În timpurile de altă dată însă şi până în pragul secolului al XIX-lea, existau artişti de mare talent care gravau pe lemn compoziţii religioase, într’un stil sobru şi foarte original, pe care apoi le imprimau pe ţesături, atingând o măestrie în această artă, ajunsă în faimă atât pentru varietatea şi ingeniozitatea motivelor, cât şi pentru armonia de coloare precum şi pentru calitatea materiei colorante.

Deastfel e lucru stabilit că Armenii au descoperit acel roşu denumit Kirmiz, extras din insecta cu acelaşi nume, iar din alte specii meşterii armeni extrăgeau un albastru violet, coloare foarte preţuită de artişti (Armeanul Jean Altin fu acela care a introdus în Apus în secolul XVIII-lea roşul de garantă pentru care i s’a ridicat o statue la Avignon în Franţa). Coloriştii armeni aveau un talent deo­sebit în armonizarea tonurilor şi obţinerea unor efecte on­duloase cu reflexe mătăsoase, faima lor ajungând aşa de mare, încât prin secolul al VIII-lea, Califii Bagdadului pretindeau ca tributul plătit de Armeni să fie în covoare şi ţesături. (După istoricul arab Ibn-Khaldun.)

Gradul de rafinament impresionant la care a ajuns această artă la Armeni, ne-o dovedeşte fragmentul de ţesătură fină de mătase, păstrat în colecţia Muzeului «Victoria and Albert» din Souht Kensington din Londra. E o fâşie a unei haine preoţeşti, ţesută prin secolul al XVI-lea, provenind din averea unei comunităţi ar­mene din Persia.

Ştofa e destul de bine conservată şi se remarcă în centrul ţesăturei scena răstignirii lui Isus, având pe Sfânta Fecioară şi pe Sf. Ion, în părţile laterale.

Armonia fondului e roşie şi ramuri de un verde şi galben suav se înscriu ornamental pe întreaga suprafaţă; cadrul marginal e de un albastru-violet, specific coloriştilor armeni.

Revenind la draperiile imprimate pentre altar, vom constata că nu se prea găsesc două exemplare identice, deoarece artistul distrugea tiparul în lemn după primul tiraj; dealtfel aceste lu­crări fiind comandate de mecenaţi bogătaşi, aceştia ţineau ca da­rurile lor să fie inedite.

Totuşi multe piese păstrează o analogie de stil şi armonie de coloare, lucru foarte explicabil, căci în definitiv arta impregnează caracteristica sensibilităţei dominante a epocei în toate creaţiile acelei perioade.

În draperiile de altar armeneşti constatăm o mare sobrietate ornamentală, armonii severe de coloare în contrast cu senti­mentul, bisericei bizantine, care tinde spre lux şi fast policromie, bogăţie şi încrustaţiuni ornamentale etc.

Meşterii armeni din oraşul Tokat şi provinciile armeneşti ale Asiei Minore creiaseră un stil propriu, ce corespunde mai bine sentimentului religios de umilinţă, evlavie şi pocăinţă, scopul fiind reculegerea şi pătrunderea sufletească; pe când la Constantinopole, meşterii, formaţi în complexul artistic al marei metro­pole primiau şi influenţele artei occidentale, împrumutând mij­loacele technice apusene, căutând problemele perspectivei şi lăsându-se seduşi de farmecul artei baroce, aşa că drape­riile imprimate de aceşti meşteri, dacă ating oarecare fantezie şi somptuozitate, sunt lipsite de interes şi de caracter.

Cel mai frumos şi specific exemplar de draperie de altar ce se află în România, e acela aparţinând Bisericei armene din Focşani, care poartă inscripţia s

«Sub oblăduirea Sf. Născătoare, în anul 1206 (1757), amin­tire dela Hagiul Ilias fiul lui Aburel Azvazadur, dela fii săi, dela părinţii săi şi dela soţia sa Dzahig”.

Pe un fond de un albastru închis, se desfăşoară împărţite în 15 medalioane, scene din viaţa lui Isus, unele din acestea, cum ar fi Răstignirea şi Coborârea depe cruce, fiind capodopere ale genului. Senzaţia vizuală ce o ai în faţa draperiei stârneşte un sentiment profund mistic. Armonia sobră, gravă, rezultă din acordul albastrului închis cu nuanţe mai deschise din acelaş ton, carnaţia trupului şi a figurei fiiod obţinută dintr’un galben portocaliu.

Cele trei draperii ale bisericei din Botoşani sunt imprimate în anul 1763 tot în oraşul Tokat de către meşterul Scrib Hagop şi fiul său Avedis; pe un fond roşu închis sunt imprimate scene din viaţa lui Isus.

Într’un alt exemplar foarte interesant aparţinând Bisericei din Focşani, tipărită pe un fond armonios variând între roşu şi verde închis, găsim un triptic având ca motiv central, pe Isus răstignit, iar ca motive laterale Buna Vestire şi Botezul Domnului.

Tripticul fiind încadrat într’o bordură cu medalioane repre­zentând sfinţi, prooroci şi apostoli, iar chenarul e bogat în orna­mente geometrice ce se aseamănă cu unele motive ale covoarelor antice anatoliene.

Draperia poartă inscripţia următoare:

„Spre amintire această draperie bisericei Sf. Născătoare din Focşani cu ajutorul lui Hagi Hagop din Şumla, a lui Murat şi a lui Haciadur în anul 1265 (1816).”

Într’o draperie a Bisericei din Suceava, găsim inscripţia:

“Amintire această draperie, dela Grigor, fiul drept credincio­sului şi de Dumnezeu iubitorului Hovannes din ţara Moldovei, că­tre biserica Sf. Cruci din Suceava, imprimată în Tokat de mâna umilului Scrib Hagop în anul 1207 (1758) luna lui Aprilie.”

Draperia bisericei din Galaţi e lucrată la Constantinopole probabil spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, cu vădite influenţe din arta barocă apusană, având elementele caracteristice ale aces­tei arte, cum ar fi perspectiva, carourile duşumelei, compoziţia şi structura formelor omeneşti, o armonie ceruliană de coloare etc.

Draperia din Iaşi păstrează un caracter amestecat şi a fost lucrată de meşterul Anania din Constantinopole în anul 1840 într’o technică, în care peste tiparul gravat în lemn se mănueşte în unele părţi cu pictură în ulei.

Ca şi în celelalte domenii ale artei religioase armene, con­tactul cu arta occidentală europeană, alterează stilul şi dacă meş­terii îşi lărgesc viziunea plastică, pierd în schimb din originali­tatea şi din sentimentul intuitiv tradiţional.

K. H. Zambaccian