La 27 Septembrie 1909 se stinge din viaţă Abgar Baltazar, în vârstă de 29 de ani.

Născut în Bucureşti, Baltazar învaţă la Şcoala Comunală Caimata, urmează cursul secundar la Gimnaziul Cantemir Vodă, trece apoi la Şcoala superioară de Arte-frumoase, pe care o termină făcând studii foarte serioase. Nu neglijează studiile liceale, pe care le urmează în particular, apoi pasionându-se de arta veche bisericească, îşi desvoltă cultura în această direcţie, dând dovezi de vădită erudiţie în operile şi scrierile sale.

O frumoasă cultură generală împodobeşte talentul înnăscut al acestui valoros artist. Viaţa sa se scurge în muncă, şi în ambianţa intelectuală a Capitalei; e una din figurile proeminente ale tineretului. Cercetează serios arta trecutului, studiază pe modernii din Apus şi în afară de încercările sale originale în meşteşugul pictoricesc, contribue cu esseuri şi cronici la promovarea vieţii artistice.

Opera sa picturală este cantitativ mică, deoarece moare tânăr după prima sa expoziţie. În afară de muzeul Simu şi la Toma Stelian, se pot vedea câte-va picturi interesante în colecţiile particulare (Dr. Severeanu, Lazăr Munteanu, Al. Râşcanu, Onic Zambaccian, Paucker, la fratele pictorului, etc.)

Lucrări de ale lui Baltazar au ajuns şi la Paris unde se găsesc câte-va panouri decorative în colecţia D-lui Dr. Dieulafoy.

Acele modeste pânze din Muzeul Simu, ne dau măsura calităţilor acestui artist. Armonie sobră dar nobilă, calitate grasă şi transparentă a materiei picturale, vigoare în tuşă, care ia larg forme închegate, în tot ce pictează tânărul artist răsună caracterul unei arte probe şi distinse.

Dar ceiace e excepţional la acest artist şi rămâne până astăzi unic în plastica noastră, este talentul său specific pentru arta decorativă. Aci vorbeşte şi rasa. În arta lui Baltazar, are ecou tradiţia meşterilor anonimi, care ne-au lăsat acele minunate frize decorative ale bisericelor din Armenia; din compoziţiile decorative ale lui Baltazar se desprinde sentimentul şi ingeniozitatea grafică pe care o aveau artiştii de altă dată din rasa sa cari au lucrat acele frumoase inscripţiuni şi enluminuri; senti coloare, subtilităţile cromatice, suavitatea nuanţelor le avea în sânge, doar de secole Armenii se îndeletniceau cu arta aplicată la covoare, scoarţe şi ţesături.

Dar Baltazar nu s’a mulţumit cu acele daruri înnăscute şi cu acele aptitudini ce în public se califică drept «talent»; pictorul nostru conştient de menirea artei, a perseverat în studiu şi şi-a cultivat aplicaţia, spre o artă de creaţie cultă.

În decorativ deci posibilităţile lui Baltazar au fost mari şi cu ce ne-a rămas, deşi încercări de tinereţe, Baltazar rămâne un precursor în arta noastră decorativă modernă

Să ne gândim numai la ce era în 1937 la noi şi aiurea.

Deabia în preajma războiului european, teatrul şi baletul rus, au stârnit în toată lumea acea efervescenţă de artă decorativă; apoi expresionismul şi cubismul au determinat ecel impuls decorativ în toate domeniile artei pure ca şi în cea aplicată, abia după marele războiu; aşa că încercările lui Baltazar capătă o valoare mai mare, privite în prisma condiţiunilor depe vremuri.

Astăzi ca şi eri, ca şi în toate timpurile de altfel, mediocrităţile reuşesc mai uşor şi se bucură de favoare şi protecţie. Artistul adevărat, conştient şi demn, e îngrădit de preocupările sale, apare desarmat şi stângaciu în societate, nu circulă şi nu poate răspunde exigenţelor mondene.

Fratele pictorului mi-a povestit neplăcerile ce le întâmpina Baltazar; mi-a explicat cum a pierdut prilejul unui concurs la o catedră de artă decorativă la Belle Arte, cum invidioşii au îndepărtat în noaptea de ajun a concursului lucrările prezentate de Baltazar, care au dispărut şi nu s’au putut găsi, decât abia după concurs etc. etc.