Manuscrisele armenești dela Academia Română - H. Dj. Siruni
Într’o modestă încercare de contribuție la lămurirea trecutului românesc prin izvoarele armenești, mi-am permis a cerceta tot ce este necunoscut în autorii armeni, manuscrise și inscripțiuni armenești, etc.
În primul rând am scos la iveală, o carte de geografie scrisă de un călugăr armean din congregația Mechitariștilor, Păr. Hugas Ingigian, a cărui lucrare comunicată de noi, a fost publicată de către Academia Română în seria memoriilor secțiunei istorice (Mărturii armenești despre Români: „Valahia și Moldova, Eialetele guvernate de principii străini”, de Păr. Hugas Ingigian (1758 - 1843). Cu o prefață de H. Dj. Sirouni, seria III. Tomul IX, mem. 8. 1929).
Prin această lucrare am dorit să scot în evidență datele culese și studiate de un istoric și filolog armean de acum 150 ani. Printr’o altă comunicare am prezentat recent „Extrase din cronica Armenilor din Camenița”, partea I-a (1430 - 1611), cu o introducere despre legăturile istorice dintre Armenii din Moldova și din Polonia.
Sunt note și însemnări culese din cronicarii armeni din orașul Camenița, note cari cuprind pe lângă evenimentele privitoare în special la Armenii din Polonia și Moldova, și evenimentele politice însemnate ce au avut Ioc între anii 1430 - 1652.
Sunt încă foarte numeroase izvoare armenești, nedate la iveala, care ar fi putut lămuri diferitele puncte neclare ale istoriei Românilor.
Scopul acestei reviste va fi pe lângă altele, a cercată aceste izvoare.
II
În primul rând vom încerca să cercetăm manuscrisele armenești aflate la Academia Română. Din nefericire, cele câteva manuscrise nu reprezintă o mare valoare nici din punct de vedere al artei caligrafice nici din al vechimei lor, așa cum de pildă ar fi manuscrisele păstrate în Bisericile armene din România, pentru care am dat scurte relații în articolul «Manuscriptele armenești din România», Revista Istorică, No. 4 - 6. 1929. București.
Manuscrisele armenești aflate la Academia Română sunt în număr de opt și anume următoarele:
1. Registru comercial al luiHagi Mardiros Caracașian. (1 Aprilie 1818, 1 Ianuarie 1640).
2. Un registru comercial, (1 Martie 1816 — 2 Iulie 1817).
3. Registru comercial al Iui Sarchis, fiul lui Mardiros din Rusciuc ținut la Iași, (20 Iulie 1789-22 August 1813).
4. Un registru comercial (15 August 1826 — 1 Mai 1829).
5. Un registru comercial (25 Mai 1825 — 13 Iulie 1831).
6. O carte de rugăciuni de religie catolică, scrisă probabil la Gherla
7. “Așezământ cu voința și încuviințarea obștei Armenilor locuitor în Iași”, cu o prefață și cu șaptezeci de articole, din anul 1840.
7. “Așezământ cu voința și încuviințarea obștei Armenilor locuitor în Iași”, cu o prefață și cu șaptezeci de articole, din anul 1840.
8. Un caiet manuscris, unde sunt culese scrieri despre diferite subiecte de către Paul (Boghos) Sebastian între anii 1802 și 1825.
III
Dintre manuscrisele armenești găsite în secția manuscriselor orientale din Academie, al optulea este un caiet unde sunt notate și copiate diferite articole între anii 1802 și 1825, în mare parte armenești, deasemeni și în alte limbi.
Manuscrisul se compune din 91 de foi (182 pagini), unde cu aceeaș mână sunt notate diferite date istorice, impresii de călătorie, adrese, copii de pe scrisori, poesii în diferite limbi, etc.
Nu există nicio legătură între subiectele tratate. Este mai mult un carnet de note, în care stăpânul a notat zi cu zi toate întâmplările pe care le-au crezut mai importante, mai cu seamă acelea la care a fost părtaș sau martor ocular.
În caiet însă nu s’a ținut seamă de ordinea cronologică a întâmplărilor. Autorul și a scris notele acolo unde a găsit loc liber, fără a observa continuitatea paginilor.
Autorul caietului, Paul sau Boghos Sebastian, este un Armean din Constantinopol și omul de încredere al Iui Constantin Ipsilanti, cu care a venit în Muntenia (și chiar mai înainte de acesta). Cu aceasta se explică prezența caietului în această țară. Boghos Sebastian a fost probabil catolic, pentru că a avut un rol activ, după cum se vede din notele sale, în întâmplările cari au avut loc între Armenii catolici și Mechitariști: s’a prezentat chiar Vaticanului.
O parte din articolele adunate de Boghos Sebastian sunt note importante, mai cu seamă acelea în legătură cu istoria Românilor, cu diferendul Armenilor catolici și cu alte întâmplăr istorice, sau acelea care cuprind directa notare a cântecelor populare armene.
Însă împreună cu acestea sunt de asemenea diferite articole amestecate unele cu altele, pe care Sebastian le-a notat în mascrisul său.
IV
Aruncând o privire asupra cuprinsului, găsim:
1. Note despre Mihai Suțu, Alexandru Suțu și Constantin Ipsilanti; la acestea vom reveni separate.
2. Cântece populare armenești, pe cari Boghos Sebastian le-a scris auzindu-le dela știutori.
3. Note despre cererile făcute pe lângă Vatican de către Boghos Sebastian pentru ca să apere pe Armenii catolici, în special Congregația Mechitariștiior, de calomniile unui curent filolatin (pp. 6, 6-a, 8-a, 9, 59-a, 60.) Aceste note interesează în special Congregația Mechitariștiior.
4. Afară de cântecele populare armenești sunt și poezii armenești (Cântec asupra cadavrului lui Abel, de părintele Manuel Ciacciachian, p. 12; părți din traducerea părintelui Arsen Bagratuni din Virgiiiu și Homer, p. 26-a ; un cântec funerar dedicat lui Anton Diuz de Hovhannes Ezeghian, p. 30; o poezie de părintele Manuel Ciacciachian cu ocazia alegerii unui
părinte mechitarist, pp, 35-a 36-a).
părinte mechitarist, pp, 35-a 36-a).
5. Un interesant studiu despre cuvântul imaculata, (p. 60 - 64) care este un fel de apărare a ritului catolic armean contra denumirii acestuia ca eretic.
6. Note despre câțiva notabili armeni din Abușeri și Calcuta (p. 12),
7. Inscripția de pe piatra de mormânt a lui Parsegh Holov, al cărui cavou se găsește la Roma, în Biserica Sf. Măria Egipteanca (p. 56) și pe care autorul îi numește „infectatorul limbii armene”, referindu-se la traducerile făcute de dânsul.
8. Sentința de moarte, cu data de 18 Septembrie 1820, a acelor Armeni cari au năvălit în localul Patriarhiei armene din Constantinopol pentru ca să sară asupra Patriarhului, din îndemnul catolicilor (p. 59).
9. O poezie scrisă la 1 Februarie 1818 de către Boghos Sebastian, cu ocazia unui zvon răspândit despre reconstituirea regatului Armeniei (pp. 18, 18-a) despre care voiu avea ocazia să vorbesc într’o altă lucrare, unde voiu aduna dovezile găsite de mine în România despre încercările poporului armean de-ași recăpăta independența.
10. O anecdotă despre Armeanul Șahbaz, fiul poetului Meliczadè din Khoi, care a scris în limba persană (p, 20-a).
11. Note despre două neamuri arabe numite Beni-Ali și Henadi (p. 24).
12. Note istorice în limba turcă despre Vahabiți și despre Egipt (pp. 41 - 4).
13. Note despre eroii armeni din tragedia lui Corneille, Polyeucte (p. 66).
14. O poezie scrisă de Boghos Sebastian în albumul fiicii principelui Lucien Bonaparte (p. 67-a).
15. Arta de preparare a văpselei de păr, de o preparație foarte interesantă (p. 13-a).
16. Regule pentru plecarea poștii numite orientală din Viena (p. 17).
17. O statistică din 1818 despre vitele de tăiat vândute (p. 20)
18. Note despre Vartan din Șadah, fiul lui Petru, care a mers pe jos la Roma în pelerinaj, la 1820 (pp. 25, 25-a).
19. Despre sentința de moarte a unei personalități politice turcești (pp. 56-a 57-a).
Acesta este acel Halet Effendi care prigonia de multă vreme pe Armenii și pe Grecii din Constantinopol, ajutat fiind de secretarul său evreu Eschel și care la sfârșit și-a găsit pedeapsa la 29 August 1819.
20. Copii de corespondențe (pp. 11-a și 27-8), dintre care ultima este o scrisoare, cu data de 19 Aprilie 1821, adresată „à Son Altesse Lucien Bonaparte, prince de Canino”,
21. Adrese pentru corespondență, împrăștiate în diferite pagini. Printre acestea sunt adresele principilor, ambasadorilor, episcopilor, etc, printre altele: „ à Son Eminence Monseigneur Ignace, Metropolite de Valachie, chevalier de plusieurs ordres, à Piso”.
22. Poezii în turcește, în limba persană, în limba arabă, în grecește; o rugăciune chineză, denumirea zilelor săptămânii in limba haldeiană, un articol din Coran, note de socoteli, explicații despre monedele vechi și contimporane, etc.
V
Caietul lui Boghos Sebastian cuprinde și câteva articole care interesează istoria Românilor.
Acestea se referă la o serie de întâmplări petrecute în cursul anului 1802 și despre care Boghos Sebastian trebuia să fie în cunoștință, ca omul de încredere al lui Vodă-Constantin Ipsilanti înainte de prima lui urcare pe tron (1 Septembrie 1802) și pe urmă în zilele Domniei acestuia.
Cel mai vechiu document referitor la Istoria României în caietul lui Boghos Sebastian este din Mai 1802, când Mihai Șuțu al Munteniei se adăpostește în Brașov și Sultanul Selim dă principatul acestuia lui Alexandru Șuțu al Moldovei (pe care Sebastian îl numește „Aleco Sucio”) pentru ca să răpească puțin mai târziu amândouă Principatele de la el.
Boghos Sebastian notează următoarele (p. 75): „în Mai 1802, când Beiul Mihail Suțu, Voevodul Munteniei, i-a fost teamă de prăpădul lui Manaf-Ibrahim (care cu ordinul lui Pazvant Osman-Pașa, pornise din Vidin cu 600 de călăreți și trecuse la Calafat și de-acolo, mergând contra Craiovei, împrăștia pustietate în acest oraș, adică în Banatul otoman), beiul Mihail Suțu a fugit în Transilvania, în micul oraș numit Brașov. Atunci Sultanul Selim l’a numit pe vărul beiului, Mihail Aleco Suțu, care pe atunci era Domn al Moldovei, ca Domn al Moldovei și al Munteniei în același timp, promițându-i că, dacă va sluji credincios, în scurt timp îl va numi acolo unde-i va plăcea beiului Alecu Suțu. Însă după trei luni nu numai că i-a luat Muntenia numind pe beiul nostru Constantin Ipsilanti ca Domn al Munteniei, dar nu i-a lăsat nici Moldova, încredințând Domnia Moldovei beiului Mursal (Moruzi) Alexandru”.
Iată și decretul Sultanului prin care Alexandru Suțu era numit Domn al Moldovei și al Munteniei. Boghos Sebastian pune mai la vale (p. 74) hati-humaiunul Sultanului, pe turcește, a cărui traducere este: „Tu, care ești Voevodul Iflacului (Valahia) și ai Bogdaniei (Moldova), serviciul tău nu se pierde pe lângă domnia mea imperială; să te văd: guvernează în mod înțelept cele două țări, pentru ca să-ți dau să conduci, din aseste două țări, pe aceia pe care tu o preferi”.
A doua notă a lui Boghos Sebastian, se referă la călătoria lui din Constantinopoi spre Muntenia, trimis fiind de Domnul „său” Constantin Ipsilanti. În această notă (p. 10) spune:
„Aceasta era prima mea călătorie, plecând din Constantinopol. Era a doua oară când s’a făcut Domn beiul meu Constantin Ipsilanti, fiind numit Voevod al Munteniei la 11 August 1802, și m’a trimes înainte pe mine ca ajutor de caimacam la Banul Iordachi Mavrocordat. Cu mine era de asemeni fratele meu Capriel (Gavril), celebi Costachi Cozoni, Hagop, servitorul meu angorean, și Qargic Enachie”.
În altă parte Boghos Sebastian descrie o vizită pe care a făcut-o în 1802, Ia sfârșitul lui Septembrie, la Rusciuc în numele Iui Constantin Ipsilanti, și despre care scrie (p. 9):
„La 1802, la sfârșitul Iui Septembre, am ajuns Ia Rusciuc, pentru ca, din partea beiului meu, Domnul Munteniei Constantin Ipsilanti, să cer bani de împrumut de la Aga Tersenecli-oglu Ismail. Domnul cerea 500 de pungi de aur de la aceiași Agă Tersenecli-oglu Ismail pentru ca să poată plăti soldaților solda de trei mii de pungi aur. Această soldă era datoare s’o plătească Muntenia acelor soldați (otomani) cari sunt puși de stăpânire spre a o apăra de muhafîzul Vidinului, Pazvantoglu OsmanPașa, care se revoltase contra Statului (otoman). M’am dus la numitul Ismail-Aga și l-am convins. Însă el mi-a promis numai 250 de pungi de aur împrumut, pe care ni le-a și dat. Atunci am scris adevărul Domnului meu, care era în drum spre Mun tenia. Când a ajuns la satul Sarsinlar din aproprierea Silistrei, Domnul meu s’a întâlnit eu Tersenicli-oglu și a discutat cu el”.
Inapoi
Adauga un comentariuNu exista nici un comentariu la acest articol.
