arhiepiscopiei, lucrări care se ridică la suma de 130.000 de euro; casa parohială din Focșani; acoperișul capelei cimitirului din Focșani, lucrare plătită de Arhiepiscopie, 3.500 de euro. Se mai află în lucru biserica Sfânta Maria din Botoșani, lucrare care se va finaliza până în vară.
Arhiepiscopia organizează de două ori pe săptămână cursuri de limbă armeană, cursuri ținute de pr. Ezras Bogdan. De asemenea, preotul Ezras Bogdan ține cursuri de armeană pentru armenii de provincie folosind ooVoo, un program ce permite comunicarea în grup. Din primăvară vor începe cursurile de catehism pentru toate vârstele și se vor face mai multe clase de limbă armeană, în funcție de nivelul de cunoștințe ale cursanților.
Arhiepiscopia oferă în fiecare miercuri a săptămânii prin avocatul său, Stana Bogdan, consultații juridice gratuite tuturor armenilor care solicită aceasta.
 
 
 
Nu exista nici un comentariu la acest articol.
Cauta in site
Coperta creative society