Vorbind despre figurile istorice de origină armeană, cari au jucat un rol în viaţa poporului român, contopindu-se eu su­fletul acestei ţări, revista noastră nu urmăreşte să-i despartă de istoria naţiunii care i-a adoptat şi nici să-i lege direct de mani­festările culturii armene. Scopul nostru este să sublienlem odată mai mult ataşamentul pe care 1-a arătat elementul armean faţă de pământul care i-a acordat ospitalitate cu secole în urmă. Identificându-se cu sufletul şi idealurile poporului băştinaş şi asimilându-se complect cu el. Tendinţa aceasta spontană de contopire cu destinul patriei adoptive a fost atât de profundă şi definitivă încât pe orizontul istoriei poporului român au apărut numeroase personalităţi de origină armeană cari au sintetizat adevăratele porniri şi aspiraţiunea naţiunii române. Unirea lor cu trecuiul românesc e veşnică şi indestructibilă.

I

Gh. Asache, reformatorul intelectual al Moldovei, are nu­meroase legături cu poporul armean.

Mai întâiu prin origina sa. Deoarece nenumărate sunt refe­rinţele existente, cu privire la origina sa.

Paharnicul Constantin Sion, în Arhondologia Moldovei, amintiri şi note contimporane, scrise între anii 1844—1856, dă notiţa de mai jos despre origina lui Asachi:

„Asacki. Aceştia sunt doi fraţi, amândoi Postelnici mari, de neam Armeni din Podoliea. Tatăl lor (= Lazăr) Arman botezat s’au preoţit în Rusia, Mitropolitul Gavril Rusu ce în răsboiul Ruso-Turcesc dela anii 1806 până la 1812 au fost erarh în Moldova, după demisionarea mitropolitului Veniamin Costache, l’au adus pe preotul Lazăr la Iaşi, l’au făcut protopop de mitropolie, şi după încheerea păcei, ducându-se mitropolitul Rus înapoi, el a rămas în Iaşi, şi fiind omul învăţat în limba Rusască, Moldoveniască şi Armenească l’au primit şi mitropolitul Veniamin tot protopop, şi murindu-i femeea l’au călugărit şi l’au făcut şi arhimandrit numindu-l Leon. Pe amândoi feciorii lui, Gheorghi şi Petrachi iau învăţat bine, cu ajutorul mitropolitului i’au trimis şi la şcoala dela Odesa, de acolo ei s’au dus la Viena, au învăţat Nemţeşte, Greceşte, Ruseşte şi Franţuzeşte ba şi Latineşte, Cel mai mare s’a însurat cu o nemţoaică ce era spălâtoriţă la dom­niţa Marghiola Calimah, mama lui Mihai Vodă Sturza cu care au şi fost făcut pe feciorul ce îl are Asachi, Roşu ca şi Mihai Vodă, Cel mai mic a luat pe fata unui paharnic Toader Ţintă, vătavul Potlogesei dela Târnauca. După suirea domnului Mihai Sturza la domnie, aceştia fiind potriviţi cu Domnul la nelegiuiri i-au tras lângă sine, i-au avut uneltele sale in tot feliul de nele­giuiri, i-au îmbogăţit, şi i-au ridicat la rangurile Postelniciei cei mari”.

(Const. Sion: “Arhondologia Moldovei”, Iaşi, 1892, p, p. 5-6).

Unul din biografii lui Asachi, după ce pomeneşte de aser­ţiunea lui Const. Sion, spune:

„În privinţa originei armeneşti a familiei Asachi, în care credea şi Seulescu şi alţi contimporani, V. Bozrea observă în Daco-România, II, p. 791, că numele de Asachievici se găseşte în lista de nume armeneşti din Polonia (Hanusz ; în Archiv fiir si. Phil. 1886, p. 477) sub forma Sahagiewicz, Isakiwicz. D, Sever Zotta se arată în Ion Neculce, I, 1925, p. 187, potrivnic părerii că origina lui Asachi ar fi armenească ; schismaticul Lazăr Asachi n’ar fi putut trece deodată la ortodoxie, cum pretinde C. Sion. Şi Gh. Sion în Suvenire Contimporane, ed, Minerva, p. 351, se ridică împotriva originei armeneşti a lui Asachi ; el pare a-1 crede mai mult rutean”,

(E. Lovinescu: “Gh. Asachi, vieaţa şi opera sa”, 1927, p. 9).

Biograful lui Grigore Buiucliu vorbind despre sforţările cul­turale ale Armenilor din Moldova acum un veac şi încercările lor pentru înfiinţarea de scoale armeneşti în principalele oraşe din Moldova, spune:

„Cererea de acest scop ce Eforia armeană înainta Domnului terii găsi un puternic apărător în persoana ilustrului Gh. Assaki, cel cu concursul căruia, nu de mult, Mihai Sturza Vodă organi­zase învăţământul public în Principat. Făcând un apel călduros la el, Iacob Buiucliu era sigur să-i deştepte simpatia pentru cauza Armenilor, de care era legat prin originea lui, deşi contestată de unii”. („Grigore Buiucliu”, publicată de Academia Română, 1914, Bucureşti, p. 31).

Despre origina armenească a lui Asachi găsim aluziuni şi la d. N. Iorga.

„Rolul pe care ei (Armeni) l-au jucat după aceasta, dând terii poeţi (Pruncul; se asigură că şi Asachi), jurişti, profesori şi oameni politici (din familiile Buiucliu, Missir, Goilav), se desfăşură numai după ce hotarele vechiului armenism cad”.

(N. Iorga, „O paralelă istorică”, 1914, Bucureşti, p. 74). Dacă vom admite ca exactă teoria originii armene a lui Gh. Assachi, va trebui atunci s’o căutăm, după cum ne arată şi pronumele său, în familiile vechi armeneşti din Galiţia. In adevăr, pronumele pe care-l purta tatăl său Lazâr Assakiewicz, nu numai că ne aminteşte prin terminaţia sa „iewicz” numirile armeneşti din Galiţia, ci şi absoluta sa legătură cu vechea familie armeană Isakowicz.

Un filolog francez, Frederic Macler, care cu câţiva ani în urmă a studiat coloniile armeneşti de odinioară din Polonia, scrie: „Ces Armeniens de Galicie et de Bukovine, tout en formant un groupement ethnique et religieux tres uni et tout en parlant le polonais comme leur îangue maternelle, ont conserve leurs noms de familie, qui trahissent indiscutablement leur origine armenienne. Tels sont: Les Balsamowicz, Ies Bogdanowicz, Ies Filipowicz, les Kainik, les Nikorowicz, les Steczko, les Steczkowicz, les Wartanowicz qui etaient nobles et avaient leurs bla-sons dans le grand armorial polonais. (Wladyslaw Lozinski; Pa-trycyat, 1902, ed. II, cap. VII, p. 265-306). Puis, d’autres dont les noms sont encore couramment employes : Antoniewicz Boloz, Bohusiewicz, Stefanowicz, Teodorowicz, Piotrowicz, Issakovjicz, Warteresiewicz, Bernatowicz, Muratowicz, Szymonowicz, Kajetanowicz, etc. Ce sont des noms de familie de type vraiment ar-menien, que l’on rencontre dans les regions orientales de la Ga­licie et en Bukovine. (F. Macler, Rapport sur une mission scientifique

fique en Galicie et en Bukovine, „Revue des Etudes armeniennes’, 1927, p. 64-65).

Familia Isakowicz era una din cele mai cunoscute dintre familiile armeneşti din Galiţia. Ea a dat mulţi oameni renumiţi. Chiar unul dintre Arhiepiscopii cari au stat pe scaunul eparhiei armeno-catolice din Lemberg, era un Isakowicz, — Isaac Nicolaus Isakowicz, care a păstorit între anii 1882—1901 (Czeslaw Lechicki; Kosciol ormianski w polsce, 1928, Lwow, p. 136).

II

Chiar dacă n’ar fi legătura originii sale, totuşi coloniile ar­meneşti din Moldova îi datorează ceva lui Gh. Assachi, pentru aportul lui la încercările lor de renaştere culturală de pe la mijlocul veacului trecut.

Prin 1847, în Moldova existau şcoli armeneşti în Iaşi, Ro­man, Botoşani, Focşani şi Tg. Ocna, Iaşii fiind un centru cultural armenesc.

Dacă sufletul acestei mişcări culturale a fost lacob Buiucliu, nu e mai puţin adevărat că s’a bucurat de tot sprijinul lui Gh. Asaki, unul din cei mai rodnici reformatori ai principatului Mol­dovei.

Asaki e acela care a fost un factor de căpetenie al renaşterii culturale a Armenilor din Moldova, cum se explică în bio­grafia lui Grigore Buiucliu, cu ocazia sforţărilor pe care a depus-o lacob Buiucliu, spre a dota comunităţile armene din Moldova cu o organizaţie şcolară:

Înrâurirea acestui eminent bărbat era hotărîtoare atât asupra boierilor cari alcătuiau Epitropia învăţătorilor publici, unde era referendar, cât şi asupra însuş Domnitorului care după nume­roasele încercări ce făcu cu el, căpătase o deplină încredere în sfaturile lui. Aşa şi astădată, plecându-se stăruinţelor lui Gh. Asaki, Mihaiu-Vodă se hotărî în anul 1841, să sloboadă un hrisov prin care arătând că „datoria lui este de a face să se dea o învăţătură uniformă tuturor neamurilor de sub oblăduirea sa, propăşitoare către acelaş scop de civilizaţie, porunceşte ca să se iea sub ocrotirea Epitropiei învăţăturilor publice şcoalele naţionale armene, puindu-le pe aceeaş treaptă cu celelalte scoale publice, şi cu aceasta, ca pe lângă celelalte materii, să se propăvăduească

în ele limba, religia şi istoria Armenilor”. („Grigore Buiucliu”, Academia Română, 1914, Bucureşti, p. 31).

Asaki a fost şi principalul inspirator şi sprijin al înfiinţărei tipografiei armene din Iaşi. Epitropia Bisericii Armene procură literile, iar tipografia se instalează în tipografia Albina înteme­iată de Gh. Asaki.

Adăugăm că, aci s’a tipărit in anul 1850 în limba armeană „Cartea de rugăciuni” pe spesele clucerului Hacikian din Roman.

Pe această carte este menţionată ca editoare „Tipografia Aramian”, nume ce-l purta probabil secţiunea armeană a tipogra­fiei Albina.

H. Dj. Siruni